logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Unirea Principatelor Române - 162 de ani/ Ceremonii restrânse, concerte şi spectacole în condiţii speciale

Image

Împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române este marcată duminică în ţară prin diferite manifestări. Autorităţile locale au ales să sărbătorească Mica Unire prin ceremonii restrânse, cu respectarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei. Şi instituţiile de cultură din ţară marchează momentul aniversar prin piese de teatru, dar şi prin concerte, cele mai multe transmise online.

*** IAŞI

Manifestările dedicate aniversării a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române se vor desfăşura la Iaşi în cadru restrâns.

Potrivit Primăriei Iaşi, duminică, ceremoniile vor debuta la ora 11,30, prin depunerea la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii a unor coroane şi jerbe de flori din partea partidelor politice, asociaţiilor şi altor organizaţii civice.

Intonarea Imnului naţional al României va precede serviciul religios programat la ora 12,00, ceremonie la care vor lua parte ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi.

După încheierea Te Deum-ului, va urma depunerea de coroane de către oficialităţi atât la monumentul din Piaţa Unirii, cât şi la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Biserica Trei Ierarhi, eveniment programat pentru ora 13,00 şi în cadrul căruia va fi săvârşită şi o slujbă de pomenire de către ÎPS Teofan.

Totodată, ieşenii sunt aşteptaţi la Ateneul Naţional unde se va juca duminică piesa de teatru "Povestea Unirii".

"A devenit deja tradiţie ca la Ateneul Naţional din Iaşi, în data de 24 ianuarie a fiecărui an, să se joace 'Povestea Unirii'. Aşadar, anul acesta, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Sala Mare de Spectacole 'Radu Beligan' a Ateneului veţi putea vedea un spectacol de teatru unic în ţară", a declarat managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.

Spectacolul istoric "Povestea Unirii", semnat de regizorul Ovidiu Lazăr, este o reconstituire a momentelor premergătoare Unirii Principatelor Române. Distribuţia cuprinde actori societari ai Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, actori profesori ai Universităţii Naţionale de Arte "George Enescu" Iaşi, actori ai Teatrului pentru Copii şi Tineret "Luceafărul" Iaşi şi actori angajaţi sau colaboratori ai Ateneului Naţional din Iaşi.

"Costume de epocă, melodii celebre, video mapping şi alte elemente scenice vor compune o emoţie, un spectacol plin de energii pozitive care va rămâne în sufletele şi în gândurile spectatorilor pentru multă vreme. Vă aşteptăm să ne daţi mâna şi să devenim fraţi întru celebrarea vie şi adevărată a sufletului românesc de astăzi şi din totdeauna!", a declarat Ovidiu Lazăr.

Tot pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 19,00, va putea fi urmărit în regim de live streaming, pe canalul de YouTube al Ateneului, un concert interpretat de Corul Marii Uniri, dirijor Andrei Fermeşanu, şi Corul de Copii al Municipiului Iaşi, condus de Raluca Zaharia.

*** TIMIŞ

Manifestările organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române se vor desfăşura la Timişoara, într-un cadru restrâns al oficialilor locali, în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie, unde este amplasat bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în timp ce mai multe programe culturale vor fi transmise online.

Vor fi depuse jerbe şi la efigia de la Casa Cuza din Timişoara, unde principele a fost găzduit o noapte, în drumul său spre exil.

Teatrul pentru Copii şi Tineret "Merlin" a programat spectacolul online "Un vis împlinit", dedicat Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, care va putea fi urmărit duminică de la ora 08.00, pe pagina de Facebook a instituţiei. Spectacolul este organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

De asemenea, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului va dedica Zilei Micii Uniri gala folclorică "Din suflet de român", transmisă în direct online de la ora 18.00, pe paginile de Facebook ale Ansamblului Profesionist Banatul şi a Asociaţiei ProDatina. Cu aceeaşi ocazie, Secţia Documentar-Periodice a Bibliotecii Judeţene Timiş "Sorin Titel" organizează o mică expoziţie din colecţia de carte veche şi periodice ce poate fi vizitată începând de luni. Intrarea este liberă, cu păstrarea regulilor de distanţare socială.

*** BOTOŞANI

La Botoşani, aniversarea a 162 de ani de la Mica Unire vine cu o premieră pentru administraţia locală.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Doina Federovici, şi primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, vor depune, duminică, jerbe de flori la mormântul revoluţionarului paşoptist Nicolae Pisoski, cel care l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza pentru a fi domnitor al Moldovei.

Monumentul funerar al lui Nicolae Pisoski se află în Cimitirul Eternitatea din municipiul Botoşani. "Este obligaţia noastră morală să ne cinstim înaintaşii. De Ziua Micii Uniri, vom aduce un pios omagiu personalităţii lui Nicolae Pisoski, revoluţionarul care a avut viziunea de a-l propune pe Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei. El a fost un revoluţionar cu adevărat progresist, un unionist convins şi de aceea se cuvine să-l cinstim şi să-l trecem la loc de cinste în istoria neamului nostru", a declarat Doina Federovici.

De asemenea, autorităţile din Botoşani vor depune, duminică, coroane de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Totodată, Orchestra Populară "Rapsozii Botoşanilor" va susţine un concert special dedicat Zilei Unirii Principatelor Române.

Concertul "Unire-n cuget şi-n simţiri" va avea loc de la ora 15,00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor "Nicolae Iorga" din municipiul Botoşani, putând fi urmărit online pe contul de Facebook al orchestrei.

Pe scenă vor evolua soliştii de muzică populară Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, Laura Ştefănescu-Potoroacă, Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Alina Huţu, Constantin Petrescu şi Loredana Călin.

"Pe toţi iubitorii de folclor şi pe toţi cei ce simt româneşte îi invităm să fie alături de noi, online anul acesta, cu speranţa că ne vom reîntâlni în sala de spectacole cât de curând", a declarat managerul Orchestrei "Rapsozii Botoşanilor", Dan Doboş.

Accesul publicului în sala de spectacole va fi permis doar în funcţie de situaţia epidemiologică de la nivelul municipiului Botoşani şi în limitele prevăzute de normele sanitare.

În deschiderea spectacolului, muzeograful Gheorghe Median va vorbi despre importanţa istorică a zilei de 24 ianuarie.

*** VRANCEA

Şi Primăria Municipiului Focşani va marca aniversarea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub motto-ul "Focşani, Oraş al Unirii".

Duminică, de la ora 10,00, la Catedrala "Sf. Cuvioasă Parascheva", va avea loc un Te Deum oficiat de ÎPS Ciprian, episcopul Buzăului şi Vrancei, iar de la ora 12,45, în Piaţa Unirii, se va desfăşura un minirecital susţinut de Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei", urmat de un ceremonial militar organizat de militarii Garnizoanei Focşani.

Duminică seara, de la ora 18,00, la Sala Balada din Focşani, 20 de cupluri care au împlinit 50 ani de căsătorie vor fi premiate de primarul Cristi Valentin Misăilă, iar de la ora 18,30 va avea loc tradiţionalul concert susţinut de Orchestra de Cameră "Unirea" a Ateneului Popular "Maior Gh. Pastia".

*** GALAŢI

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" Galaţi a programat pentru Ziua Micii Uniri spectacolul "Crai Nou", ca redifuzare a reprezentaţiei care a avut premiera pe 1 decembrie 2018, pe scena lirică gălăţeană.

Spectacolul "Crai Nou", producţie a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" Galaţi, poartă semnătura regizorului Adrian Mărginean, alături de cele ale scenografului Andreea Săndulescu şi maestrului de balet Gabriela Gegea.

Din distribuţie fac parte soliştii: Adelina Diaconu (Anica), Florentina Soare (Dochiţa), Florin Bobei (Leonaş), Valentin Vasopol (Bujor), Adrian Ionescu-Iaşi (Moş Corbu) şi Costel Donose (Ispravnicul). La pupitrul dirijoral, maestrul Eugen Dan Drăgoi conduce întregul spectacol, unde soliştii, orchestra, corul şi baletul teatrului vor transmite încântătoarele pagini muzicale ale lui Porumbescu.

Spectacolul "Crai Nou" va fi difuzat online, pe pagina de Facebook a instituţiei, duminică, de la ora 19,00, conform normelor impuse de autorităţi privind prevenirea răspândirii COVID-19.

*** SIBIU

Spectacolul "Sarea în bucate", o adaptare după basmul cules de Petre Ispirescu, în regia Mihaelei Grigoraş, va fi prezentat duminică, la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gong" Sibiu, evenimentul fiind programat special pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române.

"Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost primul pas spre România de azi. Suntem bucuroşi să marcăm această sărbătoare naţională printr-o poveste populară despre dragoste, în diferitele ei forme", a declarat managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret din Sibiu, Adrian Tibu.

Din distribuţia spectacolului "Sarea în bucate" fac parte actriţele Mihaela Grigoraş şi Monica Baldea.

Spectacolul, cu o durată de 50 de minute, are peste 200 de reprezentaţii la Sibiu, cât şi în Azerbaidjan, India, Spania şi SUA şi este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online, în limita a maximum 30% din numărul de locuri disponibile.

XXX

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român. AGERPRES/(AS - autori: Dana Malache, Cristian Lupaşcu, Dana Lepădatu, Cristina Matei, Dan Paic, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c)  Metrorex/facebook

 

Citiţi şi:

 

Ceremonii dedicate sărbătoririi a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în garnizoanele militare

 

Galaţi: Teatrul ''Nae Leonard'' difuzează online opereta ''Crai Nou'' de Ziua Micii Uniri

 

Sibiu: Mica Unire, evocată în colecţiile Bibliotecii Judeţene ASTRA

 

Ziua Unirii Principatelor Române - Muzeul Satului găzduieşte un târg şi o demonstraţie militară în uniforme de epocă

 

Micro-expoziţie dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul Naţional de Istorie

 

Iaşi: Ziua Unirii, sărbătorită la Ateneu cu un spectacol de teatru şi concert

Afisari: 16

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 08-04-2025 07:50

Vâlcea: 16 persoane evacuate dintr-un bloc din municipiul reședință după ce un apartament a luat foc

Mai multe persoane, între care și un copil, dintr-un bloc de locuințe din Râmnicu Vâlcea, au fost evacuate de pompieri în noaptea de luni spre marți, după ce unul dintre apartamentele situate la etajul al treilea al imobilului a luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic deteriorat.

Social 08-04-2025 07:39

Tulcea: Începe prohibiția generală a pescuitului în România

Prohibiția generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Ministerului Agriculturii și al Ministerului Mediului. În apele ca

Administratie 07-04-2025 20:54

Soos Zoltan: Procurorii DNA Mureș mi-au interzis exercitarea atribuțiilor de primar pentru 60 de zile

Edilul-șef Soos Zoltan a anunțat, luni seara, că procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș i-au interzis exercitarea atribuțiilor de primar pentru o perioadă de 60 de zile, într-un dosar de corupție aflat în instrumentare. 'Astăzi, am fost pus din nou în fața unei decizii greu de înțeles di

Social 07-04-2025 18:45

Prezidențiale2025/Mai multe ONG-uri dezaprobă decizii ale BEC privind campania electorală - încalcă libertatea de exprimare

Organizații membre ale Coaliției ONG-uri pentru Cetățean, printre care Centrul de Resurse pentru participare publică, ActiveWatch și Expert Forum, și-au exprimat dezacordul, luni, față de decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) care vizează respectarea reglementărilor privitoare la campania electorală în mediul online. Potrivit unui

Social 07-04-2025 17:44

Maramureș: Trei ucraineni, recuperați din munte; doi dintre ei au nevoie de îngrijiri medicale

Cei trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului au fost recuperați de salvatori după o operațiune care a durat peste opt ore, în condiții meteo dificile, a informat, luni, directorul Serviciului Public Județean Salvamont, Dan Benga. 'Cei trei cetățeni ucraineni au fost găsiți. Li s-

Administratie 07-04-2025 17:01

Consultanți: ANAF încalcă prevederile Codului fiscal, considerând că dobânda-cheie este una de piață în cazul împrumuturilor intra-grup

Instituțiile de control din ANAF ajustează 'din oficiu' dobânzile aplicate în cadrul împrumuturilor intra-grup la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR, fără efectuarea unei analize conforme cu principiile prețurilor de transfer, o abordare ce contravine principiilor economice și juridice aplicabile și poate genera nu doar prejudicii contr

Social 07-04-2025 16:16

Covasna: Curse de cai, teatru ecvestru și concurs de fotografie la 'Galopiada secuiască'

Organizatorii 'Galopiadei secuiești', unul dintre cele mai populare concursuri hipice din Transilvania, au dat, luni, startul înscrierilor pentru cea de-a 14-a ediție, ce va avea loc în perioada 20-22 iunie pe dealul Pivnițele Mari din localitatea Moacșa. Galopiada, care atrage anual câteva sute de spectatori din țară

Social 07-04-2025 16:14

MDLPA: Peste 2.100 de extrase de carte funciară - eliberate luni; documentele se dau gratuit din 7 aprilie

Un număr de 2.152 de extrase de carte funciară au fost eliberate luni, prima zi când acest serviciu public se acordă gratuit pentru proprietari, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, eliberează extrase de cart

Social 07-04-2025 16:07

Satu Mare: Contract semnat pentru un aquapark de 24 de milioane de euro în comuna Odoreu

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, din județul Satu Mare, au anunțat, luni, semnarea unui contract de 24 de milioane de euro pentru construirea unui aquapark din fonduri europene, care va funcționa cu apă geotermală. 'Vorbim despre un proiect foarte important al comunități

Social 07-04-2025 15:30

Arad: 699 de angajați vor fi afectați după închiderea fabricii de vagoane marfă a americanilor de la Greenbrier

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad a fost notificată, luni, că 699 de angajați vor fi afectați de concedierile colective de la fabrica de vagoane marfă a companiei americane Greenbrier, care a anunțat că își închide activitatea din județ. 'AJOFM Arad a primit, astăzi (luni - n.r.), o notificare de co

Social 07-04-2025 14:57

Bihor: Proiectul transfrontalier româno-ungar în valoare de 11 milioane de euro, lansat de IGSU la Băile Felix

Autorități române și ungare din domeniul situațiilor de urgență au lansat luni, la Băile Felix, proiectul transfrontalier TERES, în valoare totală de 11 milioane de euro, din care 7,2 milioane de euro finanțare FEDR, ce va fi implementat în următorii trei ani, în județele Bihor și Satu Mare, din România, respectiv județul Szabolcs-Szatma

Social 07-04-2025 14:51

Târgul de Paște organizat de PMB începe sâmbătă în Parcul Regele Mihai I: produse tradiționale, spectacole, ateliere

Târgul de Paște organizat de Primăria Capitalei începe sâmbătă în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) și va găzdui pe parcursul a zece zile demonstrații meșteșugărești, ateliere creative, spectacole de teatru și recitaluri de muzică, iar vizitatorii vor putea, totodată, să cumpere produse culinare tradiționale și de artizanat.

Social 07-04-2025 14:30

Botoșani: Un bărbat a murit după ce un utilaj pe care îl manevra s-a răsturnat peste el

Un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața, luni, după ce s-a răsturnat cu utilajul pe care îl manevra, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, tragedia s-a produs în localitatea Viișoara Mică, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Co

Social 07-04-2025 14:17

IGPR: 55 de decese și aproape 100 de răniți grav în accidente rutiere, în primele trei luni ale anului

Un număr de 55 de persoane au decedat și 98 au fost rănite grav, în primele trei luni ale acestui an, în urma accidentelor rutiere produse la nivel național din cauza vitezei excesive, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) transmis, luni, AGERPRES. În perioada 1 ianuarie - 31 marti

Social 07-04-2025 14:03

ANM: Vreme rece în această săptămână, în întreaga țară; maxime de 22 de grade din 12 aprilie, inclusiv de Paște

Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (7 - 20 aprilie) va fi oscilant, cu o vreme rece în prima parte și cu o încălzire accentuată din 12 aprilie și în perioada sărbătorilor pascale, valorile termice maxime urmând să ajungă la 21 - 22 de grade, în unele zone, arată estimările publicate, luni, de Administrația Națională