Voiculescu spune că vor exista schimbări la minister, la CNAS, la Agenţia Medicamentului, dar şi la alte instituţii
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, miercuri, că se vor face schimbări în această instituţie, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
"Vor fi schimbări. Există schimbări la Agenţia Naţională a Medicamentului, va fi o schimbare la CNAS. Din Ministerul Sănătăţii, secretarii de stat, din câte am înţeles, de la partidele din coaliţie unul singur îşi va continua mandatul început în Guvernul trecut. De asemenea, în alte instituţii ale statului care ţin de domeniul medical vor exista schimbări", a declarat Voiculescu.
El a afirmat că Alianţa USR PLUS va numi trei secretari de stat la Ministerul Sănătăţii.
"Odată cu formarea coaliţiei, există un raport între secretarii de stat", a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, vor fi trei secretari de stat de la USR PLUS, doi de la PNL şi unul de la UDMR.
"Nu este atributul meu să schimb secretarii de stat care au fost din partea PNL din fostul Guvern. Veţi vedea, cred că astăzi, cele trei numiri din partea USR PLUS. În doar una dintre acest numiri este cineva care a activat în cele două partide USR şi PLUS, ceilalţi sunt ceea ce am putea numi tehnocraţi specialişti care s-au alăturat şi ocupă o demnitate publică pentru că sunt cel mai bine pregătiţi pentru aceasta. În privinţa celorlalţi, (...) atributul celor două partide, PNL şi UDMR, sigur că am şi eu un cuvânt de spus. Mai degrabă, asupra atribuţiilor şi asupra eligibilităţii unui anumit membru. Deci, nu eu voi schimba ceilalţi secretari de stat şi, mai degrabă, aştept numirile din partea celor două partide", a explicat ministrul Sănătăţii. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Voiculescu: Oamenii trebuie să aibă acces la teste antigen de calitate, inclusiv în farmacii
* Vlad Voiculescu spune că nu există nicio tensiune între el şi Valeriu Gheorghiţă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
(P) Astm sever și BPOC: diagnosticul precoce și monitorizarea continuă previn agravarea bolii
Astmul și BPOC rămân printre cele mai prevalente boli respiratorii cronice, cu un impact major asupra calităț
Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale, în special în cazul persoanelor cu risc crescut
Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale pentru sezonul rece, în special în cazul persoanelor care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe și complicații ale gripei. Potrivit Ministerului Sănătății, vaccinarea este una dintre cele mai sigure și eficiente metode de protecție împotriva
Profesioniști din 30 de țări, la congresul Colegiului Medicilor Stomatologi București; discuții despre tehnologii, precizie și estetică
Specialiști din peste 30 de țări participă, până sâmbătă, la congresul Colegiului Medicilor Stomatologi București, medici stomatologi și tehnicieni dentari din România și din străinătate luând parte la conferințe, workshopuri hands-on și prezentări de cazuri clinice. 'Pentru mine, acest congres are și o semnificație
INSP: 117 cazuri de infecție cu virusul West Nile; 7 decese
Un număr de 117 cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 105 confirmate și 12 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 30 septembrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 7 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre pe
Brăila: Tumoră de 10 kilograme - extirpată din abdomenul unui bărbat de 56 de ani de către medicii Spitalului Județean
O tumoră de 10 kilograme, care ocupa în totalitate partea dreaptă a abdomenului și deplasase mai multe organe vitale, a fost extirpată de medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila de la un pacient în vârstă de 56 de ani, au transmis, miercuri, reprezentanții unității medicale. Pacientul a fost internat pe 6
Iași: Specialiștii discută despre impactul tehnologiei asupra sănătății mintale, la Zilele Institutului de Psihiatrie 'Socola'
Specialiști din țară și străinătate se întâlnesc în perioada 30 septembrie - 3 octombrie, la Iași, pentru a lua parte la manifestările organizate în cadrul Zilelor Institutului de Psihiatrie 'Socola', perioadă în care sunt organizate, sub genericul 'Sănătatea mintală în era digitală', conferințe, workshopuri și dezbateri de
Olt: SJU Slatina poate efectua permanent dializă și endoscopie, cu noi linii de gardă la Nefrologie și Gastroenterologie
Pacienții care necesită de urgență dializă sau endoscopii pot efectua aceste proceduri la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unitatea medicală reușind să înființeze două nouă linii de gardă, la secțiile Nefrologie și Gastroenterologie, ceea ce permite asigurarea permanentă a asistenței medicale de specialitate, efectuarea investigațiilor și inițierea tratamentului &
COPAC și UMF 'Carol Davila' lansează proiectul 'Laboratorul Inimii' de Ziua Mondială a Inimii
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice și Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, prin Centrul de Inovație și e-Health, au anunțat marți lansarea proiectului 'Laboratorul Inimii - un proiect de prevenție cardio-reno-metabolică în comunitate', în contextul în care bolile cardiovasculare rămâ
Brăila: Copil de 10 luni în stare critică din cauza unei tumori în intestin, salvat de chirurgii de la SCJU
Un copil în vârstă de 10 luni, ajuns în stare critică după o evoluție rapidă a unei afecțiuni intestinale, a fost salvat în urma unei intervenții chirurgicale de urgență care a durat patru ore, realizată de o echipă multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, au anunțat, luni, reprezentanții unității medicale.
Stomatologia digitală și tratamentele minim invazive - teme centrale ale Congresului de specialitate de la București
Stomatologia digitală și tratamentele minim invazive vor fi temele centrale ale Congresului Colegiului Medicilor Stomatologi București și reuniunii European Society of Cosmetic Dentistry, care vor avea loc la București, în perioada 1 - 3 octombrie, și la care vor participa lectori din România și din străinătate. CMSB organizează în premieră e
Program de guvernare/Sănătate: Banii urmează pacientul, finanțarea urmează performanța, decizia urmează nevoia reală de sănătate
Banii urmează pacientul, finanțarea urmează performanța, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate - sunt principii ale programului de guvernare în domeniul sănătății, depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat Siegfried Mureșan, program care precizează că finanțarea spitalelor se va face pe serviciile medicale efectiv furnizate, pe baza unui pac
Beatrice Mahler: Expunerea cronică la hidrogen sulfurat - impact fiziologic și psihologic
Poluarea nu înseamnă doar un miros neplăcut sau o atmosferă apăsătoare, ci declanșează mecanisme biologice complexe care cresc riscul unor afecțiuni grave pulmonare, cardiovasculare și neuroendocrine, a atras atenția vineri medicul pneumolog Beatrice Mahler, cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânului (25 septembrie). 'Poluarea nu înseamnă doar
Miruță: Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație a statului față de oameni
Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație firească a statului față de oameni, a declarat vineri ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a participat la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Militar din Sibiu. ''Am avut onoarea de a fi astăzi la Sibiu, la inaugur
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate va fi oprită temporar
Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) va fi indisponibilă începând de vineri de la ora 22:00 până luni la ora 02:00, a informat Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Potrivit unei informări publicate pe site-ul CNAS, întreruperea este programată pentru efectuarea unor servicii de operaționalizare.
INSP: 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile; 5 decese
Un număr de 111 cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 99 confirmate și 12 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 23 septembrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 5 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoane vârst






