Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
Caravana Bibliotecii Județene 'Lucian Blaga' Alba la Câmpeni
Proiectul cultural 'Caravana bibliotecii' a apărut ca o necesitate de a conecta mai mult și mai bine elevii din județul Alba la colecția de carte a Bibliotecii Județene 'Lucian Blaga' Alba. 'Caravana bibliotecii' are ca scop stimularea lecturii și apropiere față de carte și bibliotecă, prin activități specifice, direct în grădinițe, școli, universitate, alte spații cultural-educative, în județ, țară sau străinătate, implicând după caz unul sau mai mulți colaboratori sau parteneri.
Joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 11:00, 'Caravana bibliotecii' va poposi la Liceul Tehnologic Silvic din Câmpeni și va avea ca invitată specială pe scriitoarea și traducătoarea Rodica Gabriela Chira, membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Alba - Hunedoara.
Programul activității care se va derula la Câmpeni cuprinde prezentarea invitatei speciale, prezentarea plachetei de versuri 'Dar din dar' și alte cărți scrise de Rodica Gabriela Chira. Cei prezenți vor afla de asemenea ce presupune să fii scriitor, la ce e bună literatura și despre ce sau cine poate inspira un scriitor. Activitatea se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri și cu o sesiune de fotografii.
Întâlnirea elevilor din Câmpeni cu scriitoarea Rodica Gabriela Chira este organizată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba și are ca parteneri Biblioteca Orășenească 'Avram Iancu' din Câmpeni și Liceul Tehnologic Silvic din Câmpeni.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.