Săvoiu (ANSPDCP): Numărul plângerilor înregistrate la instituţie a crescut la peste 3.700 în 2017 faţă de 2.300 în 2016
Numărul plângerilor înregistrate la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a crescut la peste 3.700 în 2017 faţă de 2.300 în 2016, a declarat vineri Alina Săvoiu, şef al Biroului Juridic şi Comunicare din cadrul ANSPDCP.
"În 2017 am avut un număr de 3.734 de plângeri faţa de 2.300 de plângeri în 2016", a declarat Săvoiu, cu prilejul unei conferinţe.
În opinia sa, această creştere reflectă faptul că persoanele fizice devin din ce în ce mai conştiente de drepturile pe care le au în domeniul protecţiei datelor.
"Principalele domenii în care am primit aceste plângeri au fost legate de prelucrarea datelor la biroul de credit, dezvăluirea datelor pe internet atât de firme private, cât şi de autorităţi publice, cât şi primirea de mesaje comerciale nesolicitate", a precizat Săvoiu.
Ea a menţionat că s-au mai înregistrat şi plângeri privind nerespectarea dreptului la informare şi a celui de opoziţie al persoanelor.
"În principiu, orice operator, atât din domeniul public, cât şi privat, ar trebui să aibă o informare pe site sau la avizier care să spună în ce scop face prelucrările de date, pe ce perioadă, dacă transferă datele altor entităţi şi de ce drepturi beneficiază persoanele. Tot în domeniul protecţiei datelor, persoanele se pot opune ca datele să fie prelucrate din motive întemeiate şi legitime. Dacă datele sunt prelucrate în temeiul legii, aşa cum se întâmplă pentru instituţiile publice, atunci ele continuă să fie prelucrate şi acest drept de opoziţie nu se aplică", a explicat Săvoiu.
Potrivit ANSPDCP, în 2017 au fost efectuate 818 de investigaţii, iar în 2016 un număr de 632. În 2017 cuantumul total al amenzilor s-a ridicat la 870.500 de lei, iar în 2016 la 1.008.500 de lei.
Săvoiu a precizat că amenzile au fost aplicate pentru abateri de la legislaţie referitoare la raportări la biroul de credit de către instituţiile financiar bancare, dezvăluiri de date de internet atât de operatori privaţi, cât şi de cei din sectorul public, transmiterea de mesaje comerciale nesolicitate şi nerespectarea dreptului de informare.
"Din 25 mai 2018 se va aplica un regulament general de protecţie a datelor în tot spaţiul Uniunii Europene care va înlocui legea naţională de protecţie a datelor. Acest regulament aduce mai multe elemente de noutate, printre care întăreşte drepturile persoanelor fizice şi aduce şi drepturi noi pentru acestea, cum este dreptul de a fi uitat pe internet, dreptul la portabilitatea datelor, bineînţeles, toată această reglementare este îndreptată în sensul protejării persoanei fizice şi a drepturilor acesteia şi a vieţii ei private, dar în acelaşi timp se pune un accent mult mai mare pe obligaţiile pe care le au operatorii atât din sectorul public, cat şi din sectorul privat. Aceştia răspund pentru securitatea şi confidenţialitatea datelor pe care le deţin şi trebuie să asigure drepturile persoanelor, pornind de la dreptul de informare, dreptul de opoziţie, dreptul de intervenţie şi drepturile noi legate de portabilitatea datelor şi dreptul de a fi uitat", a menţionat Săvoiu.
Ea a precizat că regulamentul care se va aplica din mai 2018 stabileşte o obligaţie generală a autorităţilor publice de a-şi numi un responsabil cu protecţia datelor.
"Această obligaţie revine şi companiilor private atunci când prelucrează date sensibile pe scară largă sau realizează monitorizări periodice ale persoanelor fizice, cum ar fi, de exemplu, o supraveghere video efectuată în parcuri, pieţe, în spaţii publice", a spus Săvoiu.
Totodată, ea a semnalat că regulamentul schimbă regimul sancţionator, prin creşterea cuantumului amenzilor.
"Nerespectarea obligaţiei de a numi responsabil cu protecţia datelor se poate sancţiona cu până la 10 milioane de euro în sectorul privat. În sectorul public sancţiunile urmează a se stabili prin lege naţională (...) s-a schimbat fundamental regimul sancţionator, în sensul că amenzile au crescut semnificativ şi pot ajunge pentru anumite fapte până la 10 milioane de euro, iar pentru alte fapte, cum ar fi încălcarea securităţii datelor pot ajunge până la 20 de milioane de euro pentru sectorul privat", a declarat Săvoiu.
Conferinţa cu tema "Aplicarea Regulamentului General privind Protecţia Datelor" a fost organizată în contextul în care pe data de 28 ianuarie 2018 se aniversează Ziua Europeană a Protecţiei Datelor. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transportul călătorilor pe Dunăre între Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu, suspendat după eșuarea unei nave
Transportul călătorilor pe Dunăre între orașul Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu a fost întrerupt marți, în jurul orei 13:00, după ce o navă maritimă a lovit pontonul de acostare al societății care asigură acest serviciu public. Potrivit Autorității Navale Române (ANR), nava MV Prince Zafer, sub pavilion Comore și aflată în tr
Suceava: Patru persoane rănite după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN 2
Patru persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat, marți, pe drumul național DN 2, în localitatea Drăgușeni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit ISU, în microbuz se aflau opt persoane, însă doar patru au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Sibiu: Copiii mici și sănătoși, adoptați cel mai ușor; adolescenții și frații, cel mai greu
Copiii mici și clinic sănătoși sunt adoptați cel mai ușor, în timp ce adolescenții, minorii bolnavi și frații își găsesc cel mai greu o familie, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, Beatrice Andreea Muntean, cu ocazia Zilei Naționale a Adopției. '
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din zece bazine hidrografice, până miercuri dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de inundații, valabil până miercuri dimineața, în zece bazine hidrografice. Potrivit hidrologilor, în intervalul 2 iunie, ora 12:00 - 3 iunie, ora 10:00, se vor semnala viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, c
Mureș: Angajații din Finanțe, protest în fața instituției pe marginea proiectului legii salarizării
Aproximativ 100 de angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Mureș au protestat, marți, în fața instituției, împotriva proiectului noii legi a salarizării care, în opinia sindicaliștilor, ar duce la o diminuare a salariilor nete cu sume cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei. Președintele Sindicatulu
Harghita: Aproximativ 100 de angajați de la AJFP și Trezorerie au protestat spontan împotriva noii legi a salarizării
Aproximativ 100 de angajați din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Harghita și de la Trezorerie au participat, marți, la un protest spontan, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării. Acțiunea a început la ora 11:00 și se va încheia la ora 13:00, angajații exprimându-și nemulțumire
Timiș: Președintele ARE, Lukas Mandl, prezent la o conferință legată de combaterea manipulării digitale și a dezinformării
Președintele Adunării Regiunilor Europene (ARE), Lukas Mandl, și președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au participat marți, la Timișoara, la deschiderea conferinței la nivel înalt cu tema 'Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării', care aduce în prim-plan modul în care regiunile pot combate manipularea d
O nouă campanie de donare de sânge, pe 4 iunie, la Primăria Capitalei
Primăria Capitalei organizează joi o nouă campanie de donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, a anunțat administratorul public al Municipiului București, Lucian Judele. Acțiunea se va desfășura între orele 08:30 și 12:00, la sediul Primăriei Municipiului București. Persoanele care doresc să
Olt: Proteste spontane la ANAF și Trezorerie față de noua lege a salarizării
Angajații de la Administrația Finanțelor Publice (AJFP) Olt și de la Trezorerie au protestat spontan marți, timp de o oră și jumătate, până la ora 10,00, nemulțumiți de prevederile din noua lege a salarizării, potrivit liderilor sindicali din cele două instituții. La protestul de la AJFP au participat circa 90% dintre salariați, iar la T
USR București propune bilete integrate și ghidaj audio pentru linia turistică a STB
Consilierii generali de la USR București au depus un proiect de hotărâre pentru modernizarea liniei 'Bucharest City Tour'. Proiectul, inițiat de consilierii generali Nicorel Nicorescu, Daniel Dobrescu, Bogdan Sabo și Dragoș Radu, vizează transformarea liniei turistice într-un serviciu 'modern, integrat și predictibil, s
Dâmbovița: Prezența unui urs, semnalată în localitatea Glod; a fost emis mesaj RO-ALERT
Prezența unui urs a fost semnalată în noaptea de luni spre marți în localitatea Glod, iar populația a fost avertizată printr-un mesaj RO-ALERT, a informat ISU Dâmbovița. 'În cursul acestei nopți, 2 iunie, în jurul orei 02:25 a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în localitatea Glod. La faț
PMB anunță că începe golirea Lacului Herăstrău, în vederea punerii în siguranță a malurilor
Primăria Capitalei anunță că începe procesul de golire a Lacului Herăstrău, în vederea punerii în siguranță a malurilor. Procesul de golire este realizat de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București și va dura până pe 8 iunie, când vor intra utilajele în cuvă, informează PMB, marți, pe Facebook.
Traficul pe Podul Dunării va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrari majore de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparații, a anunțat luni Agenția pentru Infrastructura Rutieră (AIR). Întreruperea este necesară din cauza unei etape specifice de construcție pe partea românească a ultimilor 320 de met
MAI: Un miliard de euro prin Instrumentul SAFE pentru siguranța cetățenilor și protecția țării
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 milioane de euro în cadrul Planului Național de Investiții al României finanțat prin Instrumentul SAFE - Security Action for Europe, destinat consolidării capacității de intervenție și răspuns în situaț
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi; 90 de cm strat la Vf. Omu și petice la Bâlea-Lac
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe fondul temperaturilor pozitive și al ploilor însemnate cantitativ, potrivit informării nivometeorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 1 iunie, ora 21:00 - 4 iunie, ora 21:00. 'Zăpada este umezită










