UPDATE/Buzău: În jur de 500 de persoane, la mitingul împotriva demiterii cercetătorului Costel Vînătoru de la Banca de gene vegetale
În jur de 500 persoane au participat duminică la prânz, în centrul municipiului Buzău, la un miting de protest faţă de demiterea cercetătorului Costel Vînătoru din funcţia de director al Băncii de resurse genetice vegetale.
Mitingul, desfăşurat la iniţiativa primarului Constantin Toma (PSD), a început în zona platoului Pieţei Dacia, în jurul scenei de spectacole amplasate de primărie pentru Târgul de Crăciun, ulterior un grup de manifestanţi deplasându-se şi în faţa sediului Instituţiei Prefectului. Manifestanţii au purtat pancarte cu mesaje: "Vrem hrană sănătoasă, ministrul nu ne lasă", "Asta e România normală?", "Ruşine, ruşine să vă fie!".
"Trebuie să ne sprijinim valorile, asta nu este o Românie normală în care sunt demise valori ale naţiei române - Costel Vînătoru, care toată viaţa a muncit pentru a păstra şi dezvolta seminţele româneşti, tezaurul României, poate mai important decât tezaurul de la Banca Naţională. Vrem demnitate pentru acest oraş, pentru România. Banca de gene a României este o idee minunată a lui Costel Vînătoru şi am încercat şi am reuşit să îl sprijinim cu toţii astfel încât pe 12 septembrie s-a înfiinţat această instituţie care ne dă o şansă să ne dezvoltăm România aici, la noi acasă, să ne recuperăm tradiţia, să ne recuperăm istoria şi să o punem în valoare", a afirmat primarul.
El a ţinut să mulţumească filialelor partidelor, care au înţeles că, dincolo de politică, trebuie să fie "alături de oraş şi de România", indicând în acest sens USR-PLUS, Pro România, PMP, ALDE şi prefectul. Constantin Toma a adresat o solicitare către membrii filialei judeţene PNL să fie şi ei alături de iniţiativa împotriva demiterii lui Costel Vînătoru.
Primarul a anunţat că dacă cercetătorul Costel Vînătoru nu va fi repus în funcţie vor urma şi alte proteste.
Primarul a mai citit mesaje de susţinere pentru Costel Vînătoru transmise de către actorul Dan Puric şi Irina Marghiloman, ultimul descendent al omului politic conservator buzoian Alexandru Marghiloman.
''Prin această măsură iresponsabilă ucideţi fără scrupule în mod public o vocaţie şi o conştiinţă românească aflată în slujba ţării de o viaţă întreagă, în acelaşi timp daţi o lovitură de neiertat ţării în care şi dvs v-aţi născut, atacând în mod inconştient temelia de bază, sămânţa cu suflet de creştin. Vă rog să reveniţi asupra acestei decizii ca să nu purtaţi responsabilitatea acestui dublu asasinat, căci aţi lovit nu numai în ceea ce ne-a rămas, sămânţa neamului, ci şi în paznicul ei, cel care a salvat-o, a crescut-o şi a păzit-o cu tot sufletul din vocaţia de creştin şi de român'', este mesajul transmis de actorul Dan Puric, cetăţean de onoare al municipiului Buzău.
Printre cei care au mai ţinut discursuri la miting s-au mai numărat conf.dr. ing. Adrian Peticilă la Facultatea de Horticultură din Bucureşti, Adrian Izvoranu, directorul Casei de Comerţ Unirea, regizorul Mihai Vişinescu, preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Teofor, reprezentanţi ai Asociaţiei de producători Vidra, Asociaţiei producătorilor bio din România şi ai altor asociaţii şi cooperative de producători agricoli.
Primarul Toma a adresat sâmbătă o invitaţie "românilor din Buzău şi de pretutindeni" să vină în Piaţa Dacia din Buzău la mitingul pentru susţinerea cercetătorului Costel Vînătoru, membru corespondent al Academiei de ştiinţe agricole şi silvice, demis joi de către ministrul Agriculturii din funcţia de director al Băncii naţionale de gene pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale şi aromatice, instituţie înfiinţată în luna septembrie prin hotărâre de guvern.
Primarul Toma şi-a argumentat demersul prin faptul că această decizie de demitere a cercetătorului Vînătoru este "un atac direct la întreaga comunitate buzoiană şi la sănătatea românilor", el făcând un apel pentru stoparea acestui "abuz".
Fostul director al AFIR, Adrian Chesnoiu, a fost delegat joi la Banca de resurse vegetale din Buzău, înlocuindu-l pe Costel Vînătoru, cel care fusese detaşat timp de un an de la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău pentru implementarea acestui proiect. AGERPRES/(AS - autori: Marius Frăţilă, Dorin Ivan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Spațiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecționată pe Aeroportul 'Ștefan cel Mare' de la Suceava
Spațiul aerian al județului Iași a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa care ar fi trebuit să ajungă de la Eindhoven a fost redirecționată către Aeroportul Internațional 'Ștefan cel Mare' din Suceava. Directorul Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, a declarat pentru AGE
MApN: Alerte și în județele Botoșani și Bacău; o nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă seară, că o nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian național dinspre Republica Moldova, fiind emise alerte și pentru județele Botoșani și Bacău. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația din județele Botoșani și Bacău, fiind transmise mesaje RO-ALER
MApN anunță extinderea alertei aeriene; mesaj RO-ALERT pentru populația județului Vaslui
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă seară, extinderea alertei aeriene, fiind emis mesaj RO-ALERT și pentru populația județului Vaslui cu privire la posibila incursiune a unei drone. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația județului Vaslui, fiind transmis mesaj RO-ALERT la ora 17:53',
Mesaj RO-ALERT în Iași și Neamț despre posibilă incursiune de dronă, după ce a fost detectată de radarul MApN
Locuitorii din județele Iași și Neamț au primit un mesaj prin sistemul RO-ALERT privind posibila incursiune a unei drone, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care zbura la 10 km de granița cu Republica Moldova. Populația este sfătuită să se adăpostească în beciuri sau în adăpo
Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h
Salvamont Prahova: Toate traseele montane de altitudine închise din cauza vremii
Toate traseele montane de altitudine din Prahova sunt închise în contextul condițiilor meteorologice actuale și al evoluției prognozate, a anunțat, sâmbătă, Salvamont. 'Iarna și-a intrat în drepturi în masivele montane din Prahova, iar condițiile meteorologice fac deplasarea pe traseele de altitudine extrem de dificilă și peri
Gorj: Se închide circulația rutieră pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza zăpezii
Circulația rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului al DN 67C Transalpina, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în zonă ningând. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Direcției Regiona
INHGA: Cod portocaliu de viituri pe râuri din județele Gorj și Mehedinți, duminică și luni
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundații, cu depășiri ale Cotelor de apărare, valabilă duminică și luni pe trei râuri din Oltenia și Banat. Potrivit hidrologilor, în intervalul 1 noiembrie, ora 12:00 - 2 noiembrie, ora 12:00, se vor semnala scurgeri imp
Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente
Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat
Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin
Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din
Sondaj Avangarde: 78% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
Mai mult de trei sferturi (78%) dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, potrivit unui sondaj Avangarde, realizat în perioada 21 - 26 octombrie. Conform cercetării, doar 16% dintre cei intervievați consideră că România se îndreaptă către o direcție bună, iar 6% nu au răspuns sau nu știu.
Meteo București: Vreme închisă, ploi și intensificări temporare ale vântului, în următoarele zile
Vremea se va menține închisă, va ploua, iar vântul va sufla slab până la moderat în zona Municipiului București, până luni dimineața, reiese din prognoza publicată, sâmbătă, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 31 octombrie, ora 10:00 - 1 noiembrie, ora 8:00, în Capitală, vremea
Vicepremierul Marian Neacșu: Pentru România, Marea Neagră ține de identitatea națională
Marea Neagră ține, pentru România, de identitatea națională și este o resursă 'esențială' pentru dezvoltarea economică, iar pentru Uniunea Europeană și NATO reprezintă o regiune strategică pentru securitate, stabilitate și conectivitate, a transmis sâmbătă vicepremierul Marian Neacșu, ministru al Afacerilor Interne. Neacșu a subliniat, cu p
Meteorologi: Informare de vreme rea în întreaga țară, până luni dimineața
Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare de vreme rea, cu precipitații sub formă de ploaie în cea mai mare parte a țării, respectiv ninsoare la munte, valabilă până luni dimineața. Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) arată că, în intervalul 31 octombrie, ora 10:00 - 2 noiembrie, ora 10:00, va ploua moderat cantitat
Cod portocaliu de ploi în zone din județele Mehedinți și Gorj, până luni dimineața; Cod galben, în nouă județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă o avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, valabilă până luni dimineața în zona submontană și montană a județelor Mehedinți și Gorj, respectiv atenționări Cod galben de precipitații importante, ce vizează zone din Oltenia, Muntenia, Banat și Transilvania. Potri



