Psihologul Daniel David: Oamenii ar trebui să se raporteze la cei infectaţi cu noul coronavirus fără evaluări globale, ci nuanţate

Oamenii ar trebui să se raporteze la cei infectaţi cu noul coronavirus fără evaluări globale, ci nuanţate, a declarat, pentru AGERPRES, psihologul Daniel David, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
Potrivit acestuia, raportarea faţă de cei testaţi pozitiv cu noul coronavirus nu ar trebui să fie de genul "un om bolnav", ci "un om care acum are o boală tratabilă, boală pe care oricând s-ar putea să o avem oricare dintre noi".
Specialistul a subliniat că, în momente precum pandemia COVID-19, "reacţiile psihologice sănătoase nu sunt cele de calm şi relaxare, ci cele legate de emoţiile negative şi sănătoase".
"Este normal să fii îngrijorat/trist/nemulţumit, deoarece aceste emoţii te ajută să te protejezi mai bine şi, pe fondul lor, să ai compasiune şi empatie faţă de cei în suferinţă. Dacă eşti panicat (nu doar îngrijorat), furios/agresiv (nu doar nemulţumit) şi/sau deprimat (nu doar trist), atunci nu poţi rezolva eficient problemele pe care le ai şi nu poţi arăta empatie şi compasiune faţă de ceilalţi. Dacă eşti calm/relaxat poţi dezvolta o submotivare, care adesea poate afecta negativ empatia/compasiunea", a spus profesorul universitar.
El a evidenţiat importanţa modului în care oamenii se raportează la ceea ce li se întâmplă.
"Psihologia de simţ comun ne spune că răspunsurile noastre psihologice (emoţii/comportamente) sunt generate de evenimentele de viaţă. În consecinţă, dacă evenimentele de viaţă sunt pozitive, vom avea răspunsuri psihologice pozitive. Dacă evenimentele de viaţă sunt negative, răspunsurile vor fi legate de suferinţă psihologică. Psihologia ştiinţifică ne învaţă însă că nu evenimentul de viaţă este relevant în apariţia răspunsurilor noastre psihologice, ci modul în care ne raportăm cognitiv la el, adică gândirea raţională sau iraţională despre eveniment", a punctat Daniel David. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Ateliere de confecționare a pălăriilor de husar sau de tipografie, la Odorheiu Secuiesc, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită în data de 15 martie, este marcată în municipiul Odorheiu Secuiesc printr-o serie de programe conexe, cum ar fi ateliere de confecționat pălării de husar sau de tipografie, dar și prin tradiționala adunare festivă, la care va participa președintele UDMR, Kelemen Hunor. Potrivit
Maramureș: OMD, mutată în sediul CJ; instituția a cheltuit anul trecut peste un milion de euro
Organizația de Management a Destinației Maramureș (OMD), care se ocupă de promovarea turismului în județ, va fi mutată în sediul Consiliului Județean (CJ) pentru un mai bun control al activității, a transmis vineri, într-o informare de presă, președintele instituției, Gabriel Zetea. Acesta s-a declarat nemulțumit de faptul că
Tulcea: Aproximativ 50 de hectare de vegetație și stuf de lângă Dunavățu de Jos, incendiate
Aproximativ 50 de hectare de vegetație uscată și stuf au ars, în noaptea de joi spre vineri, în apropiere de satul Dunavățu de Jos, Delta Dunării, dar și în alte localități din județ, în urma unor incendii provocate de persoane necunoscute, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta Tulcea. L
Maramureș: Reabilitarea celei mai circulate străzi din Baia Mare a costat 50 de milioane de lei
Lucrările de reabilitare a străzii Victoriei din municipiul Baia Mare, cea mai circulată arteră din oraș, se apropie de final, investiția, în valoare de peste 50 de milioane de lei, urmând să contribuie la decongestionarea traficului din oraș, a informat, vineri, primarul Doru Dăncuș. ''Atât eu cât și colegii me
Buzău: O fermă avicolă de 3,9 milioane de euro a fost realizată în comuna Țintești; va genera 300.000 de pui pe an (GALERIE FOTO)
Direcția Județeană pentru Agricultură (DAJ) Buzău anunță că a fost finalizată în comuna Țintești o fermă avicolă, investiție în valoare de 3,9 milioane de euro în cadrul Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, ce va genera 300.000 de pui pe an.
Incident la Pasajul Unirii - o cisternă cu GPL a lovit o poartă de gabarit; Băluță: Plângere pentru tentativă de omor
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porțile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulația rutieră în zonă a fost oprită temporar. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis vineri, incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul Dimi
Maramureș: Localități rurale fără energie electrică, în urma unei furtuni puternice
Un număr de 28 de localități rurale din județul Maramureș au rămas fără energie electrică, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei furtuni puternice. ''Au fost afectate parțial, conform ultimelor date transmise, opt linii de medie tensiune alimentare cu energie electrică, dar și 113 puncte de transformare. Sunt 6.734 de
VIDEO Botoșani: Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința, la Mitoc
Doi bărbați au fost găsiți decedați într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunțat vineri dimineața reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani. Potrivit acestora, casa și un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări, iar vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.
ISUBIF: 86 de intervenții în București și Ilfov ca urmare a fenomenelor meteo; două persoane au necesitat îngrijiri medicale
Aproape 90 de intervenții au avut de gestionat pompierii joi, în intervalul orar 06:00 - 22:00, în București și Ilfov, în urma vântului puternic, două persoane necesitând îngrijiri medicale. Potrivit ISUBIF, ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata Codului galben ce viza intensificări ale vântului, &ic
Sector 4: Femeie cu traumatisme în urma căderii ramurii unui copac în timpul furtunii
O femeie a fost accidentată în Sectorul 4 de ramura unui trunchi de copac care s-a rupt în timpul furtunii de joi după-amiază, din Capitală, și a fost transportată la Spitalul de Urgență 'Bagdasar-Arseni', iar în urma verificărilor medicii au identificat un traumatism la umăr și unul la genunchi, pentru care au aplicat tratamentele specifice.
VIDEO Maramureș: Ucrainenii, recuperați din munte în condiții meteo extreme de vânt puternic și furtună
Cei doi cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului în condiții de furtună și vânt puternic au fost extrași după o intervenție care a durat peste șase ore, a informat, joi seara, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'După șase ore, timp în care salvatorii mon
Vrancea: O persoană a decedat și mai multe blocuri au rămas fără acoperiș în urma vântului puternic
Pompierii au intervenit, joi, pentru degajarea unor elemente de acoperiș la mai multe blocuri din municipiul Focșani, ca urmare a vântului puternic și la Năruja un bărbat a murit după ce a fost lovit de un brad doborât de vânt, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Astfel, în contextul manifestării fenomenel
Gorj: Grindină în zona montană Rânca; drumarii intervin pentru îndepărtarea gheții de pe DN 67C
Drumarii intervin, joi seara, cu utilaje pe DN 67C, în zona Rânca, unde drumul a fost acoperit cu grindină. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Direcției de Drumuri Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, în zonă au fost înregistrate fenomene meteo extreme.
Maramureș: O furtună puternică a lăsat fără energie electrică 13 localități; copaci doborâți de vânt și mașini avariate
Treisprezece localități rurale au rămas fără energie electrică în urma unei furtuni puternice care a avut loc joi seara, a informat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă. Conform acestuia, a fost transmis un mesaj RO-ALERT de avertizare nowcasting Cod Portocaliu (vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină,
Sibiu: Au ars peste 30 de tone de rumeguș dintr-o hală din orașul Tălmaciu
Pompierii au stins un incendiu la o hală din orașul Tălmaciu, în care au ars 30 de tone de rumeguș și 100 de paleți, din cauza unui scurtcircuit, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Andreea Ștefan. 'Incendiul a fost lichidat. Pompierii au salvat o hală și alte bunuri depozitate în