Nepalul intenționează să înăsprească condițiile impuse alpiniștilor care vor să escaladeze Everestul
Guvernul nepalez intenționează să impună candidaților care vor să escaladeze Everestul, cel mai înalt vârf de pe Pământ (8.849 metri), să fi escaladat anterior un vârf nepalez de cel puțin 7.000 m altitudine, a anunțat joi Ministerul Turismului, citat de AFP. În fiecare sezon, Everestul atrage pe versanții săi tot
Papa Leon al XIV-lea va vizita anul acesta Lampedusa, Pompei și Assisi
Pompei, Napoli, Lampedusa și Assisi se află pe lista destinațiilor pe care papa Leon al XIV-lea le va vizita anul acesta în călătoriile sale pe teritoriul Italiei, a anunțat joi Vaticanul, potrivit agenției ANSA. Prima călătorie va avea loc pe 8 mai, când suveranul pontif va vizita Pompei, orașul modern unde se află ruinele orașulu
Africa: 651 de arestări în urma unei operațiuni de amploare împotriva criminalității cibernetice (Interpol)
Forțele de poliție din 16 țări africane au arestat 651 de persoane și au destructurat, în aproape două luni, importante rețele de criminalitate cibernetică, care au extorcat aproape 38 de milioane de euro de la sute, chiar mii, de victime, a anunțat joi Interpol, relatează AFP. Promisiuni înșelătoare de profituri mari, fraude cu plăți și împr
SUA: Administrația Trump extinde prerogativele ICE de a reține refugiați
Administrația Trump a oferit ofițerilor de imigrație prerogative mai ample pentru a-i reține pe refugiații legali care așteaptă un card verde pentru a asigura că aceștia sunt 'reverificați', o extindere evidentă a campaniei președintelui SUA împotriva imigrației legale și ilegale, conform unui memorandum guvernamental citat joi de Reuters. Î
Mexic: Un mort și opt copii răniți într-un atac armat într-un parc
Un atac armat asupra unui parc din statul Guanajuato, în centrul Mexicului, s-a soldat cu un mort și opt copii răniți, au anunțat miercuri autoritățile locale, relatează AFP. Atacul care s-a petrecut marți seară s-a soldat cu moartea unui bărbat de 36 de ani. Municipalitatea din San Francisco del Rincon a anunțat că trei d
Pentru a combate dezinformarea, papa îndeamnă organizațiile catolice să integreze pe site-urile lor fluxul de știri al Vaticanului
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat organizațiile catolice să integreze pe site-urile lor un flux direct de știri al Vaticanului, în contextul în care Sfântul Scaun se confruntă cu un aflux de conținut fals online generat cu inteligența artificială (AI), transmite miercuri AFP. Potrivit Vatican News, sistemul oficial de inf
SUA: Zuckerberg, interogat în instanță într-un proces despre efectele social media asupra sănătății psihice a copiilor
Directorul general al Meta Platforms și fondatorul miliardar al Facebook, Mark Zuckerberg, va fi interogat miercuri pentru prima dată de un tribunal american cu privire la efectele Instagram asupra sănătății psihice a utilizatorilor tineri, într-un proces deschis de o femeie cu probleme depresive care susține că dependența de social media i-a amplificat depresi
Cursa înarmărilor cu sisteme dotate cu AI riscă să distrugă complet omenirea, avertizează un cercetător eminent (AFP)
Directorii generali din domeniul tehnologiei sunt angajați într-o 'cursă a înarmărilor' cu inteligența artificială (AI), care riscă să distrugă umanitatea, a avertizat Stuart Russell, un proeminent informatician, într-un interviu acordat marți pentru AFP, cerând guvernelor să intervină pentru a încetini acest ritm.
Austria: Viena, un model de urmat în privința garantării dreptului la o locuință decentă
În contextul crizei locuințelor tot mai accentuate care cuprinde Europa, Viena garantează de un secol dreptul la o locuință decentă, până în punctul în care 60% dintre cele două milioane de locuitori ai capitalei austriece locuiesc acum în proprietăți subvenționate de sectorul public, informează marți EFE. Î
UPDATE Jesse Jackson, apărător al drepturilor civile din SUA, a murit la 84 de ani (familia)
Carismaticul apărător al drepturilor civile din SUA, Jesse Jackson, un elocvent pastor baptist crescut în Sudul segregat, care a devenit un apropiat al lui Martin Luther King Jr. și a candidat de două ori la nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunțat familia sa într-un comunicat difuzat marți,
Dmitri Muratov cere autorităților ruse și ucrainene să restabilească 'apa, căldura și lumina' pentru civili
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace din 2021, rusul Dmitri Muratov, s-a adresat luni autorităților din Rusia și Ucraina, îndemnându-le să restabilească 'apa, căldura și lumina' pentru milioanele de civili afectați de atacurile continue asupra infrastructurii energetice din ambele țări, transmite EFE. 'Redați oamenilor elementele funda
VIDEO Toxina care l-a ucis pe Navalnîi a fost probabil sintetică, afirmă specialiști în amfibieni
Specialiști ecuadorieni și columbieni în amfibieni au concluzionat luni că toxina susceptibilă de a fi responsabilă pentru moartea în 2024 a opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost produsă în laborator, nu colectată de pe broaștele care o produc în mod natural, relatează AFP. Regatul Unit, Suedia, Franța, Germania
SUA: Cel puțin doi morți după un atac armat la un patinoar din Rhode Island (FOTO/VIDEO)
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte trei rănite luni de un bărbat înarmat la un patinoar din Pawtucket, statul american Rhode Island (nord-est), unde avea loc un meci de hochei, au anunțat autoritățile locale, notează AFP. 'Avem trei persoane decedate', inclusiv suspectul, a declarat șefa poliției din Pawtucket, Tina Go
Dana Eden, producătoarea serialului ''Tehran'', găsită moartă într-un hotel din Atena (poliția greacă)
Producătoarea israeliană Dana Eden, care făcea parte din echipa serialului ''Tehran'', a fost găsită decedată duminică într-o cameră de hotel din Atena, au anunțat oficiali din poliția greacă, o anchetă fiind în curs de desfășurare, potrivit Reuters. Trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 5
Elveția: Cinci persoane rănite în deraierea unui tren
Cinci persoane au fost rănite luni dimineață în deraierea unui tren în Elveția la Goppenstein, în Alpii de Sud elvețieni, incident care ar putea fi legat de o avalanșă, a anunțat poliția locală, informează AFP. 'La momentul faptelor, 29 de persoane se aflau la bord. Potrivit informațiilor actuale, cinci persoane au fost r













