Mecanicii de locomotivă şi angajaţii CFR Călători pregătesc proteste masive, timp de patru săptămâni, din septembrie
Mecanicii de locomotivă şi angajaţii CFR Călători se pregătesc de proteste masive, timp de patru săptămâni, începând din 16 septembrie, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei tragice din sectorul feroviar, cauzată de lipsa investiţiilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Rodrigo Gabriel Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).
Protestele vor fi organizate alături de Federaţia Mecanicilor de Locomotivă şi Federaţia Naţională Drum de Fier.
"Vor fi proteste sub formă de pichetări pe o perioadă de patru săptămâni, de luni până joi, în fiecare săptămână. Luni în faţa Ministerului Transporturilor, de la 10:00 la 12:00, marţi în faţa Parlamentului, miercuri în faţa Guvernului şi joi în faţa Ministerului Finanţelor, între aceleaşi ore", a spus Maxim.
În paralel, mecanicii de locomotivă, şefii de tren, conductorii şi revizorii de vagoane au anunţat o grevă tehnică.
Aceasta în principal deoarece, odată cu reducerea costurilor, nu mai sunt bani nici măcar pentru piese de schimb, iar mecanicii sunt nevoiţi să le ia de la locomotivele defecte şi aflate în revizie.
"Din cauza reducerii costurilor, permanent, este imposibilă achiziţia de piese de schimb pentru locomotive. Ele au funcţionat şi mai funcţionează prin descompletarea celor care au intrat în revizie. Sunt 598 de locomotive defecte. Vor mai lua piese şi de la cele care nu vor mai funcţiona după terminarea sezonului, după care, probabil nu se va mai putea circula. Dacă directorul general al CFR Călători tot dispune reducerea costurilor, nu mai au ce costuri să reducă, dar piesele trebuie schimbate", a continuat liderul sindical.
Potrivit acestuia, s-a ajuns la o situaţie critică vizibilă în această vară, când foarte mulţi călători s-au plâns fie că nu au găsit bilete, fie că au călătorit în picioare, din lipsa vagoanelor şi a locomotivelor.
"Practic, nu mai avem cu ce circula. Iar salariaţii CFR Călători au decis să protesteze şi să arate aceste lucruri. Este inadmisibil şi pentru noi, şi pentru călătorii români, să nu ni se asigure materialul rulant necesar. Călătorii nu pot fi transportaţi unde doresc, în condiţii de confort, mulţi rămân pe jos, merg în picioare, vin plângând că nu găsesc locuri şi tot aşa. Există o situaţie critică, iar statul trebuie să înţeleagă că este singurul acţionar", a susţinut Maxim.
El a arătat că, dacă situaţia rămâne aşa, nu există nicio şansă se se îmbunătăţească condiţiile de trafic şi lucrurile se vor înrăutăţi. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cutremur cu magnitudinea 3,4 în județul Prahova, vineri după-amiaza
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiaza, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD
Jandarmeria Capitalei precizează că nu a furnizat estimări ale numărului de participanți la protestul de la CCR
Jandarmeria Capitalei precizează, într-un comunicat, că nu a furnizat cifre referitoare la numărul de participanți la adunarea publică de vineri, din fața Curții Constituționale a României. 'În spațiul public au fost făcute afirmații conform cărora Jandarmeria Română a furnizat cifre referitoare la numărul de partic
Prahova: Accident între un microbuz și o mașină de gunoi - cinci persoane la spital; microbuzul ar fi intrat pe contrasens (surse)
Cei cinci ocupanți ai microbuzului care a fost implicat, vineri, într-un accident rutier produs pe raza comunei prahovene Tinosu, sat Predești, au fost transportați la spital. Aceștia sunt conștienți și cooperanți și au suferit diverse traumatisme, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. Surse apropiat
Prahova: Accident între un microbuz și o autoutilitară pentru transport deșeuri; cinci persoane primesc îngrijiri
Un accident în care au fost implicate un microbuz și o autoutilitară pentru transport deșeuri a avut loc, vineri, pe raza comunei Tinosu, sat Predești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, în microbuz se aflau cinci persoane, iar în autoutilitară se aflau trei ocupanți. Toți ocupanții di
Buzău: Bărbat de 50 de ani, decedat în urma unui accident în care au fost implicate trei autovehicule
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Prahova și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, vineri, pe DN2(E85), în care au fost implicate trei autovehicule. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier a avut loc în localitatea Poșta Câlnău. 'Din
Tulcea: Vouchere de reducere și tururi ghidate, prin intermediul aplicației de promovare turistică a orașului
Autoritățile locale intenționează să dezvolte aplicația gratuită de promovare turistică a municipiului Tulcea, astfel încât, prin intermediul acesteia, să poată fi activate vouchere de reducere la restaurante și promovate tururi ghidate prin mahalele istorice ale orașului. Managerul Organizației de Management al Destinației Turisti
Harghita: Băile Tușnad - model de gestionare a conflictelor dintre om și urs; nicio pagubă raportată în 2024
Stațiunea Băile Tușnad a devenit, în ultimii trei ani, un model de gestionare a conflictelor dintre om și urs, autoritățile și experții implicați în rezolvarea problemei reușind să reducă semnificativ prezența animalelor în oraș, dar și pagubele produse de acestea. Biologul Imecs Istvan, de la Asociația Project Bag, coordonat
Mureș: Peste 6.000 de vizitatori la Grădina Zoologică, într-o lună; 300.000 pe an
Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare din țară, care adăpostește aproximativ 800 de animale din peste 150 de specii locale și exotice, a fost vizitată în decembrie și ianuarie de peste 6.000 de persoane, anual primind peste 300.000 de vizitatori. 'Peste 6.000 de vizitatori au trecut pragul Grădinii Zoologice din T&aci
Ministrul Mediului: Risc scăzut să ne confruntăm cu efecte adverse grave în urma scurgerii de petrol din Strâmtoarea Kerci
Riscul să ne confruntăm cu efecte adverse grave în urma scurgerii de petrol din Strâmtoarea Kerci este scăzut, însă monitorizăm în continuare imaginile satelitare și urmărim prognozele oceanografice pentru a fi pregătiți în cazul în care curenții se îndreaptă dinspre această zonă sau din zona Crimeea către litoralul româ
Brașov: Facilități la transportul pe cablu în Poiană, în condițiile reducerii umărului de schiori față de anii anteriori
Primăria Brașov introduce, pentru săptămâna viitoare, o serie de facilități financiare la transportul pe cablu din Poiana Brașov pentru toți turiștii, în condițiile în care, în actualul sezon de schi, nu a fost atins, deocamdată, numărul de turiști din perioadele similare ale anilor trecuți. Astfel, conform anunțului de
DGJMB: Jandarmii au identificat două persoane care ar fi agresat jurnaliști la protestul din fața CCR
Jandarmii bucureșteni au identificat, vineri, două persoane implicate în agresiunea unor jurnaliști care transmiteau informații de la protestul organizat în fața Curții Constituționale a României. 'Pe timpul desfășurării adunării publice de protest, în jurul orei 12,00, un grup de persoane s-a îndreptat spre z
Jandarmeria București: Protestul de la CCR nu întrunește condițiile de organizare; adunarea are un caracter pașnic până în prezent
Jandarmeria București a informat, vineri, că protestul din fața sediului Curții Constituționale nu întrunește condițiile de organizare și participare impuse de cadrul legal în vigoare, pr
Călărași: Incendiu la subsolul Spitalului Municipal; a fost activat planul roșu, dar nu au fost evacuați pacienții
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o încăpere de la subsolul Spitalului Municipal Călărași, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Sursa citată precizează că nu s-a impus evacuarea pacienților, incendiul fiind localizat și ulterior lichidat. 'Având în vedere destinația obiectivului, pent
Dolj: Protest la penitenciarele din Craiova față de ordonanța 'trenuleț'
Câteva sute de angajați ai celor două penitenciare din Craiova au protestat, vineri dimineața, în fața unităților în semn de nemulțumire față de ordonanța 'trenuleț' prin care le vor fi reduse veniturile salariale cu circa 1.000 de lei net pe lună, în urma neplății orelor suplimentare efectuate în zilele de repaus.
Bacău: Aproximativ 200 de polițiști au protestat în fața Penitenciarului; o parte dintre ei au refuzat să intre în tură
Aproximativ 200 de polițiști au protestat, vineri, în fața Penitenciarului Bacău, împotriva prevederilor Ordonanței 'trenuleț'. Protestul s-a desfășurat între orele 07,30 și 09,30, iar o parte dintre polițiștii de penitenciar au refuzat să intre în schimbul unu, timp de o oră și jumătate. 'În dimineața z