Sălaj: Incendiu la locomotiva unui tren de pasageri; 30 de persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit, în seara zilei de joi, la locomotiva unui tren de pasageri de pe ruta Baia Mare - București, în gara Băbeni, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Jibou intervenind pentru limitarea și lichidarea focului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj.
'La fața locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere cu apă și spumă. Trenul era staționat în gara din localitatea Băbeni, județul Sălaj, iar la sosirea echipajului incendiul se manifesta la compartimentul motor al locomotivei diesel. Locomotiva era urmată de cinci vagoane, care au fost desprinse și cel puțin 30 de pasageri s-au autoevacuat în siguranță. Nu au fost persoane care au necesitat îngrijiri medicale', precizează informarea transmisă de ISU Sălaj.
Potrivit sursei citate, incendiul a afectat compartimentul motor al locomotivei, iar intervenția promptă a echipajului de pompieri a limitat propagarea flăcărilor la vagoane, prin decuplarea locomotivei de restul garniturii. AGERPRES / (AS - redactor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Precipitații mixte la munte, în estul și sudul Transilvaniei, cu ninsori la peste 1.400 metri, până vineri dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitații mixte la munte, în estul și sudul Transilvaniei, predominant ninsori la altitudini de peste 1.400 metri, intensificări ale vântului, vreme rece și brumă, valabilă până vineri dimineața. Conform meteorologilor, miercuri, 22 aprilie, la munte și tr
ANM: Vânt puternic în mai multe zone din țară, pe parcursul zilei de joi
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu și Cod galben de vânt puternic în mai multe județe din țară, valabile pe parcursul zilei de joi. Codul portocaliu vizează, în intervalul orar 12:00 - 20:00, județele Botoșani și Iași, precum și zona joasă a județului Suceava, unde temporar vor fi i
Dolj: Pasager în stare de ebrietate, debarcat din aeronavă după ce a adresat injurii echipajului de bord
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, aflat în stare de ebrietate, a fost debarcat de polițiști, în noaptea de marți spre miercuri, de la bordul unei aeronave care opera cursa Madrid - Craiova. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Craiova au
Amendă de 70.000 de lei pentru un restaurant din Herăstrău
Un restaurant din Herăstrău a fost amendat cu 70.000 de lei, deoarece a depozitat în mod necorespunzător deșeurile, informează, miercuri, Poliția Locală a Municipiului București. La începutul anului, restaurantul mai primise alte două sancțiuni în valoare totală de 5.000 de lei, precizează sursa citată.
Buzău: Autospecială de poliție, cu echipaj mixt, implicată într-un accident; ambii ocupanți ai mașinii au ajuns la spital
O autospecială de poliție cu echipaj mixt polițist/jandarm a fost implicată, miercuri dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 2C, la ieșire din Smeeni spre Pogoanele, ambii ocupanți ai mașinii ajungând la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate
Sindicaliștii din Azomureș protestează, miercuri, în fața Ministerului Energiei
O sută de membri ai Sindicatului 'Alternativa 2002' din cadrul Azomureș, participă, miercuri, la un protest în București, în fața Ministerului Energiei, acuzând 'inacțiunea autorităților' în perspectiva închiderii definitive a Combinatului Chimic din Târgu Mureș, singurul care mai produce îngrășăminte pentru a
Miruță: Parteneriatul nostru cu SUA este o construcție durabilă, întinsă deja pe 145 de ani
Parteneriatul cu Statele Unite este o construcție durabilă, întinsă deja pe 145 de ani, a declarat marți ministrul Apărării, Radu Miruță, care a participat, alături de ambasadorul Darryl Nirenberg, la lansarea albumului ''România și Statele Unite ale Americii - 145 de ani de relații politico-militare''. ''Prosperitatea nu ap
Ciucu: O bună parte din clădirile aflate în paragină aparțin PMB; unele vor fi concesionate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că o parte importantă dintre clădirile 'aflate în paragină' aparțin Primăriei Municipiului București. El a emis o dispoziție pentru constituirea unui grup de lucru care va identifica toate imobilele aflate în proprietatea Municipalității. 'O parte sunt la Administrația Fondului Im
Olt: Cultivarea legumelor în spații protejate se extinde de la an la an - 1.360 de hectare în 2026
Cultivarea legumelor în spații protejate s-a extins an de an, astfel că pentru anul acesta a fost anunțată de fermieri o suprafață totală de 1.360 de hectare, cu aproximativ 160 de hectare mai mare față de anul trecut, peste jumătate urmând să fie ocupată cu solarii cu tomate, potrivit directorului Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi.
Mureș: Atelier de benzi desenate, organizat de Inițiatorul Olimpiadei de Benzi Desenate, la sărbătoarea înfloririi bujorului de stepă
Un atelier de benzi desenate va fi organizat la Festivalul Bujorului la Castel de către inițiatorul Olimpiadei de Benzi Desenate și fondator al European School of Comics, Mihai Ionuț Grăjdeanu, care este unul dintre invitații speciali ai ediției a III-a a evenimentului ce va avea loc la Zau de Câmpie, în perioada 25-26 aprilie. 'Atelierul de be
Neamț: Prefectul afirmă că nu există risc de explozie în cazul gropii apărută în comuna Dochia
Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a declarat, marți, că nu există pericol de explozie în comuna Dochia, unde a apărut, luni, o groapă de circa 10 metri adâncime și 50 centimetri diametru, din care se degajă cantități mici de gaze. 'Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate nu sunt de natură explozibilă. Sit
Neamț: Groapă adâncă de 10 metri prin care se degajă clor, semnalată în comuna Dochia
O groapă cu un diametru de aproximativ 50 de centimetri și adâncimea de circa 10 metri, care se degajă cantități mici de clor, a fost semnalată în comuna Dochia, de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. 'În ac
VIDEO Gorj: Continuă deszăpezirea pe Transalpina; strat de zăpadă de peste doi metri pe partea carosabilă
Lucrările de deszăpezire în vederea redeschiderii circulației rutiere pe DN 67C Transalpina - sectorul montan Rânca - Obârșia Lotrului continuă, stratul de zăpadă depășind doi metri pe carosabil.
TPBI: Autobuzele liniilor 100 și 442 nu vor mai opri în stația 'Aeroport Henri Coandă Sosiri', din 22 aprilie
Autobuzele liniilor 100 și 442 nu vor mai opri în stația 'Aeroport Henri Coandă Sosiri' începând de miercuri, 22 aprilie, din cauza lucrărilor desfășurate în zona terminalului 'Sosiri' al Aeroportului Internațional 'Henri Coandă', a anunțat, marți, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfo
Sindicaliștii TAROM consideră că Guvernul încearcă închiderea companiei și vor protesta în Piața Victoriei pe 28 aprilie
Sindicaliștii și personalul TAROM au reclamat, marți, că Guvernul încearcă desființarea și închiderea companiei, susținând la unison, într-o declarație în fața sediului administrativ, că operatorul aerian național trebuie să fie în permanență o companie a statului român. Pe 28 aprilie, Sindicatul Unit TAROM (SUT), orga










