Iohannis: Este datoria noastră să cinstim cu onoare Imnul Naţional; să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional, în care subliniază că este datoria noastră să cinstim cu onoare Imnul şi să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale.
"Este datoria noastră să-i onorăm pe toţi înaintaşii care s-au sacrificat pentru realizarea unităţii şi păstrarea identităţii şi demnităţii naţionale şi să cinstim cu onoare Imnul, expresie a celor mai pure sentimente patriotice ale poporului român. Dragi români, să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale şi să transmitem generaţiilor viitoare înaltele idealuri ale neamului românesc, aşa cum sunt surprinse în 'Deşteaptă-te române!'. La mulţi ani Imnului Naţional! La mulţi ani, România!", spune şeful statului în mesaj.
El afirmă că Ziua Imnului Naţional este un moment cu puternice semnificaţii pentru toţi românii.
"Imnul Naţional al României - "Deşteaptă-te române!" - este unul dintre simbolurile care definesc tradiţia, istoria şi credinţele naţiunii noastre şi reprezintă o expresie a redeşteptării naţionale, a mândriei şi a patriotismului, a libertăţii şi a unităţii neamului românesc. Versurile lui Andrei Mureşanu au căpătat în timp o încărcătură emoţională aparte şi au insuflat demnitate, patriotism şi curaj unor întregi generaţii în ultimii 173 de ani. Poporul român s-a identificat cu strigătul de luptă "Acum ori niciodată" în momente de răscruce din istoria noastră, precum manifestările de exprimare a identităţii naţionale a românilor de pretutindeni, care au culminat cu Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Marea Unire de la 1918, cele două conflagraţii mondiale şi revolta anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987. Intonarea sa spontană în timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989 a readus în actualitate mesajul peren al acestui vechi cântec al tuturor românilor, de unitate şi libertate, şi a fundamentat decizia de instituire a acestuia drept Imn Naţional al României", mai spune preşedintele Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
* Ziua Imnului Naţional - sărbătorită prin ceremonii organizate în garnizoanele din ţară
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Reșitnec - eliberat, la cerere, de la SGG; Petru Farago preia atribuțiile până la numirea conducătorului instituției
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), a fost eliberat, la cerere, din funcție, atribuțiile acestuia fiind preluate de Petru Farago, secretar general adjunct, până la numirea conducătorului instituției. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. '&
Dominic Fritz: Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară 'dezamăgiți'. El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele. 'Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în
Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor
România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor, iar politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiții atrase, exportatori sprijiniți și noi oportunități pentru companiile românești, a afirmat premierul Luca Niculescu. Acesta a punctat, într-o postar
Țoiu declară că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară și au fost suplimentate resursele financiare
Fostul ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat miercuri că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară, au fost suplimentate resursele financiare pentru servicii consulare și au fost organizate concursuri pentru a acoperi 'deficitul crunt' de resurse umane. De asemenea, a fost 'întărită puterea diplomați
Fenechiu: Ipotezele că în PNL va fi dihonie foarte mare sunt ușor exagerate; lucrurile au început să se calmeze
Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, miercuri, că nu crede că un congres al PNL va avea loc foarte repede, menționând că 'lucrurile au început să se calmeze' și sunt 'ușor exagerate' 'ipotezele' că în partid va fi 'dihonie foarte mare și urmează diverse lucruri'. 'Cu s
Dan Neculăescu - dialog cu omologul din R. Moldova: Sprijinul pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm
Sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după convorbirea cu omologul din Republica Moldova, Mihai Popșoi. 'L-am reasigurat că sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, în spiritul Parteneriatului n
Tulcea: Prefectul Eugen Terente (USR) spune că nu demisionează pentru că județul nu are și un subprefect
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, președinte al filialei județene a USR, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că nu demisionează din funcție din motive administrative și așteaptă reacțiile Corpului de control al premierului României și ale Consiliului Județean (CJ) în urma raportului privind legalitatea activităților agricole din Delta Dunării.
Fenechiu: Mircea Abrudean rămâne președintele Senatului; a fost ales și n-am văzut pe nimeni să revendice postul
Mircea Abrudean va rămâne președintele Senatului după trecerea PNL în opoziție, a precizat miercuri liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, menționând că el a fost ales, nu numit, în acest post, care nu a fost revendicat de nimeni. 'Domnul Abrudean n-a fost numit politic, domnul Abrudean a fost ales de senato
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei, apreciind că numirea unui ministru de Interne care a fost condamnat reprezintă 'o sfidare pentru toți oamenii decenți' din Ministerul Afacerilor Interne. 'Mi se pare o sfidare pentru toți oamenii decenți din Ministerul Afacerilor Interne să le pui șef un condamnat. Dar
PSD: Neacșu este ținta atacurilor USR pentru o condamnare pentru care a intervenit reabilitarea de drept
PSD acuză USR că aplică standarde diferite în funcție de interesele politice, după ce reprezentanții formațiunii l-au criticat pe Marian Neacșu pentru o condamnare din 2016, în cazul căreia a intervenit reabilitarea de drept, potrivit social-democraților. 'Ipocrizie fără limite! Marian Neacșu este astăzi ținta atacurilor USR pe
Ungureanu: Pacienți cu boli foarte grave sunt împiedicați de statul român să aibă acces la tratamente moderne
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a atras atenția, miercuri, asupra cazurilor unor pacienți din România, cu boli foarte grave, care au trebuit 'să fugă în afara țării' să-și facă rost de un tratament pe bază de canabis medicinal. 'Unii dintre pacienții din România cu boli foarte grave au trebuit să fugă efectiv &ici
Camera Deputaților/Bullyingul în educație - pe agenda parlamentarilor; Raisa Enachi: Nu putem vorbi despre educație fără demnitate
Deputata Raisa Enachi a susținut necesitatea consolidării protecției copiilor victime ale bullyingului, astfel încât aceștia să fie ascultați și protejați, fără a fi constrânși să se împace cu agresorii sau să fie îndepărtați din colectivul școlar, în cadrul mesei rotunde 'Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilita
Senat: Grupul PACE - Întâi România nu va fi reînființat
Grupul parlamentar PACE - Întâi România rămâne desființat, întrucât cererea de reînființare a acestuia nu a fost semnată decât de cinci din cel puțin șapte senatori, număr minim necesar constituirii. Potrivit unor surse parlamentare, senatorii Rodica Cușnir și Cristian Rusu nu au mai semnat solicitarea de reconst
Radu Miruță spune că mecanismul intern de predicție privind dronele și-a demonstat succesul
Fostul ministru al Apărării Radu Miruță a declarat miercuri, la prezentarea bilanțului mandatului său, că mecanismul intern de predicție a pătrunderii dronelor în spațiul aerian românesc 'și-a demonstrat succesul'. El a anunțat, totodată, că programul european SAFE prevede 2,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea capabilități
Luca Niculescu: Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului
Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului, a declarat miercuri premierul Luca Niculescu. Acesta a participat la preluarea mandatului de către noul ministru al Educației, Sorin Costreie, și de către ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin-Gabriel Ionescu.

