VIDEO Voiculescu anunţă înfiinţarea unui fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale şi schimbarea strategiei de vaccinare
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat sâmbătă mai multe măsuri în sistemul sanitar, între care înfiinţarea unui fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale şi schimbarea strategiei de vaccinare.
"În primul rând avem nevoie de câteva măsuri urgente în fiecare spital, pentru ca tragedii precum cea de la 'Matei Balş', respectiv de la Piatra Neamţ şi din alte spitale din ţară să nu se mai întâmple. Lucrăm deja cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la măsuri urgente care să vină să repare neregulile constatate deja, respectiv săptămâna viitoare, marţi, vom avea un raport care să prezinte stadiul măsurilor luate (...) de la controalele din luna noiembrie a anului 2020", a spus Voiculescu într-o conferinţă de presă.
El a semnalat că a doua mare problemă este "ruptura de informare între spitale şi pacienţi, respectiv şi aparţinătorii acestora", indicând că se lucrează la un serviciu de informare la nivelul fiecărei unităţi medicale.
"Nu de puţine ori, pentru că medicii şi personalul medical sunt suprasolicitaţi şi în număr insuficient în foarte multe spitale, aceştia nu mai găsesc resursele să comunice, aşa cum am dori cu toţii şi aşa cum ar dori şi dânşii, cu rudele pacienţilor. Nu de puţine ori, pacienţi au fost greu de găsit de către rudele acestora, respectiv informaţii despre ei au fost greu de accesat. Lucrăm deja de câteva săptămâni la realizarea unui serviciu de informare la nivelul fiecărui spital, unde aparţinătorii să poată obţine informaţii şi chiar să comunice direct cu rudele internate", a spus ministrul Sănătăţii.
Vlad Voiculescu a precizat că a treia măsură vizată, care a fost discutată cu premierul Florin Cîţu, este crearea un fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale.
"Avem la dispoziţie bani europeni, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, avem, de asemenea, bani naţionali, bani din bugetul naţional, pe care îi vom aloca pentru acest scop, iar noi ne vom asigura că aceştia sunt folosiţi prioritar pentru îmbunătăţirea urgentă a infrastructurii de siguranţă în spitale. Ne referim aici în special la securitatea la incendii, de asemenea, securitatea la cutremure şi, nu în ultimul rând, la unul dintre marii criminali ai sistemului sanitar din România, şi anume, infecţiile nosocomiale. Vorbim despre un fond naţional pentru siguranţa pacientului în spitalele din România", a explicat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătăţii a indicat că o altă măsură este legată de aglomerarea spitalelor din România.
"Avem nevoie de fiecare spaţiu disponibil şi avem nevoie să ne asigurăm că mai puţini oameni trebuie să fie internaţi. Am verificat din nou statisticile cât se poate de recente şi vedem că 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 60 de ani. Vedem, de asemenea, că 95,1% din decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli cronice. Acesta este motivul pentru care am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu un handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia. Repet, pe perioada lunii februarie toate locurile care vor fi oferite în platforma de programare vor merge către aceştia, nu către alte persoane", a spus el.
Voiculescu a arătat că va detalia săptămâna viitoare aceste măsuri imediate.
Ministrul a mai menţionat că tot săptămâna viitoare va fi prezentat un proiect prin care vor fi revizuite toate reglementările din secţiile care tratează pacienţi COVID-19.
"ANMCS va avea un rol central în a sprijini spitalele pentru a proceduriza şi a pregăti personalul în vederea respectării acestor reguli", a explicat el.
Voiculescu a mai arătat că ancheta în cazul incendiului de la Institutul "Matei Balş" este în curs. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE FOTO/VIDEO Incendiu la Spitalul 'Matei Balş' din Capitală; a fost activat planul roşu
* Incendiu la 'Matei Balş'/ Rectificare Ministerul Sănătăţii: A şasea victimă este un bărbat de 70 ani
* VIDEO UPDATE Protest în faţa Ministerului Sănătăţii, organizat de AUR
* VIDEO Marş de protest pe traseul Ministerul Sănătăţii - Institutul 'Matei Balş'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in












