Tulcea: Agricultura ecologică nu este inclusă în PNRR, semnalează preşedintele Asociaţiei Inter-Bio

Preşedintele Asociaţiei producătorilor, procesatorilor şi consumatorilor în domeniul ecologic Inter-Bio, Costin Lianu, a solicitat autorităţilor române introducerea agriculturii ecologice în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar susţine că până acum nu a primit niciun răspuns şi speră ca acest lucru să se schimbe.
Prezent vineri la Tulcea, unde a participat la o conferinţă naţională pe tema investiţiilor în agricultură şi turism, Costin Lianu a declarat că în România ar trebui să existe câteva mii de procesatori, având în vedere suprafeţele cultivate ecologic, însă numărul lor este de circa 300.
"Ce înseamnă faptul că avem doar 300 de procesatori? Că majoritatea materiilor prime pleacă din România şi călătoresc în Germania, Franţa sau Austria. Nici măcar mori de mălai ecologic nu avem foarte multe în ţară. Mălaiul pentru un producător mondial de pufuleţi ecologici pleacă din România să fie procesat la morile din Austria şi după aceea vine înapoi. Cam asta este situaţia agriculturii ecologice din România", a afirmat Costin Lianu.
Preşedintele Inter-Bio a mai spus că în momentul de faţă agricultura ecologică nu există în PNRR, deşi a solicitat acest lucru în perioada premergătoare transmiterii la Bruxelles şi că până acum statul român nu a avut o politică coerentă în ceea ce priveşte agricultura ecologică.
"Sub 2% din producţia agricolă este certificată ecologic, iar alte ţări au peste 10% din producţie în adopţie ecologică, de pe suprafeţe certificate. Această situaţie coroborată cu faptul că majoritatea produselor sunt materii prime pe care le exportăm demonstrează că suntem divergenţi faţă de ţările europene care au mizat pe acest sector. Statul român nu trebuie doar să susţină procesul de reconversie. El trebuie să educe cetăţenii să înţeleagă ce înseamnă produsul ecologic, să introducă produsele în spitale, şcoli, acolo unde cetăţenii pot înţelege ce înseamnă ele, să deruleze campanii de transformare a imaginii noastre, să întărească controalele produselor ecologice, să investească în laboratoare de certificare şi să susţină producătorii să se organizeze pe linii de produse", a declarat pentru AGERPRES profesorul Costin Lianu.
În opinia lui, ansamblul de măsuri pe care-l prevede strategia întocmită alături de producătorii ecologici ar necesita circa 400 de milioane de euro pe an.
Preşedintele Inter-Bio a participat la conferinţa naţională "Investiţii private încotro? Cum finanţăm viitorul agriculturii şi al turismului în următorii 7 ani?", eveniment iniţiat de Organizaţia Femeilor Antreprenor a Uniunii Generale a Industriaşilor din România.
În timpul conferinţei, participanţii au prezentat posibilităţi de finanţări pentru proiectele din agricultură, propuneri de dezvoltare la nivel european pentru România, instrumentele financiare necesare mediului privat, necesitatea reformei în turism şi importanţa dezvoltării şi certificării agriculturii ecologice.
Concluziile evenimentului vor fi transmise ministerelor de resort cu speranţa că punctele de vedere vor fi luate în considerare de autorităţile naţionale în întocmirea politicilor de dezvoltare. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prahova: Explozie urmată de incendiu, într-un apartament din Ploiești; un bărbat a suferit arsuri
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, miercuri dimineață, într-un apartament din municipiul Ploiești, un bărbat fiind rănit, iar mai multe persoane evacuate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova precizează că deflagrația s-a produs într-un apartament de la etajul al doilea al unui bloc aflat pe strada Malu Roșu.
DGPMB: Tânăra care s-a aruncat în fața metroului într-o stație din Sectorul 5 - dusă la spital
Tânăra care s-a aruncat, marți, în fața trenului într-o stație de metrou din Sectorul 5 a fost salvată de echipajele ajunse la fața locului și a fost transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale suplimentare, informează Poliția Capitalei. Potrivit sursei citate, este vorba despre o minoră, &i
Vrancea: Stațiunea Soveja, inclusă în Strategia de Dezvoltare a județului pentru perioada 2021 - 2027
Proiectul de revitalizare a stațiunii Soveja a fost inclus în Strategia de Dezvoltare a județului Vrancea pentru perioada 2021-2027, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean (CJ), Nicușor Halici. 'Turismul este un pilon important pentru dezvoltarea județului Vrancea, însă, di
DGPMB: O femeie s-a aruncat în fața metroului
O femeie s-a aruncat, marți, în fața trenului într-o stație de metrou din Sectorul 5, când acesta intra în stație, informează Poliția Capitalei. Polițiștii și echipajele de prim-ajutor au ajuns rapid la fața locului și intervin acum pentru a salva femeia. 'Activitățile sunt în desfășurare, iar c
Sălaj: Căsuțe pentru păsări realizate de elevi, instalate în parcul central din Zalău
Căsuțe pentru păsări, realizate de elevi de la mai multe unități școlare din Zalău, au fost instalate, marți, în parcul central municipal, pentru a marca astfel Ziua Internațională a Păsărilor. 'Astăzi a fost inaugurat proiectului educativ 'O căsuță pentru păsări, de ziua lor', în Parcul Municipal Central. Cu ajutorul u
Dolj: Două persoane, rănite grav într-un accident produs între localitățile Leu și Coșoveni
Un accident rutier, cu patru vehicule implicate, a avut loc, marți după-amiază, pe DN 6, între localitățile Leu și Coșoveni, în urma căruia două persoane au rămas încarcerate, una fiind grav rănită. Potrivit IPJ Dolj, un șofer, de 77 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea
Mureș: Aproape 90 de copii salvați de Asociația GIO prin consilierea femeilor aflate în criză de sarcină
Asociația Generații Iubite și Ocrotite (GIO) din Târgu Mureș a ajutat în ultimii patru ani la nașterea și creșterea a aproape 90 de copii, ca urmare a consilierii unor femei aflate în criză de sarcină și care au renunțat la ideea avortului. 'Asociația Generații Iubite și Ocrotite (GIO) este alături de femeile aflate &icir
REPORTAJ Salvatorii necuvântători - 27 de unități canine activează în Salvamont România
Cei mai buni prieteni necuvântători ai omului, câinii, și-au câștigat, în ultimii ani, locul în cadrul echipelor Salvamont, dovedindu-și utilitatea în activitățile de salvare fie din avalanșe, fie din mediul natural, patrupedele fiind dresate printr-o metodă inedită, cu recompensă prin joacă, între ei și conductori creâ
Brașov: Urșii și lupii au provocat daune de aproape 1 milion de lei anul trecut
Urșii și lupii de pe raza județului Brașov au provocat, în 2024, daune materiale în valoare de aproape 1 milion de lei, omorând peste 500 de animale domestice, a transmis, marți, Agenția de Protecția Mediului Brașov. Astfel, au fost înregistrate un număr de 154 dosare de pagube produse de aceste două specii protejate de
Hunedoara: Peste 460 de lucrări înscrise la salonul internațional de inventică InventCor
Peste 460 de lucrări din 40 de țări sunt înscrise la ediția din acest an a Expoziției internaționale de inventică InventCor, care va avea loc la Deva în perioada 3-6 aprilie, participanții abordând diverse domenii, de la știința computerelor, până la medicină, agricultură, automotive sau artă. Organizat de inventatorul
Bihor: 40 de câini din rase comune, sterilizați în prima lună a campaniei gratuite derulate de Primăria Oradea
Un număr de 40 de câini din rase comune au fost sterilizați, într-o lună, gratuit, din cele 102 solicitări primite în cadrul campaniei demarate în 5 martie a.c., de Primăria Oradea. 'Programul gratuit de sterilizare pentru câinii de rasă comună din Oradea are ca obiectiv principal reducerea numărului de c&acir
Buzău: Direcția Agricolă anunță că județul este campion la cultivarea usturoiului
Fermierii din județul Buzău au beneficiat în anul 2024 de ajutoare de stat în agricultură în valoare de aproximativ 179 milioane lei, un program de succes fiind cel referitor la cultura de usturoi care a plasat județul pe locul I la nivel național. Potrivit Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ), în anul anterior
Ziua Păsărilor, sărbătorită la Grădina Botanică - atelier de identificat păsări, tururi ghidate și conferințe
O expoziție de fotografie și grafică, un atelier de identificat păsări, tururi ghidate și conferințe sunt programate, sâmbătă, la Grădina botanică 'Dimitrie Brândză', de Societatea Ornitologică București, pentru a marca Ziua Păsărilor. Evenimentul va avea loc de la ora 10:00, a informat SOR, marți, pe Facebook. Participarea este gratuită, d
Bihor: Flash-mob de solidaritate cu persoanele cu autism și iluminare în albastru a clădirii primăriei, la Oradea
Clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată, miercuri seară, în albastru, în semn de solidaritate cu persoanele cu autism, a informat, într-un comunicat, biroul de presă al autorității publice locale. 'Prin acest gest simbolic, Primăria Oradea își exprimă sprijinul față de copiii și adulții cu autism, precum și față d
Bistrița-Năsăud: Bărbat decedat după ce a fost surprins de un mal de pământ
Un bărbat a murit, marți dimineață, după ce a căzut într-un canal și a fost surprins de un mal de pământ, incidentul având loc pe raza localității Tureac, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud. La caz au intervenit două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă și un e