Timiş: Secţia de neonatologie a Maternităţii Odobescu, dotată cu aparatură pentru prematuri de Organizaţia Salvaţi Copiii
Secţia de neonatologie a Spitalului Municipal Timişoara a primit, miercuri, la solicitarea medicilor de aici, o donaţie din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii România care constă în aparatură pentru prematuri.
Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, medicii de aici vor avea la dispoziţie un ventilator şi două pulsoximetre, în valoare de 20.500 de euro, destinate prematurilor.
În anul 2023, aici s-au înregistrat 98 de naşteri din mame minore, iar în acest an au născut aici 70 de gravide minore.
Şefa Secţiei Neonatologie a Maternităţii Odobescu, dr. Gabriela Olariu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că indicele de prematuritate depinde de mai multe cauze, precum vârstele extreme sau anumite infecţii, iar urmărirea sarcinii este primordială.
Potrivit acesteia, sunt cazuri în care medicul recomandă întreruperea sarcinii, dar mama refuză, iar bebeluşul se naşte cu malformaţii, unele incompatibile cu viaţa.
"În clinica noastră se face un diagnostic prenatal foarte bun, iar femeile pot veni pentru internare de o zi gratuită şi li se fac ecografii trimestriale. Un caz real: s-a pus diagnosticul de o malformaţie congenitală cumplită, bebeluşul s-a născut fără calotă craniană (nu avea creier deloc). I s-a explicat mamei, dar ea şi-a dorit copilul. Un alt caz, fătul avea şi o malformaţie cerebrală şi una cardiacă. Nici în România şi nici în Austria nu s-a putut interveni, pentru că erau incompatibile una cu cealaltă, dar noi nu putem interveni în decizia de întrerupere a sarcinii", a declarat dr. Gabriela Olariu.
Cea mai tânără mamă care a născut în clinica Odobescu din Timişoara a avut 11 ani şi nu era de etnie romă, dar a fost şi o minoră care la nici 15 ani a născut cel de-al treilea copil. Cea mai în vârstă doamnă care a devenit mămică aici are 49 de ani şi a rămas însărcinată în urma procedurii in vitro.
"În ultimii ani, multe femei amână sarcina până la vârste mai înaintate şi apoi recurg la fertilizarea in vitro care a mai crescut cu 1%-2% rata de prematuritate, dar principalul motiv al naşterilor precoce rămâne neurmărirea sarcinii. Cel mai mic bebe care a ajuns la noi a avut 540 de grame, venit din Mehedinţi, s-a născut pe câmp şi era plin de paie. Acum, avem pe secţie 'mascota' noastră, care a avut 600 de grame la naştere, a scăzut la 500 de grame şi acum are 1250 de grame şi ne uităm zilnic la parametrii lui ca la cotele apelor Dunării, îi calculăm caloriile şi ne gândim ce să-i mai facem să se dezvolte", a explicat neonatologul Gabriela Olariu.
Maternitatea Odobescu din Timişoara asigură tratament specific pentru o mare parte a naşterilor din oraş, dar şi pentru cazurile grave venite din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, preia sarcinile cu risc crescut, dar îngrijeşte şi tratează şi prematurul mic şi extrem de mic.
Numărul de naşteri este relativ constant, între 3.100-3.250 de naşteri pe an, cu un indice de prematuritate de 11-12%.
Numărul de nou-născuţi cu vârsta de gestaţie sub 32 de săptămâni este de aproximativ 100 pe an, aceştia necesitând terapii complexe adaptate patologiei şi vârstei lor, dar şi de o spitalizare îndelungată. În acest moment, Secţia de neonatologie dispune de 12 paturi pentru terapie intensivă şi 15 paturi pentru prematuri.
Preşedintele filialei Timiş a Organizaţiei Salvaţi Copiii, dr. Mihai Gafencu, a punctat, în context, că o sarcină la vârsta de 12 - 13 ani înseamnă un impact profund şi periculos asupra vieţii unei copile.
"La această vârstă, corpul nu este încă pregătit pentru o astfel de experienţă, iar riscurile medicale sunt mari: complicaţii grave la naştere, risc crescut de deces maternal şi probleme de sănătate pe termen lung pentru mamă şi copil. Mai mult, sarcina vine cu o povară emoţională şi socială enormă. O fată de 12 ani -13 ani încă se află în procesul de descoperire a propriei identităţi, iar responsabilitatea de a creşte un copil poate duce la renunţarea la şcoală, izolare socială şi o viaţă plină de provocări. Lipsa de sprijin şi îndrumare adecvată contribuie adesea la un ciclu de sărăcie şi vulnerabilitate", a arătat Gafencu. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











