Epidemia de Ebola se propagă în RDC; bilanțul indică 160 de decese din 671 de cazuri suspecte
Ebola continuă să se răspândească în Republica Democrată Congo (RDC), unde joi au fost semnalate primele cazuri de infectare în provincia Kivu de Sud din estul țării, în timp ce răspunsul sistemului sanitar este greoi și a condus la scene haotice în provincia Ituri, focarul epidemiei, transmite vineri AFP.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declanșat duminică o alertă sanitară internațională pentru a răspunde celui de-al 17-lea focar de Ebola din estul RDC, o țară vastă din Africa Centrală cu peste 100 de milioane de locuitori, afectată de conflicte.
OMS a declarat că riscul epidemic este ridicat la nivel național și regional, dar scăzut la nivel mondial.
Virusul ar fi provocat deja 160 de decese din circa 671 de cazuri suspecte, potrivit celui mai recent bilanț emis de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) din Congo, publicat joi.
Până în prezent, în RDC au fost confirmate oficial 64 de cazuri de Ebola și șase decese legate de acest virus, potrivit INSP.
Epidemia, care ar putea dura mai mult de două luni, potrivit OMS, s-a răspândit în provincia Kivu de Nord și în provincia vecină Kivu de Sud, despărțite de liniile de front dintre forțele congoleze și gruparea armată antiguvernamentală M23, susținută de Rwanda, care a cucerit vaste teritorii de la reapariția sa în 2021.
După un prim caz semnalat la Goma, capitala provinciei Kivu de Nord, rezultatele analizelor au 'confirmat un nou caz pozitiv', în teritoriul Kabare, situat în Kivu de Sud, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al M23, Lawrence Kanyuka, citat într-un comunicat.
O parte din această provincie, inclusiv capitala sa, Bukavu, a căzut în mâinile grupării M23 în februarie 2025.
Potrivit purtătorului de cuvânt al grupării M23, persoana infectată provenea din Kisangani, capitala provinciei Tshopo (est), unde nu s-a înregistrat niciun caz până în prezent.
Autoritățile congoleze au raportat, la rândul lor, într-un comunicat difuzat joi, două cazuri înregistrate în provincia Kivu de Sud, dintre care unul prezumat și unul confirmat.
În provincia Ituri (nord-est), focarul epidemiei, organizarea răspunsului la criză întârzie.
Cu o infrastructură rutieră deficitară și afectată de violențele grupurilor armate, Ituri este una dintre cele mai tulburate provincii din RDC, iar aproape un milion de persoane strămutate trăiesc înghesuite în tabere.
În tabăra de refugiați din Kigonze, la periferia orașului Bunia, capitala provinciei, 'nu avem niciun dispozitiv sanitar, nici măcar un punct pentru spălarea mâinilor' pentru 16.000 de refugiați, a declarat Désiré Grodya, care răspunde de această tabără. 'Suntem foarte înghesuiți (...) Dacă epidemia izbucnește în tabără, va fi catastrofal', a avertizat el.
Joi, a izbucnit o scurtă revoltă la spitalul din Rwampara, unul dintre focarele epidemiei, situat la aproximativ 12 kilometri distanță de Bunia. Mai mulți tineri care 'voiau să recupereze cadavrul unui pacient decedat' au pătruns în spital și 'au incendiat cele două corturi de izolare', după cum a declarat pentru AFP un responsabil al spitalului, adăugând că un membru al personalului medical a fost rănit de pietrele aruncate înainte de intervenția forțelor de ordine.
Epidemia survine într-un moment în care ONG-urile se confruntă cu o reducere generală a ajutoarelor internaționale, în special a celor din partea SUA, începând cu al doilea mandat al lui Donald Trump, care a retras țara sa din OMS.
În absența unui vaccin și a unui tratament omologat împotriva tulpinii Bundibugyo a virusului, responsabilă de actualul focar, demersurile menite să stopeze răspândirea virusului se bazează în principal pe respectarea măsurilor de protecție și pe detectarea rapidă a cazurilor.
'Oricărui pasager care ajunge la noi, la punctul de intrare din aeroport sau în altă parte, i se ia temperatura', a asigurat pentru AFP Aimé Prospere, responsabilul cu igiena la frontieră din aeroportul din Bunia, unde tone de materiale au fost transportate de OMS și de ONG-uri începând de luni.
În oraș, 'ne este interzis să transportăm două persoane pe aceeași motocicletă', a declarat Paulin Kibondo, un moto-taximetrist.
Școlile și bisericile sunt încă deschise, a constatat un corespondent al AFP.
Ebola provoacă o febră hemoragică mortală, însă virusul, care a cauzat peste 15.000 de decese în Africa în ultimii 50 de ani, este mai puțin contagios comparativ cu COVID sau cu rujeola.
În Uganda s-au înregistrat un deces și un caz, însă nu a fost semnalat niciun focar local de epidemie. Joi, această țară a suspendat toate transporturile publice cu destinația RDC.
SUA au anunțat luni că vor întări controalele sanitare la frontieră pentru călătorii aerieni proveniți din țările afectate din Africa.
Poliția de frontieră americană a anunțat joi că va redirecționa către aeroportul Washington-Dulles, spre a fi testați, toți călătorii care au stat recent în țările afectate de epidemie sau situate în apropiere.
Un american care a contractat Ebola în RDC este în prezent internat în Germania.
Un zbor Air France de miercuri, pe ruta Paris-Detroit (Statele Unite), a fost nevoit să aterizeze la Montreal (Canada) pentru a debarca un pasager congolez, din cauza măsurilor de precauție luate de SUA în fața epidemiei de Ebola, potrivit companiei.
Echipa de fotbal a RDC a anulat o etapă a cantonamentului de pregătire prevăzută pe teren propriu în vederea Cupei Mondiale din Statele Unite din iulie.
La rândul său, India a anunțat joi amânarea pe o perioadă nedeterminată a unui summit pe tema conservării felinelor mari, prevăzut inițial pentru începutul lunii viitoare, pentru garantarea participării țărilor africane afectate de epidemie. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Un portcontainer și o navă de croazieră, în coliziune în New Orleans
Un portcontainer a intrat în coliziune cu o navă de croazieră amarată la un chei al portului New Orleans, pe Mississippi, au relatat media americane vineri, citate de AFP. Potrivit canalului de televiziune local WDSU, la bordul navei cu zbaturi a companiei American Cruise Lines se aflau 129 de pasageri, fără a-i socoti și pe membrii echi
Fratele unui puternic șef de cartel mexican, condamnat la 22 ani de închisoare în SUA
Narcotraficantul mexican Antonio Oseguera Cervantes - fratele șefului defunct al cartelului mexican Jalisco Nueva Generacion (CJNG) supranumit 'El Mencho' - a fost condamnat la 22 de ani și jumătate închisoare în SUA, a anunțat vineri Ministerul american al Justiției, citat de AFP. În vârstă de 67 de ani și cuno
Papa Leon al XIV-lea afirmă că este pe cale să 'depășească' problemele sale de sănătate
Papa Leon al XIV-lea a afirmat vineri, în Peru, că este pe cale să 'depășească' problemele sale de sănătate, la doar câteva săptămâni după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale din cauza unui cancer pulmonar, cu ocazia întoarcerii sale în fosta sa dieceză din orașul Chiclayo, informează AFP. 'V
Papa Leon al XIV-lea, întâmpinat de o mulțime uriașă în Chiclayo, orașul din Peru în care a fost episcop
Numeroși oameni s-au reunit vineri și au format o mulțime uriașă de credincioși la periferia orașului Chiclayo, situat în nordul statului Peru, pentru a asista la evenimentul central al turneului de 12 zile al papei Leon al XIV-lea în America de Sud: o liturghie în aer liber alături de oamenii care l-au cunoscut în calitate de episcop al lor t
Un oraș din Peru speră că papa Leon al XIV-lea va recunoaște un miracol vechi de patru secole
În contextul revenirii papei Leon al XIV-lea, vineri, în orașul Chiclayo, Peru, unde în trecut a slujit drept episcop, rezidenții unui oraș din apropiere speră că suveranul pontif va promova o cauză pe care a mai susținut-o în trecut: recunoașterea de către Vatican a unui miracol euharistic despre care se crede că s-ar fi întâmplat
Ebola/ONU salută progresele înregistrate în lupta împotriva virusului și declară insecuritatea cea mai mare provocare
Oficialii ONU din domeniul sanitar au salutat progresele înregistrate în lupta împotriva virusului Ebola, vineri, la șase luni de la momentul la care epidemia actuală din Republica Democratică Congo (RDC) a stârnit pentru prima dată îngrijorare la nivel mondial, însă au avertizat că boala continuă să se răspândească în zone mai
Hackeri nord-coreeni au furat peste 400 de milioane de dolari în criptomonede în ultimele 18 luni, potrivit FBI
Biroul Federal de Investigații al SUA (FBI) a semnalat joi că un grup de hackeri asociat statului nord-coreean a furat peste 400 de milioane de dolari în criptomonede în ultimele 18 luni, printr-un sistem de fraudă care folosește imagini de pe camerele web înregistrate în secret, relatează agenția EFE. 'Actorii cibernetici nord-core
Sute de arestări în urma unei ample operațiuni a poliției la nivel internațional împotriva 'dark web'
Forțele de poliție din mai multe țări au arestat 354 de persoane și au confiscat cantități mari de droguri, arme de foc și bani în cadrul unei ample operațiuni internaționale care a vizat utilizatorii de 'dark web', au declarat joi oficiali americani și europeni, relatează vineri AFP. Europol, agenția europeană a poliției, a coordonat o o
Cererea de cetățenie a papei Leon al XIV-lea, declarată obiect de patrimoniu cultural în Peru
Cererea scrisă de mână de papa Leon al XIV-lea pentru obținerea cetățeniei peruane a fost declarată obiect de patrimoniu cultural național cu prilejul vizitei suveranului pontif în această țară pe care o consideră a doua lui casă, informează DPA. Ministerul Culturii din Peru a anunțat această decizie în timp ce milioane de persoane s-
Aflat în Peru, Papa Leon al XIV-lea a vorbit despre repararea abuzurilor comise de clerici și a denunțat macismul
Joi, în a doua zi a vizitei sale în Peru, Papa Leon al XIV-lea a cerut ''reparații'' pentru ''abuzurile'' comise în Biserică și a denunțat persistența unei ''mentalități maciste'' în societate, precum și violența împotriva femeilor, transmite AFP. Suveranul pontif, c
Mulțimi de oameni au umplut străzile din Lima cu ocazia revenirii emoționante a papei Leon al XIV-lea în Peru
Mulțimi uriașe de oameni au invadat străzile din Lima joi, în timp ce papa Leon al XIV-lea, primul cetățean peruan care a ajuns la conducerea Bisericii Catolice, a început cea de-a doua zi a unei vizite emoționante în această țară, un eveniment care a doborât deja recorduri în ceea ce privește numărul de participanți, informează Reuters.
Bilanțul victimelor în urma prăbușirii unui imobil la New York a crescut la opt morți (primarul Mamdani)
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters. Cel puțin 17 persoane, între care trei pompieri, au fost rănite, a spus el, în timp ce operațiunile de căutare continuă
SUA: Bărbatul care a împușcat mortal o persoană și a rănit alte patru s-a sinucis
O persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite joi, în capitala federală a Statelor Unite, Washington DC, atunci când un bărbat a deschis focul de armă la o sală de sport dintr-un cartier situat la circa 1,6 kilometri nord-est de Casa Albă, transmite Reuters. Suspectul s-a baricadat în interiorul unui apartament dintr-u
O femeie din Elveția, infectată cu Ebola, s-a vindecat și a fost externată
O femeie din Elveția, care a primit tratament pentru Ebola la Spitalul Universitar din Geneva după ce a fost evacuată din motive medicale din Nigeria, a fost externată din acel spital elvețian, au anunțat joi reprezentanții clinicii într-un comunicat, informează Reuters. 'După ce echipa medicală a confirmat vindecarea sa completă, me
SUA: Mai multe persoane, împușcate la o sală de sport din Washington
Poliția din capitala federală a SUA, Washington DC, încearcă să captureze o persoană baricadată într-o clădire și suspectată de împușcarea mai multor oameni la o sală de sport, dintre care cel puțin unul a decedat, transmit joi Reuters și AFP. ''MPD se află la locul unor ÎMPUȘCÃTURI ÎN DESFÃȘ











