Sălaj: Spitalul Judeţean va avea cel mai modern bloc-operator din sud-estul Europei, potrivit preşedintelui CJ
Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău va fi dotat, printr-un proiect european de peste 300 de milioane de lei, cu cel mai modern bloc operator din sud-estul Europei, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu. Acesta a precizat, luni, într-o conferinţă de presă, că spitalul din Zalău, aflat în subordinea Consiliului Judeţea
Rafila despre protestul Solidarităţii Sanitare: Se poate ajunge la o înţelegere, buna-credinţă este necesară de ambele părţi
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, la Târgu Mureş, că se poate ajunge la o înţelegere cu reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, care protestează, la Bucureşti, pe marginea veniturilor salariale, dar că buna-credinţă este necesară de ambele părţi. "Nu cred că este vorba despre protestul medicilo
VIDEO Alexandru Rafila: Încep lucrările de construcţie a Centrului de Arşi Grav din cadrul SCJU Târgu Mureş
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, începerea lucrărilor de construcţie a Centrului de Arşi Grav din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, un proiect derulat de minister prin Banca Mondială, cu un buget total de 322.625.700,15 LEI, fără TVA. "Bine aţi venit la o scurtă conferinţă de pres
MApN: Primul caz din România de operaţie pe creier prin pleoapă- la Spitalul Militar Central
Primul caz din România de operaţie pe creier prin pleoapă a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "dr. Carol Davila", anunţă, sâmbătă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Potrivit unei informări postată pe
Ciolacu: În aprilie vor începe lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi vor începe în luna aprilie. "Am înţeles că pe 19 aprilie vor începe lucrările. Este primul spital regional din România, promis de 15 ani. Am să vin şi am să spun atunci mai detaliat dacă se blochează sa
Sibiu: Operaţie în premieră la Spitalul Militar
O echipă de chirurgi a realizat vineri prima operaţie ghidată ICG la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Sibiu, a anunţat unitatea spitalicească pe Facebook.
Olt: Investiţie de 43 de milioane lei pentru reabilitarea blocului central al Spitalului Judeţean Slatina
Blocul central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina va fi reabilitat printr-o investiţie a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), studiul de fezabilitate al proiectului reactualizat fiind aprobat vineri, într-o şedinţă de îndată a Consiliului Judeţean (CJ) Olt. Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că a fost necesară reactualizarea
Rafila: CNAS are dreptul şi obligaţia să controleze modul de acordare a concediilor medicale
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a recomandat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să verifice "mai mult", potrivit obligaţiei legale, modul de acordare a concediilor medicale de către unii medici. "Concediul medical este un drept al oricărui angajat ca atunci când are o anumită afecţiune care face imposib
Rafila: Majorări salariale pentru personalul medical; asistenţii medicali - 30%, medicii - 8%
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată joi de Guvern privind majorarea salariilor de bază ale personalului medical prevede venituri mai mari pentru asistenţii medicali cu 30% şi pentru medici cu 8%, acordate în două tranşe, din lunile martie şi iunie. "Pentru asistenţii medicali, cumulativ
VIDEO Constantin: Majorarea cu 20% a salariilor pentru personalul din sistemul de sănătate, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat majorarea cu 20%, în două tranşe, a salariilor de bază pentru personalul din sistemul de sănătate şi cel din asistenţă socială, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. "Guvernul vine astăzi cu o măsură prin care să stimuleze resursa umană din întregul sistem sanitar şi al asi
VIDEO Ciolacu: Aprobăm un nou sistem centralizat de achiziţii publice în asistenţa medicală de urgenţă
Guvernul va aproba un nou sistem centralizat de achiziţii publice în asistenţa medicală de urgenţă, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a subliniat că banii economisiţi vor fi utilizaţi pentru a motiva financiar personalul medical.
Dâmboviţa: Telemedicină la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte printr-un program cu fonduri europene
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte (SJUT) va avea un serviciu de telemedicină, dar se va moderniza şi infrastructura IT a unităţii medicale, printr-un program cu fonduri europene nerambursabile, a anunţat, joi, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan. Valoarea întregului proiect este de 4,4 milioane de lei, din care 3
Sibiu: Pacientele cu cancer de sân, operate minim invaziv cu aparatură modernă la Spitalul Judeţean
Pacientele cu cancer de sân sunt operate minim invaziv cu o aparatură modernă în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă de la Sibiu, informează un comunicat de presă trimis AGERPRES. "Este vorba despre tehnica ganglionului santinelă, o abordare chirurgicală modernă utilizată în tratamentul chirurgical al cancerului de sân, cu scopul d
ZIUA FEMEII/Medicul sibian Oana Geană - ''îngerul'' bolnavelor de cancer: Munca de navigator de pacienţi o fac voluntar
Oana Geană este o tânără doctoriţă radiolog de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, care a ales să ajute bolnavii de cancer şi într-un alt mod - a devenit navigator pentru pacienţi, sfătuindu-i şi îndrumându-i în lupta cu boala. Una dintre multele paciente care au reuşit să învingă cancerul, fiind a
INSP: Putem vorbi de o încetare a situaţiei de alertă epidemiologică privind gripa
Incidenţa infecţiilor respiratorii în săptămâna 26 februarie - 3 martie a avut un trend descrescător faţă de cea anterioară şi s-a situat sub nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane, ca urmare, având în vedere succesiunea a trei săptămâni în care atât numărul total de cazuri, cât şi intensitatea activităţii gripale au fo