Ilfov: Cea mai mare incidenţă COVID este în Tunari - 24,69 la mia de locuitori
Cea mai mare rată de incidenţă a COVID-19 cumulată la 14 zile în Ilfov este în Tunari, unde valoarea sa se ridică vineri la 24,69 la mia de locuitori (23,79 în raportarea de joi), iar în alte şase localităţi aceasta depăşeşte 20 la mia de locuitori, potrivit site-ului Prefecturii. Joi, incidenţa cumulată a cazurilor de
Arad: Zeci de medici de familie vor lucra voluntari la UPU timp de o lună
Aproximativ 30 de medici de familie şi 30 de asistenţi medicali ai acestora s-au oferit voluntari şi vor lucra, în timpul liber, la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe (SCJU) Arad, care este suprasolicitată din cauza valului patru al pandemiei de COVID-19, doar în ultimele 24 de ore în judeţ fiind raportate 407
ROVaccinare: 1.084 de persoane vaccinate deja în cadrul 'Maratonului pentru viaţă'
Un număr de 3.362 de persoane au fost vaccinate în Bucureşti, vineri, în primele ore ale dimineţii, din care 1.084 în cadrul "Maratonului pentru viaţă". "Bucureştenii se vaccinează: 3.362 de persoane vaccinate în primele 2 ore, din care 1.084 în cadrul Maratonului pentru viaţă" - scrie pe pagin
Dr. Cârstoiu (Promedica): MS a scăzut cu 1.000 numărul locurilor la rezidenţiat, în plină criză de personal medical
Preşedinte Sindicatului Promedica, dr. Eleodor Cârstoiu, susţine că, în plină criză de personal medical, Ministerul Sănătăţii a scăzut cu 1.000 numărul numărul de locuri la rezidenţiat, iar cea mai mare scădere este la Anestezie şi Terapie Intensivă, specializarea unde există cel mai mare deficit de medici. "Trebuie ştiut că s
VIDEO Manager Spitalul Târgu Cărbuneşti: Am fost avertizaţi să economisim oxigenul; au fost controale, dar nu au depistat nimic
Managerul Spitalului din Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, a precizat, vineri, că situaţia cu care se confruntă instituţia medicală, care este unitate suport COVID-19, este una fără precedent, el punctând că au fost efectuate controale la staţia de oxigen în urmă cu aproximativ două luni, dar nu au fost depistate nereguli.
UPDATE GCS: 15.410 cazuri noi de COVID-19; peste 66.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Un număr de 15.410 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 66.076 de teste, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. Pâ
VIDEO ISU Gorj: DSP a fost informat de personalul ATI de la Târgu Cărbuneşti despre problema la alimentarea cu oxigen
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au fost informaţi, vineri dimineaţa, în timp ce erau în control la secţia ATI a Spitalului Târgu Cărbuneşti, despre faptul că este o problemă la alimentarea cu oxigen şi că personalul unităţii medicale încearcă să remedieze defecţiunea, a informat purtătorul de cuvânt al ISU, Florin Chisim.
VIDEO MS: O echipă a DSP Gorj, la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, unde instalaţia de oxigen s-a defectat
Ministerul Sănătăţii a informat vineri că o echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Gorj se află la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, unde instalaţia de oxigen s-a defectat, 15 pacienţi de la secţia ATI fiind transferaţi la alte unităţi medicale. "Ministerul Sănătăţii a fost anunţat despre o defecţiune la instalaţia de oxigen de
Gorj: 2 persoane decedate la Spitalul din Târgu Cărbuneşti; se va stabili dacă decesele au legătură cu defecţiunea apărută
Două persoane aflate în stare foarte gravă, internate pe secţia ATI a Spitalului din Târgu Cărbuneşti, au decedat vineri dimineaţa, urmând să se stabilească dacă decesele au legătură cu defecţiunea apărută la staţia de oxigen a unităţii medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim. El a adăugat că
VIDEO Staţie de oxigen defectă la Târgu Cărbuneşti (Gorj)/Pacienţi mutaţi în alte spitale; a fost activat planul roşu
O parte dintre pacienţii internaţi în Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti sunt transferaţi cu ambulanţele către alte unităţi medicale, după ce a apărut o defecţiune la staţia de oxigen a spitalului, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim. Potrivit acestuia, la nivelul judeţului a fost activat planul roşu, toate f
LIVE UPDATE VIDEO Gorj - Situaţie de urgenţă: Staţie de oxigen defectă la Spitalul din Târgu Cărbuneşti/ Pacienţi mutaţi în alte spitale; a fost activat planul roşu
Unitatea medicală de urgenţă din Târgu Cărbuneşti, care este suport COVID-19, a rămas vineri dimineaţă fără oxigen pentru pacienţi. La nivelul judeţului a fost activat planul roşu, toate forţele şi mijloacele de intervenţie fiind direcţionate la faţa locului. A fost solicitat sprijin şi de la unităţi medicale din judeţele î
Maraton de vaccinare în Bucureşti începând de vineri
Un maraton pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este organizat, de vineri până luni, în şase centre din Bucureşti. "Maratonul vaccinării pentru viaţă" este organizat de CNCAV, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, DSP Bucureşti, Admi
Sprijin în gestionarea pandemiei din partea ţărilor vecine şi a statelor din Uniunea Europeană
Ţări precum Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Polonia şi Austria sprijină deja România în gestionarea pandemiei de COVID-19 şi tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, potrivit ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila. Acesta a precizat joi, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că deja au fost trimişi mai mulţi pa
CNCAV: 99.376 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
Un număr de 99.376 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 62.512 reprezintă prima doză, 8.513 - doza a doua şi 28.351 - doza a treia, a informat, joi, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Maratonul Vaccinării pentru Viaţă: Centre de testare şi informare la Biblioteca Naţională a României
Un centru de testare, cu test rapid antigen COVID-19, dedicat persoanelor care doresc să se testeze, va fi organizat la Biblioteca Naţională a României, în cadrul maratonului pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 care se va desfăşura, în perioada 22 - 25 octombrie, în şase centre din Bucureşti.


