VIDEO Prinţul Charles îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în România şi să descopere ''bogăţiile de necrezut'' ale acesteia

Prinţul Charles de Wales îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în România şi să descopere "bogăţiile de necrezut" ale acesteia, afirmând, într-un film realizat recent şi prezentat marţi la reşedinţa sa din localitatea covăsneană Valea Zălanului, că ţara noastră este "admirabilă" şi "uimitoare" ca diversitate.
Filmul, care are o durată de cinci minute, a fost realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din România.
Prinţul Charles, care narează acest film, spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară "uimitoare", menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el "se simte acasă".
"România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni", menţionează Prinţul Charles în film.
Foto: (c) Oana Mălina Negrea / AGERPRES
Alteţa Sa îi îndeamnă pe români să-şi descopere ţara şi să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradiţiile şi cultura lor.
"Anul acesta trăim cu toţii momente de profundă schimbare, în care vieţile noastre au fost bulversate de prima pandemie majoră din istoria contemporană. Este o perioadă de imensă incertitudine şi teamă nu doar pentru siguranţa celor din jurul nostru, a prietenilor şi familiilor noastre, ci şi pentru viitoarea bunăstare şi mijloacele de trai ale atâtor oameni. Peste tot în lume ţările şi-au închis graniţele şi oamenii au fost nevoiţi să pună capăt călătoriilor. Sunt conştient de efectul devastator al acestei situaţii asupra sectorului turistic, a hotelurilor, restaurantelor şi altor întreprinderi turistice, dar şi a milioanelor de locuri de muncă ce depind de ele. Dar timpul petrecut acasă oferă, la rândul său, nenumărate ocazii minunate de a explora şi de a descoperi. Pe măsură ce restricţiile sunt eliminate oamenii vor dori să călătorească din nou şi să redescopere lumea din jurul lor. E de înţeles că mulţi vor dori să ia primul avion şi să schimbe familiarul cu o gură de aer străin. Totuşi, acum e momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile şi să refacem legătura cu moştenirea noastră. Sunt convins că românii care vor face astfel vor găsi nenumărate motive să se bucure şi să fie mândri de ţara lor", subliniază Prinţul Charles de Wales.
Foto: (c) Oana Mălina Negrea / AGERPRES
Prinţul Charles regretă că, din cauza pandemiei, anul acesta nu a putut călători în România, dar spune că va continua să pledeze pentru protejarea "comorilor unice" ale României.
"În ce mă priveşte, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţi, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase. Sunt multe locuri de explorat şi turismul domestic are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toţi românii să descopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi preţui", mai spune Prinţul Charles.
Foto: (c) Oana Mălina Negrea / AGERPRES
Realizatorul filmului, Charlie Ottley, care spunea că iubeşte România mai mult decât orice ţară din lume, a întărit acest mesaj, făcând şi el un apel către români să îşi petreacă vacanţele în ţară, să descopere România, să cheltuiască banii aici şi nu în străinătate, pentru că în acest fel vor susţine turismul intern.
Gazda evenimentului a fost contele Tibor Kálnoky, care administrează casa de oaspeţi a prinţului Charles aflată în Valea Zălanului, dar are şi câteva proprietăţi în localităţile Micloşoara şi Valea Zălanului din judeţul Covasna care pot fi vizitate de turişti. AGERPRES/(A-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, imagine: Clarence House, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: O priză defectă, cauza cea mai probabilă a incendiului de la Spitalul CFR Pașcani
Incendiul de la Spitalul CFR Pașcani ar fi izbucnit din cauza unei prize defecte, potrivit unei informări a Inspectoratului Situații de Urgențe (ISU) Iași. ''În urma incendiului au ars diverse obiecte de mobilier, aproximativ 200 kg de materiale textile și obiecte electrice, cât și obiecte de tâmplărie. Cauza probabil
Constanța: Doi dintre cei patru răniți în accidentul de pe A2, transportați la spital; circulația, reluată parțial
Două dintre cele patru persoane rănite în accidentul rutier care a avut loc, miercuri, pe autostrada A2, în zona Medgidia, când traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, au fost transportate la spital, în stare de conștiență. Potrivit Infotrafic, în prezent circulația este restricționată pe prima bandă și
Botoșani: Proteste ale sindicaliștilor din Direcția Silvică, nemulțumiți față de proiectul de reorganizare a Romsilva
Zeci de angajați ai Direcției Silvice Botoșani au participat, miercuri, la o grevă de avertisment în semn de nemulțumire față de proiectul de act normativ propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, prin care se prevede reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Protestele au avut loc atât la sediul central al Direcție
Timiș: Catafalcul cu trupul neînsuflețit al lui Valeriu Tabără, depus în Aula Magna a UȘV Timișoara
Cei care vor să își ia rămas bun de la profesorul Valeriu Tabără o vor putea face începând de miercuri până vineri seara, sicriul cu corpul neînsuflețit al fostului ministru al Agriculturii fiind depus în Aula Magna a Universității de Științe ale Vieții (UȘV) 'Regele Mihai' din Timișoara, a transmis, miercuri, Cosmin Tabără
Iași: A fost întreruptă energia electrică la Spitalul CFR Pașcani; pacienții, relocați în alt pavilion
Energia electrică a fost întreruptă în clădirea Spitalului CFR Pașcani, care a fost afectată de incendiul izbucnit miercuri după-amiaza, pacienții fiind relocați în celălalt pavilion al spitalului, informează ISU Iași. Potrivit sursei citate, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 15:58, dar o parte din forțele d
VIDEO Iași/Planul Roșu, activat după izbucnirea unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani; 62 de pacienți și 17 angajați, evacuați
Peste 60 de pacienți au fost evacuați și 17 angajați s-au autoevacuat dintr-o clădire a Spitalului CFR Pașcani, după ce, miercuri după-amiaza, un incendiu a izbucnit într-una din încăperile de la mansardă, din această cauză fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Tulcea: Sala polivalentă din municipiu va fi inaugurată la finele anului
Sala polivalentă din municipiul Tulcea va fi dată în folosință la finele acestui an, a anunțat miercuri, în timpul Galei sportului, președintele Consiliului Județean (CJ), Horia Teodorescu, investiția fiind considerată una dintre cele mai importante realizate în ultimii ani pentru activitatea sportivă. Contractul de finanțare
Giurgiu: Un centru de zi pentru persoane vârstnice va fi deschis la Băneasa
O unitate de îngrijire la domiciliu și un centru de zi pentru persoane vârstnice vor fi înființate în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean, în structura DGASPC Giurgiu, prin Programul Operațional Regional - Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate și Servicii Sociale. 'Consilierii județeni au aprobat &ic
Vaslui/Prefectul cere măsuri în instituțiile școlare după ce directoarea unui liceu a descoperit că nu are asigurare de sănătate
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a cerut, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural ca în toate instituțiile școlare să fie efectuate verificări și să fie luate măsuri după ce i s-a semnalat cazul directoarei unui liceu care a descoperit că nu figurează ca asigurat în sistemul public de sănătate. Prefectul
Constanța: Patru răniți după ce un șofer a intrat cu autoturismul în parapetul median al autostrăzii A2; circulația, blocată
Patru persoane au fost rănite, miercuri, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat în parapetul median al autostrăzii A2, în zona Medgidia, traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri de mers. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe autostrada A2, pe se
Cluj: CJ a predat comunelor din județ 25 de noi microbuze școlare electrice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a predat, miercuri, comunelor 25 de microbuze școlare electrice noi, pe care le-a achiziționat din fonduri nerambursabile. 'Consiliul Județean Cluj a predat miercuri, 30 aprilie 2025, către reprezentanții comunelor beneficiare, cele 25 de noi microbuze electrice destinate transportului elevilor. Acestea au fost
Vâlcea: Incendiu de amploare într-un bloc din Horezu; două persoane au fost transportate la spital
Pompierii militari intervin miercuri după-amiază cu forțe sporite pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe din orașul Horezu, două persoane fiind transportate la spital, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, cele două persoane, un bărbat și
IGSU: Circa 4.800 de pompieri, pregătiți să intervină în minivacanța de 1 Mai
Aproape 4.800 de pompieri sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții, în minivacanța de 1 Mai. 'Pentru îndeplinirea acestor misiuni, pompierii pot interveni cu peste 4.000 de mijloace tehnice, dintre care 900 echipaje
Vâlcea: Silvicultorii din județ, în grevă de avertisment împotriva reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor
Toți cei 350 de silvicultori din Vâlcea ai Romsilva au fost miercuri dimineața, timp de două ore, în grevă de avertisment, fiind nemulțumiți de proiectul de reorganizare a Regiei Naționale propus de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, care, în opinia lor, ar duce la desființarea direcției silvice județene și, implicit, la concedieri.
Monica Dajbog: Aproximativ 26.000 de angajați ai MAI vor asigura siguranța publică în minivacanța de 1 Mai
Aproximativ 26.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor asigura ordinea și siguranța publică în minivacanța de 1 Mai, numărul acestora crescând până la 43.000, duminică, în ziua primul tur al alegerilor prezidențiale, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 'Aproxi