VIDEO Regatul Unit: Circa 150 de arestări la o manifestație pro-palestiniană
Aproximativ 150 de persoane au fost arestate sâmbătă în timpul unei noi manifestații la Londra în sprijinul grupului 'Palestine Action', grup considerat 'terorist' de autoritățile Regatului Unit și interzis în această țară de la începutul lunii iulie, a anunțat poliția londoneză, potrivit AFP.
Câteva sute de persoane s-au adunat la prânz în fața parlamentului britanic, sfidând riscul arestării și purtând pancarte cu mesaje precum: 'Mă opun genocidului. Susțin Palestine Action'.
Poliția britanică a avertizat anterior că nu va ezita să aresteze pe oricine își exprimă în mod explicit sprijinul pentru grupul 'Palestine Action'.
'Nu suntem teroriști (...) Trebuie să spunem că Palestine Action are dreptul să existe. Interdicția trebuie anulată', a declarat o pensionară în vârstă de 74 de ani, Polly Smith.

'Guvernul nostru a decis să interzică o organizație. Acest lucru este complet deplasat și ar trebui mai degrabă să acționeze pentru a opri genocidul (din Fâșia Gaza) decât să încerce să oprească protestele', a spus la rândul său un alt protestatar, Nigel, în vârstă de 62 de ani, înainte să fie reținut de poliție, pe fondul scandărilor de 'Rușine să vă fie!' venite din partea altor manifestanți.

Unele dintre persoanele reținute au fost interpelate pentru ultraj față de forțele de ordine, potrivit poliției britanice.

Mișcarea 'Palestine Action' a fost adăugată la începutul lunii iulie pe lista organizațiilor considerate 'teroriste' în Regatul Unit, în urma actelor de vandalism comise de activiștii acesteia, în special la o bază a forțelor aeriene.
Grupul 'Defend Our Juries' a organizat de atunci manifestații pentru a protesta împotriva acestei interdicții, criticată de asemenea de către ONU, considerând-o 'disproporționată'.

Până la manifestația de sâmbătă peste 800 de persoane fuseseră deja arestate și 138 inculpate pentru susținere sau incitare la susținerea unei organizații teroriste. Majoritatea celor puși sub acuzare riscă șase luni de închisoare, iar organizatorii protestelor riscă până la 14 ani de închisoare.

O altă demonstrație pro-palestiniană a adunat sâmbătă câteva mii de persoane pe străzile Londrei, în timp ce Israelul a lansat noi atacuri asupra Fâșiei Gaza, cu scopul declarat de a cuceri orașul Gaza și a învinge definitiv gruparea palestiniană Hamas în războiul în care în enclava palestiniană au fost uciși zeci de mii de civili, iar cei care au supraviețuit asaltului armatei israeliene suferă o catastrofă umanitară. Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat oficial luna trecută situație de foamete în Fâșia Gaza, ca urmare a războiului și blocadei israeliene.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) TAYFUN SALCI/EPA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gaza: Șapte persoane, decedate în urma unei lovituri israeliene asupra unei secții de poliție
O lovitură aeriană israeliană asupra unui comisariat de poliție din orașul Gaza a cauzat miercuri moartea a cel puțin șapte persoane și rănirea altor câteva zeci, transmite AFP. Spitalul Al-Shifa din Gaza a anunțat că după acest atac a primit șapte corpuri fără viață și cel puțin 22 de răniți. Apărarea civilă din Fâș
Numărul cazurilor de Ebola confirmate în RD Congo a depășit 5.000, iar mortalitatea se apropie de 50% (OMS)
Peste 5.000 de cazuri de Ebola au fost confirmate în Republica Democrată Congo (RDC), potrivit Biroului Regional pentru Africa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), transmite marți DPA. Din luna mai, 5.021 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu boala extrem de contagioasă, în timp ce 2.378 de pacienți au decedat
Incendii de vegetație în Serbia; fumul a ajuns până la Sofia
Serbia se confruntă cu multiple incendii de vegetație, care au provocat o primă victimă, un bărbat în vârstă de 70 de ani, în timp ce un fum dens rezultat din aceste incendii a ajuns marți deasupra regiunii capitalei bulgare Sofia, unde autoritățile au îndemnat locuitorii să evite ieșirile prelungite în aer liber, transmite agenția EFE.
Epidemia de Ebola din RD Congo este departe de a fi ținută sub control, avertizează șeful OMS
Epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo este 'departe de a fi ținută sub control', a avertizat marți Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), atrăgând atenția asupra unui risc 'ridicat' de răspândire internațională, transmite AFP. 'Acum trei luni, am declarat epidemia de
Doar 40% dintre unitățile medicale din lume sunt echipate cu instalații sanitare, potrivit ONU
Doar patru din zece unități sanitare din lume dispun de instalații sanitare corespunzătoare unor norme de bază, adică toalete accesibile și funcționale, în timp ce 11% nu dețin niciun astfel de echipament, precizează marți un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), potrivit AFP. În ciuda unor progrese importante în decursul ultimului d
Cele mai mari rezervoare de apă din SUA, la nivel minim din cauza secetei
Cele două lacuri care constituie cele mai mari rezervoare de apă din Statele Unite se află în prezent la cel mai scăzut nivel pe fondul secetei care afectează Vestul american, conform datelor publicate în weekend, citate marți de AFP. Acest record scoate în evidență dificultățile cu care se confruntă fluviul Colorado, o resursă vitală pentru
Unul din zece tineri din Germania nici nu studiază, nici nu lucrează (Destatis)
Proporția tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani care nici nu studiază, nici nu lucrează a crescut în Germania în ultimii ani, de la 8,8% în 2022 la 10% în 2025, ceea ce echivalează cu unul din zece tineri din această țară, a informat luni Oficiul Federal de Statistică, Destatis, citat de EFE. În ciuda creș
Revenirea balenelor în largul New Yorkului, amenințată de traficul maritim
Pasagerii de la bordul unei ambarcațiuni care se deplasează de-a lungul țărmului sudic al New Yorkului privesc uimiți o balenă cu cocoașă care face salturi în aer. Apariția acestor cetacee nu mai este un fenomen rar în zilele noastre, însă protecția lor se confruntă cu numeroase provocări în aceste zone cu trafic maritim aglomerat, relatează AFP.
Doi elevi morți într-un atac armat comis la un liceu catolic din Filipine
Un elev a deschis focul marți la un liceu catolic din sudul Filipinelor, provocând moartea unui alt elev și rănind alți doi, după care s-a sinucis, au anunțat poliția și oficiali locali, relatează dpa, AFP și Reuters. Atacul, al doilea incident armat produs într-o școală în decurs de două luni în Filipine, a avut loc la Universitatea At
Un pensionar rus, amendat pentru că a încercat să doboare drone cu o pușcă
Un pensionar rus a fost amendat cu 40.000 de ruble (aproximativ 470 de dolari) pentru că a încercat să doboare drone cu o pușcă, a relatat luni presa rusă, citată de EFE. Potrivit publicației Viorstka, decizia a fost luată de o instanță din satul Ilan din regiunea Volgograd. Documentele oficiale menționează că bărbatul a deschis focul asup
Columbia/ Shakira vizitează o regiune afectată de cutremur și promite să reconstruiască școli
Vedeta pop columbiană Shakira și-a luat angajamentul, luni, de a oferi sprijin financiar pentru reconstrucția școlilor avariate de cutremurul devastator din țara sa natală, transmite marți agenția de presă DPA. Cântăreața a vizitat departamentul Choco, grav afectat, situat pe coasta columbiană a Pacificului, împreună cu filantropul american Howard
Dublu cutremur în Venezuela/ Un nou bilanț oficial indică 6.438 de morți
Dublul seism care a lovit Venezuela în luna iunie a provocat 6.438 de morți, conform unui nou bilanț comunicat luni de președintele Parlamentului, Jorge Rodriguez, în timp ce echipele de salvare și rudele continuă să caute cadavre printre dărâmături, la aproape două luni de la această tragedie, transmite marți AFP. Bilanțul oficial anterior, comunicat la da
Conflict armat legat de droguri în Spania: au fost ucise sora și soacra unui presupus șef de bandă
Un adolescent, sora gravidă și soacra unui presupus șef de bandă de infractori au fost ucise într-un incident armat legat de droguri în sudul Spaniei, a anunțat luni poliția, conform agenției Reuters. În incident a mai fost rănit grav și nepotul de 18 ani al suspectului, iar o altă victimă a suferit răni ușoare, a adăugat un
Condusul pe contrasens pe autostrăzi - metodă de atras like-uri în Irlanda
Unii tineri conduc pe contrasens pe autostrăzi pentru a obține like-uri ('îmi place') în media sociale, a afirmat luni șeful poliției irlandeze, Justin Kelly, după ce cinci adolescenți au murit duminică într-o coliziune frontală în care au mai fost rănite trei femei și un copil dintr-un alt automobil, care mergeau spre aeroportul din D
Actuala epidemie de Ebola din RDC devine cea mai mortală din istoria țării
Epidemia de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC), care se răspândește cu o viteză fără precedent, a devenit luni cea mai mortală din istoria țării, depășind în trei luni cifra de 2.300 de decese înregistrate în timpul epidemiei din 2018-2020, transmite AFP. Epidemia 'este cea mai rapidă înregistrată vre













