logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind achiziția din cadrul Programului 'Sistem armament individual tip NATO', finanțat prin inițiativa SAFE, Ministerul Apărării Naționale face următoarele precizări:

În luna decembrie 2025, Ministerul Apărării Naționale a definit și transmis către Cancelaria Prim-Ministrului și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului cerințele operaționale aferente categoriilor de armament pentru care instituția este beneficiar.

Aceste cerințe au fost aprobate de Consiliul de Supraveghere a Cerințelor și au rămas neschimbate pe întreaga durată a procesului, nu au suferit nicio modificare până la încheierea procedurilor de negociere.

Cerințele operaționale au fost formulate exclusiv în funcție de nevoile Armatei României și au avut un caracter general, astfel încât să poată fi îndeplinite de mai mulți producători existenți pe piață. Acestea nu au fost construite în jurul unui anumit produs, producător sau operator economic și nu au avut ca efect restrângerea concurenței.

În baza acestor cerințe operaționale, Ministerul Apărării Naționale a elaborat și aprobat intern specificațiile tehnice exclusiv pentru categoriile de armament destinate structurilor proprii ale MApN, respectiv:

- Pistol cal. 9 mm;

- Armă de asalt cal. 5,56 mm (în versiune cu țeavă scurtă și lungă);

- Aruncător cal. 40 mm cu posibilitatea atașării la arma de asalt;

- Mitralieră ușoară de sprijin cal. 5,56 mm;

- Mitralieră cal. 7,62 mm;

- Sistem sniper cal. 7,62 mm (semiautomat).

Subliniem faptul că specificațiile tehnice elaborate de MApN nu fac trimitere la niciun producător și nu conțin cerințe restrictive care să favorizeze sau să conducă la selectarea unui anumit operator economic. Acestea au fost fundamentate exclusiv pe baza necesităților operaționale ale beneficiarului militar.

De asemenea, categoriile de armament calibru 4,6 mm și 6,8 mm nu sunt destinate Ministerului Apărării Naționale, acestea reprezentând cerințe formulate de alte instituții din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.

Totodată, Ministerul Apărării Naționale nu a avut ca cerință operațională și nu achiziționează muniție în cadrul acestui program.

Pe parcursul întregului proces, așa cum reiese din documentația oficială, MApN nu a modificat cerințele aprobate în decembrie 2025 și nu a introdus cerințe suplimentare care să influențeze desfășurarea procedurii de achiziție sau să favorizeze vreun participant.

Documentele elaborate de Minister au fost analizate și aprobate în conformitate cu procedurile interne, inclusiv la nivelul Consiliului pentru Achiziții, și au fost realizate în aplicarea deciziilor adoptate de grupul de lucru interinstituțional coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului, precum și a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

În același timp, Ministerul Apărării Naționale nu a avut atribuții și nu a fost implicat în stabilirea cerințelor de cooperare industrială aplicabile programului, acestea fiind definite și gestionate în cadrul mecanismelor instituționale prevăzute de actele normative incidente.

Ministerul Apărării Naționale își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a cadrului legal aplicabil, cu asigurarea transparenței instituționale și protejarea intereselor de securitate ale României, toate deciziile fiind fundamentate exclusiv pe considerente operaționale, tehnice și juridice.

Biroul de presă

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.