Prahova: 1.800 de persoane, vaccinate în cadrul maratonului de la Ploieşti; dozele de vaccin - suplimentate
Un număr de 1.800 de persoane s-au vaccinat anti-COVID-19 în cadrul maratonului care a început vineri după-amiază pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, dozele de vaccin fiind suplimentate.
Potrivit datelor comunicate, sâmbătă, de Primăria Ploieşti, până la ora 15,00, au fost imunizate cu serul de la Pfizer 1.800 de persoane, dozele de vaccin fiind suplimentate cu 378 de bucăţi, urmând să mai fi aduse şi altele dacă va fi necesar.
Campania de vaccinare organizată sub motto-ul "Start către o viaţă normală" a început vineri, la ora 14,00, şi se derulează non-stop până duminică, ora 20,00.
Astfel, pe stadionul "Ilie Oană" funcţionează 6 fluxuri de vaccinare pe timpul zilei şi două fluxuri noaptea.
Maratonul Vaccinării permite celor care doresc să se imunizeze să se adreseze, fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate, direct la punctele de vaccinare deschise în incinta stadionului.
Intrarea la centrul de vaccinare de la stadionul "Ilie Oană" se face de pe strada Alexandru Vlahuţă, peluza I.
În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, persoanele care doresc să se imunizeze vor avea acces la spaţiile de aşteptare ce vor fi amenajate în incinta stadionului, respectiv sub peluza acestuia ori în tribune.
"În cadrul 'Maratonului Vaccinării' de la Ploieşti vor fi implicaţi, în desfăşurarea în condiţii sigure a procesului de vaccinare, 22 de medici, 22 de registratori şi 44 de asistenţi medicali. Totodată, în urma discuţiilor purtate de executivul municipiului Ploieşti cu dr. Simona Schnelbach (n.r. reprezentant al Colegiului Medicilor Prahova), s-a stabilit că, pentru susţinerea eficientă a acestei campanii de vaccinare, vor fi prezenţi, la centrul deschis pe stadionul 'Ilie Oană', şi 5 medici voluntari, precum şi studenţi voluntari din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti", a anunţat anterior Primăria Ploieşti. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Cătălina Matei, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Primaria Ploiesti / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Medicii specialiști cu practică independentă - nemulțumiți de valoarea punctului per serviciu medical
Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă și-a manifestat nemulțumirea, vineri, față de valoarea punctului per serviciu medical prevăzută în proiectul de buget pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului de Finanțe. 'Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă a examinat proiectul de buget pus în
Guvern: Pentru medicina de familie, valoarea punctului rămâne la același nivel ca în trimestrul IV 2024
Guvernul a aprobat vineri Contractul-cadru ce stabilește detaliile privind condițiile de acordare a serviciilor de sănătate în 2025. Potrivit unui comunicat al Executivului, pentru medicina de familie, valoarea punctului per capita va rămâne la același nivel ca în trimestrul IV al anului 2024, respectiv 12 lei, iar pentru un serviciu medical
Tulcea: Anchetă în Spitalul Județean în cazul unei reclamații privind modul de îngrijire a unui pacient
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Tulcea și Direcția de Sănătate Publică fac anchete pentru a stabili ce s-a întâmplat în cazul unei paciente, în vârstă de 89 de ani, ale cărei rude au sesizat presa cu privire la modul în care a fost îngrijită. Directorul din cadrul SJU, Victoria Gheba, a declarat
Prahova: A fost inaugurat Laboratorul de Radioterapie cu Energii Înalte din cadrul Spitalului Municipal Ploiești
Laboratorul de Radioterapie cu Energii Înalte din cadrul Spitalului Municipal Ploiești a fost inaugurat, vineri, la finalul unor demersuri care, potrivit conducerii spitalului, au durat circa 15 ani de la momentul inițierii ideii, lucrările fiind demarate în anul 2020. Construcția laboratorului a avut o valoare totală de 13.537.948
Prahova: Program de vizită redus, triaj și echipament de protecție obligatoriu la SJU Ploiești
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Ploiești a dispus o serie de măsuri, între care reducerea programului de vizită și triaj epidemiologic, în contextul stării de alertă epidemiologică anunțată de către Ministerul Sănătății. Directorul medical al spitalului, Andrei Ilinca, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că program
Vâlcea: Anchetă la Spitalul Județean după ce un copil s-ar fi infectat la o mână de la o branulă neschimbată
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vâlcea a declanșat o anchetă și cercetează disciplinar toate cadrele medicale care au îngrijit un copil de doi ani care s-ar fi infectat la o mână din cauza unei branule neschimbate cât timp a fost internat. Ancheta a fost dispusă în urma unei postări pe Facebook făcută de părinții c
UPDATE/Ministerul Sănătății: Se introduce starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei
Ministerul Sănătății a anunțat, joi, introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei. 'Având în vedere evoluția rapid crescătoare a infecțiilor gripale din ultimele trei săpt
Olt: Niciun cardiolog înscris pentru posturile de la Slatina, unde deficitul a dus la suspendarea CTI Coronarieni
Cele patru posturi de medici cardiologi scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina, unde deficitul de cardiologi a dus la suspendarea activității Compartimentului Terapie Intensivă Coronarieni, rămân în continuare neocupate și procedurile de recrutare vor fi reluate, după ce în termenul de depunere a dosarelor nu s-a înscris niciu
Covasna: Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe continuă programul ''Shadow''
Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe va continua și anul acesta programul 'Shadow', prin care le oferă elevilor de liceu interesați să urmeze o carieră în domeniul medicinei posibilitatea de a se familiariza cu activitatea acestei instituții. Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat joi, pent
INSP: 133.635 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 20 - 26 ianuarie; încă opt decese confirmate cu gripă
Un număr de 133.635 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) au fost raportate în săptămâna 20 - 26 ianuarie, fiind comunicate opt noi decese cu virus gripal, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică. Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon a ajuns la 22.
Bihor: Premieră națională în cardiologia intervențională, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea
Un pacient, de 46 de ani, cu trombembolism pulmonar, după un accident vascular ischemic în urma căruia a făcut edem cerebral, a beneficiat, în 16 ianuarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea, de o procedură medicală, în premieră națională, anume trombectomie pe cateter la nivelul arterelor pulmonare, restabilind astfel permeabilitatea
Arad: Deficitul de personal este de 20% la Spitalul Județean, iar la Lipova se fac restructurări de posturi vacante
Sute de posturi din schema de personal a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt neocupate, iar deficitul de personal este de aproximativ 20% în ultimii doi ani, în timp ce la Spitalul Orășenesc Lipova, unde doar jumătate din posturi sunt ocupate, organigrama va fi restructurată, fără a fi concediați oameni. Potrivit
Prahova: Un spital modular realizat la Ploiești cu bani europeni, nefuncțional la aproape doi ani de la finalizare
Un spital modular realizat din fonduri europene și amplasat în curtea Secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești (SJUP) este încă nefuncțional la aproape doi ani de la finalizare, președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu (PSD), arătând că de vină pentru această întârziere sunt 'probleme biro
Arad: Numărul virozelor a crescut cu 57%; la Spitalul Județean sunt ocupate toate paturile pentru copii
Numărul infecțiilor respiratorii diagnosticate a crescut cu 57% în ultimele două săptămâni, în județul Arad, iar la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) sunt ocupate toate paturile pentru copii, unitatea luând decizia de reducere a programului de vizite. Datele transmise, miercuri, de Direcția de Sănătate Publică
Buzău: Două persoane decedate și trei internate la ATI din cauza gripei
Două persoane, în vârstă de 70 și 80 de ani, au murit și trei sunt internate în Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Buzău, după ce s-au îmbolnăvit de gripă. Potrivit datelor furnizate miercuri de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Buzău în cadrul Colegiului Prefectural, la nivelul județului au fost &