CNAS: De la 1 iulie, femeile însărcinate pot efectua analize medicale specifice şi peste valoarea plafonului lunar
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/11423164.jpg)
Femeile însărcinate beneficiază, de la 1 iulie 2023, atât de serviciile medicale decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), până la data respectivă, cât şi de servicii noi, în conformitate cu noul Contract-cadru, iar la laboratoarele din ambulatoriu gravidele pot efectua analize medicale specifice şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de cel specializat în obstetrică-ginecologie, informează CNAS.
"Începând cu 1 iulie 2023, sumele alocate laboratoarelor pentru serviciile medicale paraclinice legate de sarcină se pot suplimenta şi peste valoarea plafonului lunar, astfel încât gravidele să beneficieze de analize într-un interval de timp cât mai scurt posibil. Prin aceste noi reglementări dorim să încurajăm şi să facilităm supravegherea medicală în perioada gravidităţii", a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, potrivit unui comunicat al acestei instituţii transmis luni AGERPRES.
Conform sursei citate, în asistenţa medicală primară se acordă consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei, şi odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidenţă gravida şi poate elibera o adeverinţă prin care se atestă existenţa sarcinii. Serviciul include şi depistarea sarcinii, după caz. Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii şi lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinţei respective către casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, fără alte cheltuieli, conform prevederilor legale în vigoare.
În comunicat se mai precizează că în asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar şi fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum şi o consultaţie similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naştere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize şi investigaţii sau internarea în spital.
Totodată, dacă medicul respectiv are şi o supraspecializare în medicină materno-fetală poate efectua şi ecografii pentru depistarea anomaliilor sarcinii (ecografie obstetricală anomalii trimestrul I cu translucenţă nucală şi ecografie obstetricală anomalii trimestrul II).
În unităţile sanitare cu paturi care au în componenţă structuri (secţie, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiţia ca unitatea să aibă laborator de analize medicale şi cabinet medical de specialitate. În cazul unei asemenea internări, spitalul are obligaţia să efectueze consultaţii de specialitate şi analize/investigaţii, se arată în comunicat.
Între săptămâna a 11-a şi a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultaţie de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test şi o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă şi competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică sau supraspecializare în medicina materno-fetală. Acest serviciu se poate acorda şi concomitent cu internarea pentru supravegherea sarcinii normale, conform sursei citate.
De asemenea, în regim de spitalizare de zi pot fi efectuate şi servicii de amniocenteză (trim. II de sarcină), cordonocenteză (trim. II de sarcină), respectiv biopsie de vilozităţi coriale (trim. I de sarcină), numai de medicii obstetriceni-ginecologi cu supraspecializare în medicină materno-fetală (...).Tot în regim de spitalizare continuă se pot efectua şi serviciile de spitalizare de zi, dacă pacienta, în timpul sarcinii, prezintă complicaţii sau comorbidităţi, sângerare majoră şi necesită transfuzie, risc anestezic greu de manageriat în spitalizare de zi, cu durere postprocedurală greu de controlat şi proceduri invazive majore asociate, potrivit CNAS. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dolj: UMF Craiova va pregăti viitori ofițeri medici și subofițeri sanitari
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova își extinde oferta educațională, astfel încât, din anul universitar 2025-2026, va forma ofițeri medici și subofițeri sanitari, în urma unui parteneriat încheiat cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) la finalul anului trecut. Potrivit UMF Craiova, candidații care doresc să s
Galați: A fost inaugurat sediul Ambulanței Tecuci, complet reabilitat și modernizat cu peste 3 milioane de lei
Sediul Ambulanței Tecuci, complet reabilitat și modernizat cu fonduri europene și de la bugetul Consiliului Județean Galați în valoare de peste 3 milioane lei, a fost inaugurat luni. 'Este o zi importantă pentru Tecuci și pentru toți cei care intervin pentru a salva vieți. Modernizarea acestui sediu nu este doar o investiție în
MS: Peste 3.100 de pacienți cu AVC ischemic acut au fost tratați în 2024 prin tromboliză intravenoasă
Un număr de 3.161 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale ischemice acute au fost tratați anul trecut în România prin tromboliză intravenoasă. Potrivit Ministerului Sănătății, anual, în România, peste 50.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral, 85% dintre acestea fiind accidente vasculare cerebrale isc
Timiș: Înlăturarea polipilor din colon se face gratuit pentru pacienții oncologici, în clinica universitară OncoHelp
Centrul universitar de oncologie OncoHelp din Timișoara a primit în dotare un dispozitiv pentru înlăturarea polipilor din colon, investigația fiind gratuită pentru pacienții oncologici, pe baza trimiterii de la medicul de familie și a unui consult făcut de medicul gastroenterolog. Dr. Răzvan Diaconescu, medic primar gastroenterolog
Gabriela Zboiu (psihoterapeut): Persoanele greu de mulțumit tind să proiecteze propriile nesiguranțe și conflicte interne asupra celorlalți
Unii oameni par să navigheze prin viață cu o ușurință remarcabilă, demonstrând competență și eficiență în tot ceea ce fac, iar cei din jur îi văd ca pe niște persoane fără probleme reale, însă, paradoxal, tocmai succesul și realizările lor îi pot face să își minimalizeze sau să își ignore propria suferință.
Mureș: Dintre cele 30 de persoane ajunse la CPU Reghin de la Balul Însuraților, una a rămas internată
Dintre cele 30 de persoane ajunse, sâmbătă seară, la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Reghin cu simptome de toxiinfecție alimentară, după ce au participat la Balul Însuraților din Reghin, doar una a rămas internată, au precizat surse medicale. Toate cele 30 de persoane au fost investigate medical, iar perso
VIDEO Mureș: Aproape 30 de persoane, la CPU Reghin cu toxiinfecție alimentară, după Balul Însuraților
Șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Mureș, dr. Iuliu Moldovan, a anunțat, sâmbătă seara, că la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Reghin s-au prezentat 29 de persoane care au participat la Balul Însuraților, cu simptome de toxiinfecție alimentară. 'Până în acest moment, știu că la Spital
Neamț: O ambulanță a luat foc în garajul unității din Târgu Neamț
O ambulanță a luat foc, sâmbătă, în garajul unității din orașul Târgu Neamț, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. 'Până la sosirea pompierilor, autospeciala a fost evacuată din garaj de către personalul de la locul de muncă, ce a și acționat pentru localizarea incendiului. Pompierii au intervenit pentru s
Vaslui: Creștere cu 20% a numărului de bolnavi de cancer la nivelul județului, în cursul anului 2024
Numărul bolnavilor înregistrați de cancer a crescut la nivelul județului Vaslui cu circa 20% în cursul anului 2024, comparativ cu cifra înregistrată în anul anterior, conform datelor prezentate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Potrivit autorităților sanitare, dintre cazurile noi de cancer &i
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate va fi indisponibilă vineri seară
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi indisponibilă vineri seară în vederea efectuării unor lucrări de mentenanță, a informat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). 'În data de 7 februarie 2025, între orele 18,00 - 21,00, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi indisp
Vaslui: 21 de medici de familie din județ au vârsta de peste 70 de ani
Un număr de 21 de medici de familie, dintre cei 132 care își desfășoară activitatea la nivelul județului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând să lucreze cu avizul Colegiului Medicilor și al Direcției de Sănătate Publică, potrivit datelor centralizate de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui.
SJU Piatra-Neamț, premiu internațional pentru rezultatele obținute în tratarea pacienților cu accident vascular cerebral
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț a fost premiat, la nivel internațional, pentru rezultatele obținute în tratarea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC), a informat, vineri, Consiliul Județean (CJ) Neamț. 'Iată că accidentele vascular cerebrale nu doar că sunt tratate acum, la noi, ca în orice alte clinic
Mureș: Asistenta interzisă la donare, după ce a donat 63 de litri de sânge, invitată la CRTS pentru clarificarea situației
Asistenta de laborator Camelia Săbădean, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, care a donat de 140 de ori, aproape 63 de litri de sânge, dar care a fost interzisă la donare la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Mureș din motive nemedicale, a fost invitată la sediul CRTS ''pentru clarificarea situației'
Brăila: Sute de participanți la o campanie de măsurare a densității osoase organizată de Fundația ''Ana Aslan''
Sute de persoane din Brăila au participat la o campanie gratuită de măsurare a densității minerale osoase, organizată de Fundația ''Ana Aslan'', în perioada 5-6 februarie, în Casa Memorială Ana Aslan din municipiul Brăila. Potrivit președintelui Fundației ''Ana Aslan'', Speranța Prada, prezența brăil
VIDEO Rafila: Monitorizăm în permanență stocurile de medicamente din întreaga țară
Autoritățile monitorizează în permanență stocurile de medicamente din întreaga țară și urmează ca, în curând, să publice o listă emisă de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională a Medicamentului cu medicamente critice, care să beneficieze de condiții preferențiale și care să nu dispară de pe piața farmaceutică, a declarat, joi