Taximetriştii protestează în Piaţa Constituţiei
Taximetriştii protestează luni, începând cu ora 9:00, în Piaţa Constituţiei, împotriva proiectului de ordonanţă privind activitatea de ridesharing.
Protestarii propun ca activitatea de transport alternativ cu un vehicul cu şofer 'VTS' să fie înscrisă în Legea 38 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, pentru a avea acelaşi reguli.
"Propunerea noastră ar fi următoarea: dacă avem o Lege 38 care reglementează foarte clar transportul din punctul A în punctul B, această activitate transport VTS este aceeaşi activitate. Luaţi legea 38, scrieţi pe ea VTS şi avem aceeaşi activitate cu aceleaşi reguli. Şi nu avem niciun fel de problemă. Chiar noi am cerut să fie reglementată, dar în niciun caz să fie această discrepanţă între activitatea autorizată de taxi şi această VTS. Nu este normal în momentul de faţă. Mai ales că prin acest proiect Guvernul recunoaşte că ştia de 4 ani de aceste venituri ilicite, fraudă fiscală, pentru că articolul 36 din această ordonanţă spune aşa: cei care sunt prinşi în această activitate la momentul Ordonanţei au termen încă 60 de zile să intre în legalitate. Adică hoţul a furat 4 ani şi îi mai dăm încă 60 de zile?", a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.
Acesta susţinea că, în jurul orei 9:30, la protest erau deja "peste 600 de maşini" şi sublinia că proiectul de lege privind activitatea de ridesharing creează diferenţe de la cer la pământ între cele două activităţi.
"Suntem peste 600 de maşini până acum. Avem pentru jumătate de platou aprobare, în faţa Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării. În primul rând, miniştrii declară fără discriminări. Adică vor fi acelaşi reguli, pentru că până la urmă este aceeaşi activitate, adică transport contra cost de la punctul A la punctul B. Vedem prin această Ordonanţă că sunt diferenţe mari, de la cer la pământ. Pentru unii se creează un paradis fiscal în România, pentru aceste entităţi, iar ceilalţi rămân în continuare fiscalizaţi, controlaţi, conform Legii 38. Şi vă dau câteva exemple. În primul rând vechimea maşinii. Nu se mai ţine cont de mediu, de descongestionarea traficului, vedem că vechimea maşinii este până la 15 ani. În activitatea de transport legalizat taxi este până în zece ani. La zece ani şi o lună ţi-a luat autorizaţia de taxi şi ţi-a anulat-o. Pe partea cealaltă, vedem că (...) această aplicaţie nu poate fi metrologizată şi nu scrie nicăieri cum va fi metrologizată această aplicaţie...Vedem tariful dinamic care creează clar confuzie, pentru că ajunge în unele ore ale zilei până la 30 de lei pe kilometru. Pe când, pe partea cealaltă, taximetriştii sunt blamaţi când cer cinci lei în plus", a explicat Ştefănescu pentru Digi 24.
Protestul urmează să se încheie la ora 15:00, şi în Piaţa Constituţiei sunt aşteptate, conform organizatorilor, 800 de maşini.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, taximetriştii, membri COTAR, cer autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, "pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial - având funcţii publice importante - că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei".
Reprezentanţii COTAR semnalează că noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. De asemenea, se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verificată metrologic - ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri.
"Se va admite tariful dinamic, ceea ce înseamnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber. În continuare, profitul direct al companiilor care pretind că fac 'ridesharing' va fi de 25 % în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9 % , cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României. Prin acest proiect, Guvernul ne asigură că ştia că de 4 ani aceste companii fraudează bugetul de stat , încasând venituri ilicite. Pentru a muta atenţia tuturor de la adevărata schimbare pe care o va aduce acest OUG pentru care s-a făcut foarte mult lobby, s-a lansat, la finalul săptămânii trecute, ştirea falsă conform căreia taximetriştii vor protesta marţi împotriva trotinetelor electrice - ştire falsă preluată chiar de cele mai mari posturi TV din ţară. Aceasta este doar o altă manipulare specifică celor care până astăzi au demonizat breasla taximetriştilor, pe toate căile şi prin toate mijloacele, cu scopul de a-şi câştiga publicul de partea lor, cu orice preţ", se menţionează în comunicatul COTAR.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Un fermier din Sighișoara luptă ca singura rasă de găini 100% românească să nu devină o amintire
La marginea Sighișoarei, în cătunul Angofa, fermierul Mircea Țânț depune eforturi susținute pentru păstrarea biodiversității și a patrimoniului genetic al României prin salvarea singurei rase de găini autohtone recunoscute și omologate la nivel internațional, Gât Golaș de Transilvania. 'Sunt fermier în zona Angofa și totodată
Dolj: Primăria Craiova anunță că nu se vor majora impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice în 2027
Impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice din municipiul Craiova nu vor fi majorate în anul 2027, nici măcar cu rata inflației, comparativ cu nivelul din 2026, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în consultare publică de administrația locală, a informat, marți, Primăria Craiova. În cazul persoanelor juridice, imp
Sector 1: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei - aplicate pentru terenuri neîngrijite
Polițiștii locali au verificat, în ultimele două săptămâni, terenurile de pe raza Sectorului 1 și au aplicat 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.322.600 de lei proprietarilor și deținătorilor de terenuri care nu și-au respectat obligațiile de întreținere, salubrizare și igienizare. Primăria Sectorului 1 a transmis, mar
Sindicaliștii din INS protestează miercuri față de refuzul autorităților de a plăti salariaților drepturile câștigate în instanță
Sindicatul din Institutul Național de Statistică București (SINSB) își exprimă ''profunda indignare'' față de refuzul autorităților de a pune în plată drepturile salariale câștigate de angajații INS prin hotărâri judecătorești definitive și anunță proteste în fața Ministerului Finanțelor. Acțiunea
Harghita: Urs împușcat la Miercurea-Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie
Un urs mascul, în vârstă de aproximativ cinci ani, a fost împușcat luni seara în cartierul Șumuleu din Miercurea-Ciuc, după ce a intrat într-o gospodărie, a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece, conform informațiilor transmise AGERPRES de viceprimarul municipiului, Bors Béla. 'Ursul s-a băgat p
Cod portocaliu de viituri pe râuri din județul Constanța, până miercuri la prânz; Cod galben pe cursuri din 14 județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, noi avertizări Cod portocaliu și Cod galben de inundații, valabile, pe ansamblu, până miercuri seară, pe râuri din Muntenia, Oltenia, Banat și Dobrogea. Astfel, în intervalul 3 noiembrie,ora 12:00 - 4 noiembrie, ora 12:00, va fi Cod portocaliu de
Bihor: Sănătatea mintală a deținuților și a personalului din penitenciare - afectată de stres, supraaglomerare și nevoia de compasiune
Supraaglomerarea, zgomotul permanent, spațiile restrânse și stresul cotidian afectează atât persoanele private de libertate, cât și personalul penitenciar, evidențiază o cercetare realizată în cadrul unui proiect european dedicat sănătății mintale la care participă și Penitenciarul Oradea, singura unitate de detenție din România implicat
Arad: Complexul hotelier Moneasa, simbol al stațiunii montane, scos la licitație la prețul de 232.460 de euro
Complexul hotelier Moneasa, un simbol al stațiunii montane cu același nume, este scos la licitație la un preț de pornire de 232.460 de euro, după ce societatea care îl deține a intrat în faliment și a fost declanșată procedura de lichidare. De vânzarea complexului se ocupă un lichidator judiciar, iar platforma online care org
Harghita: Doi tineri, salvați de pe traseul de via ferrata Wild Ferenc; nu aveau echipament tehnic și experiență
Doi tineri au fost salvați de salvamontiști, luni seara, după ce au rămas blocați pe traseul de via ferrata Wild Ferenc, de pe Suhardul Mic, în zona Lacului Roșu, aceștia pornind în ascensiune fără echipament tehnic și fără să aibă experiență în parcurgerea unor astfel de trasee. Șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo din cadr
MAE/ Atenționare de călătorie: Chile - cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Serviciul Național de Geologie și Minerit a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan, afectând localitățile Pinto și Coihueco. Potrivit
Cod portocaliu de ploi abundente în județul Constanța, marți; Coduri galbene de precipitații și vânt în Muntenia și în Dobrogea, până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza județului Constanța, precum și alte Coduri galbene de precipitații, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează până miercuri dimineața zone din Dobrogea și din cea mai mare parte a Munteniei,
Cod roșu de viituri și depășiri ale Cotelor de pericol pe râuri din județul Constanța, în orele următoare
Institutul Național de hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pe parcursul următoarelor ore pe râuri din județul Constanța. Potrivit hidrologilor, până la ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide cu posibile efe
Tulcea: Aplicații militare cu muniție de război, în poligoanele din Babadag și Cataloi
Populația este sfătuită să ocolească drumurile din imediata apropiere a poligoanelor militare din apropierea orașelor Tulcea și Babadag care găzduiesc, începând din această săptămână, noi aplicații cu muniție de război. Aplicația militară din poligonul Babadag a început marți, se va desfășura în fiecare zi lucrăto
VIDEO Constanța: Trafic feroviar închis între Eforie Nord și Eforie Sud; s-a surpat terasamentul căii ferate
Traficul feroviar a fost închis temporar între Eforie Nord și Eforie Sud, ca urmare a surpării terasamentului căii ferate în respectiva zonă, a informat, marți, CFR Infrastructură Constanța.
Constanța: Copaci căzuți, străzi inundate în localități din județ, în urma ploilor
Copaci căzuți și străzi inundate în mai multe localități sunt printre efectele negative ale ploilor căzute în ultimele 24 de ore în județul Constanța, marți dimineață fiind transmis mesaj RO-ALERT de Cod Roșu de precipitații pentru trei localități, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'.












