Prăbușirea acoperișului unei discoteci în R. Dominicană: bilanțul a ajuns la 234 de morți
Numărul morților în urma prăbușirii acoperișului clubului de noapte Jet Set din Santo Domingo, pe 8 aprilie, a crescut sâmbătă la 234, după un nou deces, au anunțat oficialii din domeniul sănătății, transmite duminică AFP.
Noua victimă, o femeie în vârstă de 33 de ani, a murit după 46 de zile la terapie intensivă din cauza unor leziuni grave la coloana vertebrală, a anunțat spitalul unde era tratată.
Sistemul judiciar dominican a primit 52 de plângeri împotriva administratorilor și proprietarilor clubului de noapte. Însă până acum, nimeni nu a fost urmărit penal pentru dezastru, considerat cel mai mare tragedie a secolului din Republica Dominicană și care a curmat viața vedetei de merengue Rubby Perez, care cânta pe scenă în momentul prăbușirii.
Potrivit experților, cauzele accidentului au fost supraîncărcarea acoperișului cu echipamente grele de aer condiționat și deteriorarea treptată a structurii clădirii din cauza umidității acumulate și a vibrațiilor prelungite cauzate de muzica tare și dansatori, toate agravate de lipsa de supraveghere.
Într-un clip video difuzat pe rețelele sociale se poate vedea momentul prăbușirii acoperișului în timp ce cântărețul Rubby Perez se afla pe scenă. Clubul Jet Set organiza concerte în fiecare zi de luni. Prezența lui Rubby a atras un public numeros în noaptea tragediei.
Printre victime se numără și guvernatorul provinciei Monte Cristi (nord-est) Nelsy Cruz, dar și foștii jucători de baseball Tony Blanco și Octavio Dotel. Acesta din urmă, în vârstă de 51 de ani, a câștigat World Series în 2011. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania/accident: Trenul Renfe circula cu cel puțin 160 km/h în momentul coliziunii (raport preliminar)
Trenul care a lovit din spate o garnitură feroviară oprită pe linia Madrid-Sevilla, miercuri, se deplasa cu o viteză de cel puțin 160 km/h, conform unui raport preliminar cu privire la accidentul în care și-au pierdut
Grecia: Autoritățile au arestat trei suspecți în cazul unei explozii care a ucis șase persoane la Atena
Autoritățile elene au anunțat vineri că au arestat doi cetățeni greci și un albanez suspectați de furtul unor țevi de gaz din cupru, provocând astfel o scurgere care a cauzat o explozie mortală în centrul Atenei luna trecută, informează Reuters. Șase persoane, printre care patru americani, și-au pierdut viața în explozia produsă la 25 s
Noua Zeelandă/ Șapte din 10 produse de protecție solară testate nu respectă nivelul de SPF indicat pe etichetă
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50, oferea o protecție echivalentă doar cu SPF14, informează vineri agenția d
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe







