Poiană (CMB) speră ca noul primar general să gestioneze eficient și transparent spitalele din subordinea PMB
Președinta Colegiului Medicilor din Municipiul București, Cătălina Poiană, l-a felicitat luni pe Ciprian Ciucu pentru alegerea sa în funcția de primar general și și-a exprimat speranța că noul edil va acorda o atenție prioritară domeniului sănătății, printr-o gestionare 'eficientă și transparentă' a rețelei de spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei.
'Medicii bucureșteni au nevoie de un sistem de sănătate care să le ofere condiții de muncă în siguranță și pentru a-și exercita un act medical de calitate, dar și un management axat pe performanță, iar pacienții trebuie să primească servicii medicale centrate pe nevoile acestora. Subliniem importanța organizării unor concursuri corecte și deschise pentru funcțiile de manager în cadrul spitalelor administrate prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București de Primăria Capitalei, în care competența profesională, integritatea și experiența în managementul sanitar să fie criteriile esențiale de selecție, astfel încât aceste instituții să reprezinte medii de lucru bazate pe meritocrație, depolitizate și focusate pe performanță și eficientizare, muncă în echipă și bineînțeles să reprezinte puncte de normalitate în sistemul medical', a subliniat Cătălina Poiană, citată într-un comunicat transmis de Colegiul Medicilor București.
Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal, a obținut 36,16% din voturi la alegerile locale parțiale organizate duminică pentru Primăria Capitalei, câștigând fotoliul de primar general. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAS: Aplicație cu indicatorii esențiali ai activității spitalelor, lansată vineri
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat, vineri, o aplicație ce poate fi accesată prin linkul https://cnas.ro/spitale/ și care oferă informații despre indicatorii esențiali ai activității spitalelor - numărul de paturi ocupate, pacienții tratați, durata unei internări. 'Aplicația oferă,
Cseke Attila: În prezent sunt în derulare investiții de 20 miliarde de lei în infrastructura spitalicească
Ministrul interimar al Sănătății, precum și al portofoliului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Alba Iulia, la inaugurarea noii secții de Psihiatrie Acuți a Spitalului Județean de Urgență (SJU), că în prezent în România sunt în derulare investiții de 20 de miliarde de lei în infrastructura spit
Bistrița-Năsăud: Greva de avertisment Sanitas, de luni în două dintre cele trei spitale din județ
Greva de avertisment a Sanitas, anunțată pentru 20 iulie, se va desfășura în două dintre cele trei spitale din județul Bistrița-Năsăud, respectiv la Bistrița și la Beclean, fiind adunate aproximativ 600 de semnături de susținere a acestui demers, a declarat vineri, pentru AGERPRES, liderul sindical județean Ioan Costin. ''Luni, &
Suceava: Bărbat rănit grav într-un accident de muncă la o stație de sortare a balastului
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost grav rănit în urma unui accident de muncă produs la o stație de sortare a balastului din localitatea Dornișoara, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, bărbatul a suferit o amputație parțială
Federația SANITAS declanșează greva de avertisment în 20 iulie și greva generală pe termen nelimitat din 28 iulie
Reprezentanții Federației SANITAS din România au anunțat joi declanșarea grevei împotriva politicii economice și sociale a Guvernului, cu respectarea etapelor legale - grevă de avertisment în data de 20 iulie, urmată de greva generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie. Principalele revendicări ale federației se referă la sa
Suceava: O femeie a suferit arsuri pe 10% din corp după ce a fost lovită de un fulger
O femeie din localitatea Moldova - Sulița din județul Suceava a suferit arsuri pe aproximativ 10% din suprafața corpului, după ce a fost lovită de un fulger, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA), Dan Teodorovici. Potrivit sursei citate, în momentul apelului la 112 făcut de un martor, femeia era incon
Cluj: Premieră medicală în România la Spitalul de Recuperare - ablație a fibrilației atriale cu tehnologie de ultimă generație
O echipă medicală de la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca a realizat o premieră în România - ablație a fibrilației atriale utilizând cateterul Abbott Volt TM PFA, transmite Consiliul Județean (CJ) Cluj. 'În cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județea
MS: Proiect de ordin care schimbă modul de organizare al examenului pentru obținerea titlului de specialist, în transparență
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională un proiect de ordin care schimbă modul de organizare și modernizează examenul pentru obținerea titlului de specialist și care prevede că începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026 proba scrisă va avea subiecte unice la nivel național, pentru fiecare specialitate. 'Per
Cseke Attila: 7 din cele 8 spitale finanțate prin PNRR - grad de execuție între 91% și 100%
Șapte din cele opt spitale finanțate prin PNRR au un grad de execuție cuprins între 91% și 100%, a declarat marți ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ministru interimar al Sănătății, Cseke Attila. Cseke Attila a avut marți o videoconferință cu reprezentanții spitalelor construite prin PNRR, cu constructorii și autoritățil
Iași: Evoluție pozitivă pentru pacientul supus primului transplant de cord din regiunea Moldovei
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' Iași, prof.univ.dr Grigore Tinică, a declarat că pacientul căruia i-a fost transplantată o inimă prelevată de la un donator aflat în moarte cerebrală are o evoluție favorabilă. Pacientul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Vasl
Bacău: Mai bine de o treime dintre pacienții spitalului din Buhuși sunt din alte județe
Mai bine de o treime dintre pacienții care au fost internați anul acesta în Spitalul ''Prof. Dr. Eduard Apetrei'' Buhuși sunt din afara județului Bacău, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Concret, în primele șase luni, 34,6% dintre pacienți au fost din alte județe, &ici
Iași: Primul transplant de cord făcut la un spital din zona Moldovei; beneficiarul - un bărbat din Vaslui
Un bărbat din Vaslui aflat în stare critică, diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă și multiple disfuncții de organe, a primit o nouă șansă la viață în urma primului transplant de cord realizat la Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' din Iași de o echipă medicală condusă de profesorii Grigore Tinică și Horațiu Moldovan.
Iași: Patru transplanturi renale într-o singură zi, la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon'
Patru persoane cu patologii renale grave primesc o nouă șansă la viață, după ce în cursul zilei de sâmbătă familiile a doi bărbați aflați în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' Iași, prof. univ. dr. Adrian Covic, a
Maraton de prelevări de organe și transplanturi; se efectuează primul transplant de cord la Iași
Mai multe echipe medicale au efectuat, sâmbătă, două prelevări de organe în urma cărora s-au efectuat o serie de transplanturi, între care și primul transplantat de cord realizat la Iași. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu-Movilă, a declarat, pentru AGERPRES, că după două prelevări de organe
Ministerul Sănătății: Între 6 - 10 iulie au fost semnate 35 de acte adiționale aferente contractelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în perioada 6 - 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiționale aferente contractelor de finanțare din domeniul sănătății. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, &ici









