Spiritul Crăciunului revine în Betleem datorită armistițiului din Gaza (FOTO/VIDEO)
În sunet de cimpoaie și tobe, cercetașii palestinieni au defilat miercuri pe străzile din Betleem, dând startul primei sărbători festive de Crăciun, organizată de la începutul războiului din Gaza în orașul din Cisiordania, leagănul creștinismului, relatează AFP. La mii de kilometri distanță, papa Leon al XIV-lea va ofic
Artist german, judecat în Rusia pentru satiră la adresa lui Putin; procesul începe la 30 decembrie
O instanță rusă a stabilit data pentru prima audiere publică într-un dosar penal împotriva sculptorului german Jacques Tilly, acuzat de discreditarea armatei ruse prin carele sale alegorice de carnaval care îl înfățișează pe președintele rus Vladimir Putin, transmite miercuri agenția DPA. Instanța din Moscova a anunțat
Moș Crăciun, în vizorul Pentagonului, care de 70 de ani îi urmărește traseul saniei
Ca în fiecare Ajun de Crăciun, armatele americane și canadiene au activat miercuri o operațiune comună pentru a urmări traseul saniei lui Moș Crăciun, o tradiție veche de 70 de ani, care își are originea într-o eroare stranie din timpul Războiului Rece, relatează EFE. Era decembrie 1955 când 'telefonul roșu' a s
Un adolescent britanic de 13 ani, înjunghiat mortal în Portugalia
Un adolescent britanic în vârstă de 13 ani a fost înjunghiat mortal în Portugalia, informează miercuri PA Media/dpa. Poliția Judiciară portugheză a declarat că investighează moartea prin înjunghiere a adolescentului, identificat de presa locală ca fiind un cetățean britanic, și a presupusului făptaș, despre care poliția spune că e
VIDEO SUA: Doi morți și mai mulți dispăruți după o explozie la un azil de bătrâni în Pennsylvania
Cel puțin două persoane au murit și alte câteva sunt căutate în urma unei explozii produse marți la un azil de bătrâni din apropierea orașului Philadelphia, în statul american Pennsylvania, a anunțat guvernatorul statului, Josh Shapiro, citat de AFP. 'În acest moment, deplângem cel puțin doi morți. Știm
Papa Leon al XIV-lea dorește o zi de armistițiu în întreaga lume cu ocazia Crăciunului
Papa Leon al XIV-lea a cerut marți seară un armistițiu de o zi în lumea întreagă cu ocazia Crăciunului, fără a menționa niciun conflict specific, dar exprimându-și regretul că 'Rusia pare să fi respins cererea de armistițiu', notează AFP. 'Reînnoiesc această cerere către toți oamenii de bună-credință ca să respecte cel puțin
SUA/ Porții mai mici în unele restaurante pentru clienții care iau Ozempic
Lina Axmacher a cutreierat mult timp, cu poftă, scena culinară din New York și miile ei de adrese până în ziua în care a început să ia Ozempic, unul dintre tratamentele extrem de populare împotriva obezității, care a făcut-o să slăbească nouă kilograme și să își piardă pofta de mâncare, notează AFP. De
Greta Thunberg, arestată la Londra în timpul unui protest în sprijinul Palestine Action
Militanta suedeză pentru climă Greta Thunberg a fost arestată marți la Londra în timpul unei manifestații de susținere a grupării interzise Palestine Action, au anunțat în comunicate asociațiile Defend Our Juries și Prisoners for Palestine, informează AFP. 'Greta Thunberg ținea o pancartă pe care se putea citi 'Susțin dețin
SUA: Furtunile cauzate de un 'râu atmosferic' se intensifică și se deplasează spre sud; o persoană a murit în nordul Californiei
După ce o serie de furtuni puternice au lovit nordul Californiei, meteorologii americani au avertizat luni că un sistem cauzat de un 'râu atmosferic' se intensifică și se deplasează spre sud, aducând cu sine vânturi puternice și ploi torențiale, informează Xinhua. Duminică, apele revărsate în urma inundațiilor au ucis un șofer &
Sud-coreenii vor fi obligați să utilizeze un software de recunoaștere facială la înregistrarea unui nou număr de telefon mobil
Cetățenii sud-coreeni vor fi obligați să utilizeze un software de recunoaștere facială în timp real la înregistrarea unui nou număr de telefon mobil începând de marți, în urma implementării unei noi măsuri de probă care vizează combaterea escrocheriilor telefonice, informează EFE și Yonhap. Regulamentul impune ori
SUA autorizează o versiune sub formă de comprimate a unui tratament de referință pentru combaterea obezității
Autoritățile sanitare americane au autorizat luni o primă versiune sub formă de comprimate a renumitului tratament anti-obezitate Wegovy, oferindu-le astfel americanilor o primă alternativă la injecțiile utilizate pentru a pierde în greutate, a anunțat laboratorul farmaceutic danez Novo Nordisk, care comercializează acest produs, relatează AFP.
Climă: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură în Regatul Unit
Anul 2025 ar putea fi cel mai călduros înregistrat vreodată în Regatul Unit, a anunțat marți agenția națională de meteorologie din această țară, Met Office, care evocă o temperatură medie anuală de peste 10°C, informează AFP. Datele definitive nu vor fi cunoscute decât pe 2 ianuarie 2026, însă, cu doar câteva zile înaint
Suedia oprește temporar un reactor nuclear din cauza unei defecțiuni
Un reactor de la centrala nucleară Forsmark, la nord de Stockholm, a fost oprit temporar din cauza unei defecțiuni, a relatat presa suedeză, preluată marți de dpa. Presa locală a citat operatorul Vattenfall care a informat că lucrările au început marți dimineață pentru remedierea defecțiunii de la Forsmark 1. Potrivit site-ului Vattenfal
VIDEO Cel puțin doi morți în accidentul unui avion militar mexican în SUA
Cel puțin două persoane au murit în accidentul unui avion de mici dimensiuni al Marinei mexicane care efectua un transport medical spre statul american Texas, a anunțat Marina luni, relatează AFP. Accidentul s-a produs pe mare în momentul în care aparatul, închiriată de o fundație mexicană care ajută copiii cu arsuri grave, se apropia d
SUA: Un kenyan condamnat la închisoare pe viață pentru pregătirea unui atentat în stilul '11 septembrie'
Un tribunal din New York a condamnat un cetățean kenyan la închisoare pe viață pentru tentativă de a comite un 'atac terorist în stilul 11 septembrie' în Statele Unite în numele grupării islamiste al-Shabaab, au anunțat luni autoritățile judiciare americane, transmite AFP. Cholo Abdi Abdullah a fost găsit vinovat anul trecut pen










