Sibiu: Copiii mici și sănătoși, adoptați cel mai ușor; adolescenții și frații, cel mai greu
Copiii mici și clinic sănătoși sunt adoptați cel mai ușor, în timp ce adolescenții, minorii bolnavi și frații își găsesc cel mai greu o familie, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, Beatrice Andreea Muntean, cu ocazia Zilei Naționale a Adopției.
'Copiii mici până la 5 ani, clinic sănătoși sau cu afecțiuni ușoare recuperabile își găsesc familie cel mai ușor, iar copiii cu vârsta între 5-14 ani care sunt în grupa de frați sau au probleme de sănătate își găsesc mai greu o familie', a precizat marți, pentru AGERPRES, reprezentanta DGASPC Sibiu.
Potrivit datelor transmise AGERPRES de Compartimentul Adopții și Postadopții din cadrul DGASPC Sibiu, în județ erau declarați adoptabili, la data de 27 mai 2026, un număr de 186 de copii cu vârste între 2 și 17 ani, în timp ce doar 26 de familii sau persoane cu atestat valabil așteptau să adopte.
În prezent, cinci copii se află în proces de potrivire cu familiile adoptatoare și alți 36 de minori din județul Sibiu sunt monitorizați trimestrial după adopție.
'În continuare, la nivel național numărul copiilor adoptabili este ridicat, majoritatea acestora regăsindu-se la asistenți maternali profesioniști, respectiv sunt reprezentați prin copiii cu vârste mari și grupele de frați', a adăugat Beatrice Andreea Muntean.
Aceasta a explicat că, dintre cei 186 de copii adoptabili, majoritatea, adică 102, au între 0 și 13 ani, iar 84 au între 14 și 18 ani.
Totodată, 31 de cazuri reprezintă grupuri de frați care ar trebui adoptați împreună.
Numărul copiilor pentru care s-a demarat procedura de potrivire cu persoane sau familii adoptatoare a crescut în 2025 în județul Sibiu, însă au scăzut atât numărul copiilor încredințați în vederea adopției, cât și cel al atestatelor eliberate pentru familiile adoptatoare.
Astfel, în 2024 a fost începută procedura de potrivire pentru 213 copii, iar în 2025 a fost începută pentru 224 copii, a explicat Beatrice Andreea Muntean.
Ea a adăugat că, în 2024, 17 copii au fost încredințați în vederea adopției în județul Sibiu, față de 12 copii în anul 2025.
Și numărul atestatelor pentru familii adoptatoare a scăzut de la 27 eliberate în 2024 în județul Sibiu, la 13, în anul 2025.
Cu ocazia Zilei Naționale a Adopției, DGASPC Sibiu a publicat pe pagina de Facebook și mărturia emoționantă a unui tânăr a cărui familie a adoptat doi frați, acesta descriind adopția drept 'cea mai bună idee' a părinților săi.
'Eu și sora mea, care ne 'săturaserăm' unul de celălalt, am fost foarte încântați de ideea de a mai primi doi membri în familie. Toate activitățile ar fi fost mai distractive în șase', povestește tânărul. AGERPRES/(A, AS - redactor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Predoiu - întâlnire cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA: Avem deja o cooperare solidă
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut luni o întrevedere cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), discuțiile vizând consolidarea cooperării România - SUA în domeniul securității, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale, securitatea frontierelo
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
UPDATE Mehedinţi/Intervenţia pompierilor la incendiul de la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, îngreunată din cauza fumului şi vântului
Pompierii continuă intervenția la incendiul izbucnit, luni, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, misiunea desfășurându-se în condiții dificile din cauza degajărilor mari de fum și a vântului, a informat ISU Mehedinți. Potrivit sursei citate, echipajele operative acționează pentru evacuarea materialelor combustibile a
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil.
MApN: Dronă aeriană - depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentr
Sibiu: Cinci persoane au fost rănite în accidentul în care a fost implicată și o autospecială de poliție
Cinci persoane, între care și un copil în vârstă de șapte ani, au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara în municipiul Sibiu, în care a fost implicată și o autospecială de poliție. Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, echipajele medicale sosite la f
MApN: Fragmente de dronă, care nu au încărcătură explozivă, recuperate din Marea Neagră
Trei fragmente de dronă care nu au încărcătură explozivă au fost recuperate duminică din Marea Neagră din trei zone diferite, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'Duminică, 20 septembrie, Centrul Maritim de Coordonare a informat Ministerul Apărării Naționale și SCOMAR (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Contr
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
REPORTAJ/Întâlnirea Sașilor din Transilvania, la Șona, în județul Alba
Aproape 1.000 de sași din Austria, Germania și din comunitățile din România, din Bistrița, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sibiu, Sighișoara sau Sebeș, au participat, sâmbătă și duminică, la cea de-a 36-a ediție a Întâlnirii Sașilor din Transilvania, găzduită de Șona, un sat de pe Valea Târnavei Mici, locuit, până în 1990, aproape &













