Patru execuții publice au avut loc vineri în Afganistan, pe stadioane pline de lume
Patru bărbați condamnați pentru omucidere au fost executați vineri pe stadioane pline de lume în Afganistan, numărul de execuții publice după revenirea talibanilor la putere în 2021 ajungând la zece, informează AFP.
Curtea Supremă a anunțat că un bărbat a fost executat la Farah, în vestul Afganistanului. Mai devreme, alți trei bărbați au fost executați cu focuri de armă de rude ale victimelor lor, pe două stadioane în vestul țării.
Acesta este cel mai mare număr de execuții întreprinse într-o singură zi, după 2021 încoace.
Cu o zi înainte, autoritățile locale au îndemnat responsabilii și cetățenii să vină 'să participe la eveniment', interzicând totodată, ca de obicei, orice aparat foto sau telefon mobil pentru a evita difuzarea de imagini.
Doi bărbați au fost executați în fața a circa 20.000 de persoane adunate pe stadionul din Qala i Naw, capitala provinciei Badghis în nord-vestul țării, în virtutea principiului islamic 'qisas' sau legea talionului, a anunțat Curtea Supremă a Afganistanului.
Un al treilea bărbat a fost executat în orașul Zaranj, capitala provinciei Nimroz. Și acolo, execuția a avut loc în public, pe un stadion plin de lume.
Familiile celor uciși au fost consultate pentru a afla dacă îi iartă pe condamnați, însă acestea a refuzat să o facă, a adăugat Curtea Supremă.
La Qala i Naw, o armă a fost oferită câte unui bărbat din fiecare familie a victimelor. Aceștia au tras de circa cinci ori asupra celor care le-au ucis apropiații.
Ordinele de execuție au fost semnate de liderul suprem al talibanilor, emirul Hibatullah Akhundzada, care trăiește izolat în fieful său din Kandahar și guvernează țara prin decrete sau instrucțiuni, precizează comunicatul Curții Supreme.
Diferite instanțe au examinat în prealabil 'foarte minuțios și de mai multe ori' dosarele, potrivit aceleiași surse.
Chiar dacă execuțiile publice erau curente în timpul primului regim taliban, între 1996 și 2001, numărul lor s-a redus puternic după revenirea talibanilor la Kabul în vara lui 2021.
După această dată, șase bărbați au mai fost executați pentru 'omucidere': unul în noiembrie, trei în februarie 2024, unul în iunie 2023 și primul în decembrie 2022.
Una dintre imaginile cele mai șocante de la execuțiile întreprinse de primul regim taliban rămâne cea cu Zarmina, o femeie afgană îmbrăcată în burqa, ucisă cu mai multe gloanțe trase în cap în fața a mii de persoane pe un mare stadion din Kabul, în 1999. Aceasta fusese declarată vinovată pentru asasinarea soțului său.
Din august 2021, autoritățile afgane întreprind în mod regulat flagelări publice pentru alte infracțiuni, precum furtul, adulterul sau consumul de alcool.
Emirul Hibatullah Akhundzada a afirmat în august, cu prilejul celei de-a treia aniversări de la recucerirea Kabulului de către talibani, că aplicarea legii islamice este 'o responsabilitate până la moarte'.
La scurt timp după, autoritățile au anunțat o nou lege de 'promovare a virtuții și de reprimare a viciului', care ghidează toate aspectele vieții sociale și private ale afganilor, potrivit unei interpretări foarte stricte a legii islamice.
Acest text cu 35 de articole nu precizează cu toate acestea pedepsele prevăzute pentr fiecare infracțiune, zone de umbră considerate îngrijorătoare de apărătorii drepturilor omului.
Înainte de execuțiile din această vineri, cea mai recentă execuție publică a avut loc în Afganistan pe un stadion din nordul țării, în noiembrie 2024, în prezența mai multor responsabili talibani, printre care ministrul de interne Sirajuddin Haqqani.
La nivel mondial, potrivit unui raport al Amnesty International publicat marți, 'numărul de execuții a atins în 2024 cel mai înalt nivel după 2015, cu peste 1.500 de oameni executați de autorități în 15 țări'.
China, Iranul și Arabia Saudită sunt responsabile pentru majoritatea acestor execuții, potrivit ONG-ului. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Trei avioane cu civili evcuați din orașul Oleșki au ajuns în Belarus
Trei avioane ce transportau civili evacuați din orașul Oleșki, situat în sudul Ucrainei și aflat sub control rusesc, au aterizat pe aeroportul Gomel din Belarus, a relatat sâmbătă agenția de presă BelTA, citată de Reuters. Persoanele evacuate, care au dorit să părăsească Ucraina, au călătorit cu autobuzul via peninsula Crimeea până &i
Franța: 70.000 de polițiști, mobilizați de autorități pentru o nouă zi de manifestații antiguvernamentale
Autoritățile franceze au mobilizat sâmbătă aproximativ 70.000 de polițiști și jandarmi pentru o nouă zi de manifestații antiguvernamentale, temându-se că protestele ar putea degenera în violențe, așa cum s-a întâmplat în special pe 17 octombrie, transmit AFP și dpa. Liceenilor francezi, care demonstrează de câteva săpt
Bilanțul epidemiei de Ebola în RDC se apropie de 5.000 de morți
Bilanțul deceselor cauzate de epidemia de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se apropie de 5.000, potrivit celui mai recent raport oficial publicat vineri, în timp ce Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) i-au adus un omagiu unui medic care a murit din cauza acestei boli în estul țării, o zonă afectată de conf
Grecia: O grevă de 24 de ore paralizează toate legăturile feroviare
O grevă de 24 de ore a paralizat vineri toate trenurile din Grecia, greviștii solicitând mai mult personal și îmbunătățiri ale siguranței, în timp ce o altă grevă pentru salarii și condiții de muncă menține blocat traficul de pasageri în șapte porturi ale țării, informează EFE. 'Considerăm imperativ să consolidăm im
Poliția scoțiană anchetează un sejur al fostului prinț Andrew și al infractorului Jeffrey Epstein la Castelul Balmoral
Poliția scoțiană anchetează un sejur din 1999 al fostului prinț Andrew și al infractorului sexual american Jeffrey Epstein pe domeniul regal de la Balmoral, în Scoția, potrivit presei britanice, informează AFP. 'Am primit informații și verificările sunt în curs de desfășurare, însă ele se află într-un stadiu incipie
Coreea de Sud va înăspri sancțiunile pentru fraudarea examenelor cu ajutorul ochelarilor inteligenți
Coreea de Sud va iniția proceduri penale împotriva elevilor care trișează cu ajutorul ochelarilor inteligenți la examenul național de admitere la universitate și va înăspri sancțiunile legate de utilizarea acestora, a declarat vineri un responsabil guvernamental pentru AFP. ''Ministerul va iniția proceduri penale contra ele
Spania/accident: Trenul Renfe circula cu cel puțin 160 km/h în momentul coliziunii (raport preliminar)
Trenul care a lovit din spate o garnitură feroviară oprită pe linia Madrid-Sevilla, miercuri, se deplasa cu o viteză de cel puțin 160 km/h, conform unui raport preliminar cu privire la accidentul în care și-au pierdut
Grecia: Autoritățile au arestat trei suspecți în cazul unei explozii care a ucis șase persoane la Atena
Autoritățile elene au anunțat vineri că au arestat doi cetățeni greci și un albanez suspectați de furtul unor țevi de gaz din cupru, provocând astfel o scurgere care a cauzat o explozie mortală în centrul Atenei luna trecută, informează Reuters. Șase persoane, printre care patru americani, și-au pierdut viața în explozia produsă la 25 s
Noua Zeelandă/ Șapte din 10 produse de protecție solară testate nu respectă nivelul de SPF indicat pe etichetă
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50, oferea o protecție echivalentă doar cu SPF14, informează vineri agenția d
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,










