Iaşi: Măsuri de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în Cepleniţa şi Răchiteni, cu incidenţă de peste 2 la mie
Prefectura Iaşi anunţă că vor fi luate măsuri preventive pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2 în comunele Cepleniţa şi Răchiteni, unde s-a ajuns la o incidenţă de 2,61 şi, respectiv, 2,13 la mia de locuitori în ceea ce priveşte numărul de persoane cu COVID-19.
Prefectul Marian Grigoraş a declarat luni că în această situaţie, conform legislaţiei în vigoare, se aplică o serie de măsuri preventive care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate.
"În acest sens, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi a emis astăzi hotărârea cu numărul 111 din acest an în care sunt prevăzute măsurile care se vor aplica începând de mâine în comunele Cepleniţa şi Răchiteni timp de două săptămâni, mai exact, de pe 24 august până pe 6 septembrie 2021. Principalele măsuri preventive se referă la activitatea în baruri, cluburi, discoteci şi a operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă în intervalul orar 5,00 - 2,00 fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. O altă măsură vizează faptul că organizarea evenimentelor private este permisă dacă au maxim 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani", spune prefectul Marian Grigoraş.
În alte condiţii, organizarea de evenimente private, precum nunţile şi botezurile din comunele Cepleniţa şi Răchiteni este permisă cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
"Ne consultăm constant cu medicii epidemiologi şi primim tot timpul informaţii cu privire la evoluţia pandemiei. Acum îngrijorările noastre sunt alimentate de numărul de cazuri pozitive dă semne de creştere. Recomandarea epidemiologilor şi a noastră este să fim în continuare precauţi cu privire la participarea la evenimente publice aglomerate, să purtăm masca, să ne dezinfectăm des mâinile şi suprafeţele cu care intrăm în contact. Pentru mediul rural este o perioadă cu multe sărbătoriri, zile ale comunelor sau hramuri - recomandarea este să păstrăm regulile sanitare de prevenţie şi să rămânem în alertă. Trebuie să ne păzim în continuare, iar vaccinarea este soluţia cea mai bună de a scăpa de infecţia cu acest virus şi de a reveni cu toţii la o viaţă normală, fără restricţii", a mai spus prefectul judeţului Iaşi. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' a lansat un program de screening al cancerului de col uterin
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a lansat un program de screening pentru cancerul de col uterin, bazat pe testarea HPV, adresat cu prioritate femeilor din grupuri vulnerabile. Proiectul este intitulat 'Controlul cancerului de col uterin prin acces echitabil la servicii de calitate: consolidare
Argeș: Laboratorul de Anatomie Patologică al SJU Pitești, dotat cu aparatură de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului
Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului, printr-un proiect cu finanțare europeană. 'Prin proiect au fost achiziționate 20 de echipamente ultraperformante. Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică plase
Sibiu: Ficatul și rinichii unui bolnav în moarte cerebrală, prelevate de medici din Cluj-Napoca
Ficatul și rinichii unui pacient în vârstă de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, au fost prelevate joi, de două echipe medicale din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima prelevare de organe realizată în acest an la unitatea medicală sibiană, informează un comunicat de presă.
Robot chirurgical nou, achiziționat din fonduri europene, la Spitalul 'Burghele'
Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Theodor Burghele' din București lansează un nou program de chirurgie robotică urologică, dedicat în special pacienților cu afecțiuni oncologice, precum cancerul de prostată sau tumorile renale, și celor care au nevoie de intervenții reconstructive ale căilor urinare, prin achiziționarea unui robot chirurgical nou, în cadrul unui






