CMBSU: Activitatea restaurantelor şi cafenelelor - interzisă la interior
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de duminică, interzicerea activităţii restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, având în vedere incidenţa COVID-19 de peste 3 la mia de locuitori în Capitală.
Măsurile au fost dispuse de CMBSU începând din 8 martie, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
"Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent", prevede hotărârea CMBSU.
Potrivit acesteia, este interzisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, cu excepţia deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unităţi.
CMBSU a hotărât că este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum şi în spaţiile publice dacă au un tavan şi un singur perete cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Conform hotărârii CMBSU, este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
Actul normativ mai prevede că este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, precum şi cea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia desfăşurării activităţii de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri şi loz, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Hotărârea CMBSU interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in. Nu este permisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.
Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise.
În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul Municipiului Bucureşti se va putea institui orice altă măsură de siguranţă cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu respectarea normelor legale în vigoare. AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Autoturism incendiat intenționat în localitatea Săvinești; o femeie a fost transportată la spital
Un autoturism parcat în fața unei proprietăți din localitatea Săvinești a fost incendiat intenționat, în noaptea de miercuri spre joi, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Incidentul s-a produs în jurul orei 03:00, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale de
ANITP: Creștere cu 32% a victimelor traficului de persoane identificate în primul semestru al anului 2026, comparativ cu 2025
O analiză a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) arată că, în primele șase luni ale anului 2026, se înregistrează o creștere cu 32% a victimelor traficului de persoane identificate, comparativ cu anul 2025. ''Analiza aferentă primului semestru al anului 2026 evidențiază 430 de victime identifica
IGSU: Pompierii români dislocați în Franța - misiuni de stingere a focarelor active în departamentul Var (GALERIE FOTO)
Modulul național specializat de stingere a incendiilor de pădure continuă misiunile de protecție în departamentul Var, Franța, pentru identificarea și stingerea focarelor active, pompierii români împiedicând extinderea unui incendiu în apropierea localității Brignoles.
Jandarmerie: Activități preventive în Capitală, odată cu sosirea fanilor pentru meciul Beitar Ierusalim - AEK Larnaca de la Ploiești
Jandarmii bucureșteni au desfășurat zilnic activități preventive și de informare, cu precădere în Centrul istoric și în zonele unităților de cazare, unde au împărțit materiale informative suporterilor echipelor de fotbal Beitar Ierusalim și AEK Larnaca, înaintea meciului care va avea loc, joi, pe stadionul ''Ilie Oană'' din Plo
Tulcea: Mesaj RO-ALERT pentru nordul județului privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian
ISU Delta a transmis, joi, o alertă extremă de informare a populației din zona de nord a județului Tulcea, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe o durată estimată de 90 de minute. Populația este îndemnată să-și păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă.
Buzău: Patru focare active de TBC la bovine; evoluția generală indică o reducere a acestora
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău a anunțat că, la nivelul județului, sunt active patru focare de tuberculoză la bovine, două localizate la nivelul unor gospodării și două în exploatații comerciale. Potrivit unui raport al DSVSA, publicat de Prefectură, tuberculoza este larg răspândită și se
PMB: 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă
Un număr de 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă, începând din acest weekend, au anunțat reprezentanții Municipalității. 'Am început și terminat, în două săptămâni, un șantier de termie blocat de un an și jumătate! Azi am făcut probe de presiune, iar din acest
Suceava/Primarul din Broșteni, la un an de la inundațiile catastrofale din 2025: Orașul arată mult mai bine
Orașul Broșteni a fost refăcut în totalitate, iar turismul din zonă a revenit la nivelul celui dinaintea inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul localității, Alexandru Hurjui. La un an de la ieșirea din matcă a râului Neagra, care a generat inundarea a 650 de gospodării și dist
CGMB: Termoenergetica - împuternicită să efectueze testul investitorului privat prudent
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat miercuri împuternicirea companiei Termoenergetica București SA să efectueze testul investitorului privat prudent, în vederea majorării capitalului social. Potrivit hotărârii adoptate, costurile necesare efectuării testului se vor achita de către companie. Conform refe
Zece militari, implicați în misiunile împotriva dronelor desfășurate în România și în Lituania, înaintați în grad
Zece militari ai Forțelor Aeriene Române, care au contribuit direct la succesul misiunilor împotriva dronelor desfășurate atât în România, cât și în Lituania, au fost înaintați în grad. ''Astăzi am avut onoarea să confer înaintarea în grad, în mod excepțional, pentru zece militari
Brăila: Formații militare din șapte țări participă la Festivalul Internațional al Muzicilor Militare
Formații militare din șapte țări vor participa, în perioada 7-9 august, la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicilor Militare, organizată la Brăila, singura manifestare internațională de acest gen din România, informează organizatorii. La ediția din acest an vor fi prezente formații din Albania, Bulgaria, Grecia, Letonia, Rom
Municipalitatea brașoveană va contribui, alături de Fundația Metropolis, la reabilitarea clădirii în care va fi mutată Oncologia de la Spitalul Județean
Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați'
Prahova: Consilierii locali din Ploiești au votat interzicerea 'păcănelelor' în municipiu
Consilierii locali din Ploiești au votat în ședința de miercuri, în unanimitate, interzicerea sălilor de jocuri de noroc de tip 'păcănele' în municipiu, anunță primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Păcănelele au fost interzise în Ploiești. Mulțumesc din suflet tuturor ploieștenilor pentru susținerea proiectului, dar și co
Ziua Imnului Național/Ceremonii militare și religioase în țară; apeluri la unitate și responsabilitate (grupaj)
Ziua Imnului Național a fost marcată miercuri în țară prin ceremonii militare și religioase, alocuțiuni ale autorităților, momente artistice și defilări ale gărzilor de onoare. Cu prilejul manifestărilor, oficialii au evidențiat semnificația si
Transferul unor terenuri pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde, aprobat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit în ședință miercuri, a adoptat două proiecte pentru transmiterea unor terenuri la Sectoarele 1 și 5 pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde. Una dintre hotărâri aprobă transmiterea în administrarea Sectorului 1 a unui teren din Strada Nicolae Caramfil, nr. 52 - 54, Sector 1












