Protest cu vopsea roşie la sediul Ministerului Justiţiei
Membri ai mişcării #Rezist au organizat, luni, un protest la Ministerul Justiţiei, pe treptele instituţiei fiind aruncată vopsea de culoare roşie, ca reacţie la eliberarea, prin legea recursului compensatoriu, a unor deţinuţi violenţi.
Pe treptele de la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei au fost aruncate şi câteva cuţite, precum şi poze cu ministrul Tudorel Toader.
Doi dintre protestatari, Mihai Cristian Dide şi Sandu Matei, au fost ridicaţi şi duşi la o secţie de Poliţie.
Protestul vine după ce un tânăr a fost omorât de trei bărbaţi în faţa unui bar din municipiul Mediaş. Doi dintre agresori au fost eliberaţi din închisoare în baza recursului compensatoriu, iar al treilea este, de asemenea, recidivist.
Luni, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reacţionat la valul de critici privind eliberarea unor deţinuţi care au recidivat la puţin timp de la ieşirea din penitenciare, susţinând că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat în timpul guvernării Cioloş şi doar a intrat în vigoare în timpul mandatului său.
"În repetate rânduri, am arătat următoarele: proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de guvernarea tehnocrată, faptul că CSM (în componenţa anterioară) l-a avizat şi a propus considerarea zilelor ca fiind executate, că a fost adoptat de Parlament, că a intrat în vigoare la scurt timp după ce am devenit ministru şi că studiul de impact nu se face după ce legea intră în vigoare", a scris Toader pe Facebook.
Aproape 11.000 de deţinuţi au fost eliberaţi în baza legii regimului compensatoriu, iar în jur de 650 dintre aceştia au recidivat şi s-au reîntors în închisoare, mulţi dintre ei comiţând fapte cu violenţă - crime, violuri şi tâlhării, a informat, săptămâna trecută, vicepreşedintele PNL Florin Roman, care a prezentat datele solicitate în acest sens Ministerului Justiţiei.
Deputatul a menţionat că a primit un răspuns oficial la interpelarea pe care i-a adresat-o ministrului Tudorel Toader referitoare la situaţia deţinuţilor eliberaţi mai devreme în baza legii regimului compensatoriu şi în care se arată că, în perioada 19 octombrie 2017 - 23 noiembrie 2018, au fost puse în libertate 13.267 persoane.
Dintre acestea, 2.387 au fost eliberate la termen, iar 10.880 au beneficiat de liberarea condiţionată şi regimul compensatoriu, a spus Roman.
El a subliniat că 188 dintre cei eliberaţi au comis din nou infracţiuni cu violenţă, respectiv crimă, tentativă de crimă, viol şi tâlhărie. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți
VIDEO Caraș-Severin: 700 de anvelope, un ATV și un autoturism au ars într-un incendiu la Caransebeș
Un ATV, un autoturism și 700 de anvelope au ars într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, la un depozit de profil din municipiul Caransebeș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru
REPORTAJ/Prahova: Au scris istorie cu cazmaua - 2.512 persoane au plantat o pădure de record mondial (FOTO/VIDO)
Peste 2.500 de persoane au scris istorie cu cazmaua în comuna prahoveană Poienarii Burchii, unde a fost plantată sâmbătă o pădure de record mondial al cărei nume - Pădurea Prieteniei - transmite optimism pur și demonstrează ce pot realiza oamenii atunci când își unesc forțele. Dis-de-dimineață, străzile localității au &
ISU Neamț - precizări privind acționarea sistemului de avertizare a populației pe cursul râurilor Bistrița și Siret
Autoritățile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din județele Galați, Brăila și Vrancea, referitor la deversarea controlată de la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, acumularea Piatra-Neamț. ''S.C. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Bistriț
CFR: Șase vagoane au deraiat în stația Dornești, dintre care trei s-au răsturnat
Șase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în stația CF Dornești, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA. 'În urma reconfirmării datelor operative de la fața l
Iași: Bombă de aviație de circa 100 kg, descoperită în localitatea Cărbunari
O bombă de aviație, cu greutatea de aproximativ 100 de kilograme, a fost descoperită sâmbătă în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, din județul Iași, proiectilul fiind identificat și ridicat de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). 'În urma intervenției, a fost identificată și ridicată
Harghita: IJJ a sărbătorit 35 de ani de la înființare, cu o ceremonie militară, demonstrații și paradă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a marcat sâmbătă împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o manifestare organizată în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, care a cuprins o ceremonie militară și religioasă, exerciții demonstrative, precum și o paradă la care au participat mai multe structuri de jandarmi.
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan
Prahova: Record mondial omologat la Poienarii Burchii - 2.512 arbori plantați simultan (FOTO/VIDEO)
Reprezentanții Guinness World Records au omologat, sâmbătă, un record mondial în județul Prahova, 2.512 arbori fiind plantați simultan în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari. Primarul comunei, Ionuț Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că recordul a fost omologat cu 2.512 puieți plantați simultan.
MAI avertizează asupra unei campanii care incită împotriva forțelor de ordine: Informațiile sunt false
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unei campanii susținute cu postări în online care incită împotriva forțelor de ordine. Informațiile sunt false și special concepute pentru a produce disensiuni între reprezentanții MAI și cetățeni, avertizează sâmbătă sursa citată.
CFR SA : Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași
Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă, în jurul orei 12:15, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași, informează CFR SA, subliniind că incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulația trenurilor de călători nu a fost afectată. 'Astăzi, la ora 12:02, în stația CF Vicșani, pe raza Sucursalei Regionale de C
Buzău: Femeie lovită mortal de o mașină pe DN10, în localitatea Sătuc
O femeie de 79 de ani a fost accidentată mortal sâmbătă, pe DN10, în Sătuc, de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani din Buzău. Potrivit IPJ Buzău, din primele date de la fața locului a reieșit că autovehiculul condus pe direcția Brașov către Buzău de un bărbat de 45 de ani, din Buzău, ar fi surprins și a
Sibiu: Casă cuprinsă de flăcări la Șura Mare; bărbat găsit decedat
Un bărbat a decedat în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la locuința sa din localitatea sibiană Șura Mare. Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ. Din primele date, incendiul s-a manifestat genera
IGPR - controale pe autostrăzi: Peste 1.500 de sancțiuni aplicate; 72 de permise de conducere reținute
Peste 1.500 de sancțiuni au fost aplicate șoferilor de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie, cele mai multe fiind date pentru depășirea limitei legale de viteză și pentru nefolosirea centurii de siguranță. Potrivit IGPR, polițiștii au dat 1.568 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 122 persoanelo
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți poartă numele de Mihai -














