Moştenitorul unor instalaţii tehnice ţărăneşti acţionate de forţa apei de pe Valea Gurghiului, Dumitru Suceava, din comuna Ibăneşti, a hotărât să recondiţioneze în acest an moara, vâltoarea, piua, presa de ulei şi velniţa şi să le pună la dispoziţia turiştilor.

"Eu sunt a patra generaţie de morari, cum s-ar spune, în zonă erau şase mori, dar nu a mai rămas niciuna în afară de aceasta. Nu mai există nicio piuă, vâltori mai sunt două, în rest au dispărut, fiindcă şi-au pierdut utilitatea. Nu s-a mai pus porumb şi grâu şi s-a pierdut. Avem aici o moară de porumb şi moară de grâu, pe timpuri veneau oamenii cu carele, zile în şir, la măcinat. Pe vremea lui Ceauşescu se dădea vamă, lăsau 1 kilogram de făină la 10 kilograme măcinate. Tata mergea în fiecare joi la baza de recepţie care cumpăra făina din vamă şi practic acela era salariul morarului. Erau pe atunci micii industriaşi, care au dispărut. Aici avem roata morii, pe care vreau să o recondiţionez. Am încercat să o protejez, să fie conservată, dar e o comoară greu de întreţinut. La mine e o pasiune, iar dacă părinţii mei au ţinut-o, o ţin şi eu. Anul acesta o recondiţionez. Acum apa e rece şi trebuie stat multe ore în apă, dar, pe lângă asta, nu găseşti nici dulgheri. De la tatăl meu, fie iertat, ştiu cum se face. Când se va încălzi vremea, cu doi prieteni dulgheri, o vom recondiţiona. Aici a rămas şi axul de la piuă, la piuă trebuie recondiţionată roata şi troaca. În total, pentru toate instalaţiile, recondiţionarea va costa la tot cam 20 metri cubi de cherestea şi totul va fi din bugetul familiei", a declarat, pentru AGERPRES, Dumitru Suceava.
 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

Moara familiei Suceava a fost înfiinţată în 1826, însă la inundaţiile din 1970 a trebuit refăcută şi a funcţionat până în 1982, când a fost adaptată să funcţioneze cu energie electrică.

Proprietarul instalaţiilor tehnice ţărăneşti deţine şi o presă de ulei, în care spune că se frământau seminţele ca aluatul, compoziţia se punea apoi pe lespedea încălzită, se prăjea, se punea într-un postav, apoi era pusă în jgheabul de stejar, după care se presa.

Dumitru Suceava susţine că gustul acelui ulei obţinut în piuă era o delicatesă, dar că instalaţia nu era folosită doar pentru ulei, ci şi pentru obţinerea postavului.

În curtea lui Suceava mai există şi o vâltoare funcţională, în care se spălau ţoale, preşuri, totul era ecologic şi o velniţă, adică o instalaţie rudimentară folosită la fabricarea ţuicii.
 

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES

"Intenţia mea este să recondiţionez moara astfel încât să funcţioneze pe apă. Îmi amintesc că moara a funcţionat la o capacitate maximă până 1992, iar, după 1989, a fost mai mult de decor, chiar dacă este funcţională. Ultima dată cred că am folosit-o în anul 2000 şi de atunci nu am mai pornit-o deloc. Urmează în acest an să recondiţionez moara, astfel ca ea să devină un obiectiv turistic, dat fiind faptul că e funcţională, plus că lângă ea se află şi vâltoarea şi velniţa. Cred că toată lumea s-ar bucura să vadă ce este aici. Vâltoarea merge şi acum, mai vin femei la vâltoare să spele. Nu foloseşti curent, foloseşti forţa apei, iar hainele rămân cu un miros de natură. Am avut vizitatori din Japonia şi mi-au spus că am o adevărată comoară. Nici nu credeau că aşa ceva mai există. Sistemul vâltorii nu este complicat. E format dintr-un butuc gros de 40 centimetri, tăiat roată împrejur şi scobit, în el sunt băgaţi răzlogi de aproximativ doi metri înălţime şi este fixat apoi în pământ, cam la 70-80 centimetri. Apa vine pe un jgheab şi cade liberă pe marginea vâltorii şi formează un vârtej în care sunt aruncate preşurile. Debitul este reglat de un stăvilar, pus la capătul de sus al sursei de apă", a explicat Suceava. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)