Germania: Doi morți și un dispărut după ce un elicopter militar s-a prăbușit într-un râu în estul țării

Cel puțin două persoane au murit după ce un elicopter militar german s-a prăbușit într-un râu în apropiere de orașul Grimma, în estul țării, a declarat marți ministrul apărării, Boris Pistorius, potrivit dpa.
O a treia persoană este dată dispărută, a spus Pistorius, sosit la fața locului.
Potrivit Ministerului Apărării, elicopterul s-a prăbușit în timpul unui zbor de încercare pentru Bundeswehr (armata germană).
Șeful Forțelor Aeriene, Holger Neumann, a vorbit despre o 'zi neagră' pentru acestea. El a precizat că un echipaj foarte experimentat a decolat la ora locală 09.00 (07.00 GMT) pentru un zbor de antrenament.
Elicopterul a dispărut de pe radare între orele 10.00 și 10.30 (08.00-08.30 GMT), a comunicat anterior purtătorul de cuvânt al brigăzii de pompieri din Leipzig, citând controlul de trafic aerian.
În jurul prânzului, canotori au găsit resturi ale aparatului în râul Mulde.
Conform purtătoarei de cuvânt a poliției, Bundeswehr a instituit o zonă militară de excludere la locul prăbușirii.
Ministerul Apărării a confirmat în primă fază că elicopterul era operat de armată, și a informat că la fața locului au fost trimiși militari pentru a contribui la eforturile de salvare.
La locul prăbușirii s-a scurs o mare cantitate de kerosen. Epava se află în mijlocul râului și este dificil de ajuns la ea, a explicat purtătorul de cuvânt al pompierilor pentru dpa.
În cursul serii, la locul accidentului acționau în jur de 200 de membri ai echipelor de urgență pentru a limita extinderea kerosenului.
Orașul Grimma este situat la circa 25 km de Leipzig.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: faz.net
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Thailanda: Nouă persoane au murit într-o explozie la o fabrică de produse pirotehnice
Cel puțin nouă persoane au fost ucise și două rănite miercuri într-o explozie survenită la o fabrică de produse pirotehnice din centrul Thailandei, au anunțat autoritățile din provincia Suphan Buri, unde s-a produs tragedia, potrivit AFP și Xinhua. Fabrica a luat foc în jurul orei locale 11:00 (04:00 GMT) în districtul Mueang
Australia va interzice YouTube pentru cei sub 16 ani
Australia va interzice utilizatorilor de internet cu vârste mai mici de 16 ani accesul pe platforma video YouTube, pentru a-i proteja de așa-numiții 'algoritmi prădători', a anunțat miercuri Anika Wells, ministru al comunicațiilor, citată de AFP. 'Rețelele sociale au locul lor, dar nu e loc pentru algoritmii prădători care vi
Israel-Hamas: Mai mult de jumătate dintre persoanele ucise în Fâșia Gaza sunt femei, copii și vârstnici
Mai mult de jumătate (54,4%) dintre cele peste 60.000 de persoane ucise de la începutul ofensivei militare israeliene în Fâșia Gaza sunt femei, copii și vârstnici, conform datelor publicate marți de Ministerul Sănătății din enclava palestiniană, relatează agenția EFE. Acest minister controlat de gruparea Hamas a anunțat cel mai recent b
Papa avertizează în legătură cu subminarea ''demnității'' umane în epoca AI
Papa Leon al XIV-lea a avertizat marți împotriva pericolului subminării ''demnității umane'' în contextul utilizării pe scară largă a inteligenței artificiale (AI) într-o epocă dominată de ''știință și tehnologie'', informează AFP. ''Nimic din ceea ce provine de la om și de la ingeniozitatea sa nu trebu
BTA/Bulgaria are potențialul de a deveni un model pentru îngrijirea eficientă a copiilor refugiați din întreaga Europă
Marți, la lansarea proiectului 'Crearea de servicii sociale alternative pentru copiii refugiați neînsoțiți în Bulgaria', șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria, Iordanka Ciobanova, a lăudat inițiativa ca fiind un pas de pionierat care combină inovarea cu compasiunea. Ea a subliniat potențialul Bulgariei de a deveni un model pentru î
Foametea la nivel global este în scădere, dar crește în Africa și Asia de Vest (raport al ONU)
Numărul persoanelor care suferă de foamete în întreaga lume a scăzut pentru al treilea an consecutiv în 2024, după creșterea bruscă din perioada pandemiei COVID-19, dar conflictele armate și schimbările climatice au agravat malnutriția în mare parte a Africii și a Asiei de Vest, conform unui raport al ONU publicat luni, dar care nu reflectă deplin sit
Optsprezece persoane au fost arestate în Albania sub acuzația de incendiere voluntară
Optsprezece persoane au fost arestate în Albania sub acuzația că ar fi pornit în mod voluntar incendii în diferite regiuni ale țării, conform declarațiilor făcute marți, pentru AFP, de purtătorul de cuvânt al poliției albaneze Gentian Mullai. 'Poliția desfășoară anchete pe teren pentru a-i identifica pe autorii incendiilor criminale
Autoritățile germane închid serverele unei rețele de șantaj online
O anchetă internațională a dus la dezmembrarea infrastructurii informatice a unei mari rețele globale de șantaj informatic, suspectată de sute de atacuri de tip ransomware (software nociv care criptează datele victimelor în scopul extorcării) în întreaga lume, transmite marți dpa. Autoritățile au identificat și închis s
Atac cu cuțitul în centrul Londrei: doi morți și un rănit
Doi bărbați au fost înjunghiați mortal luni într-un sediu de firmă din centrul Londrei, a anunțat poliția britanică, conform Reuters. Incidentul a avut loc în apropiere de Tower Bridge, celebrul pod cu turnuri, o destinație turistică importantă, într-o zonă unde infracțiunile violente sunt rare. Un bărbat
Un bărbat a împușcat mortal patru persoane într-un zgârie-nori din New York, apoi s-a sinucis
Un bărbat a deschis focul luni noaptea într-un zgârie-nori din New York, omorând cel puțin patru persoane înainte de a se sinucide, transmit agențiile de presă Reuters, AFP și DPA. Victimele sunt o femeie și trei bărbați, printre care un ofițer în vârstă de 36 de ani din cadrul departamentului de poliției di
UPDATE VIDEO SUA: Trei morţi şi doi răniţi grav într-un atac armat la un cazinou din Nevada
Un bărbat înarmat cu un pistol a deschis focul în fața unui cazino din Reno, Nevada, luni, omorând trei persoane și rănind grav alte două înainte de a fi împușcat și rănit grav de poliție, au anunțat autoritățile, relatează Reuters. UPDATE 29.07.25 / ORA 9.28 SUA: Trei morţi şi doi răniţi grav înt
Două ONG-uri israeliene afirmă, pe baza anchetelor proprii, că Israelul comite 'un genocid' în Gaza
Două organizații israeliene de apărare a drepturilor omului, B'Tselem și Physicians for Humans Rights - Israel (PHRI), au afirmat luni că Israelul comite 'un genocid' în Fâșia Gaza, concluzie bazată pe anchetele pe care le-au desfășurat, transmite AFP. 'Nimic nu te pregătește să îți dai seama că faci parte dintr-o societate ca
China: Guvernul va acorda alocații părinților pentru a stimula natalitatea
Guvernul chinez va distribui din acest an o alocație anuală fără precedent de 3.600 yuani (circa 420 de euro) pentru fiecare copil sub vârsta de trei ani, pentru a stimula rata natalității în contextul crizei demografice, informează luni Xinhua și AFP. 'Este o măsură națională majoră care vizează îmbunătățirea bunăstării oamenilor', a
Compania aeriană rusă Aeroflot anulează zeci de zboruri după o pană informatică
Compania aeriană rusă Aeroflot și-a anulat luni zeci de zboruri, după un incident pe care l-a descris ca pană informatică, transmite Reuters. Transportatorul aerian național al Rusiei nu a dat alte detalii despre problemă sau despre durata remedierii. Din februarie 2022, când forțele armate ruse au invadat Ucraina, perturb