Vlad Voiculescu: Dacă platforma nu o să poată să permită o programare, luăm în considerare o listă de aşteptare
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat luni că, în cazul în care platforma pentru vaccinarea anti-COVID-19 nu va permite programarea pentru o anumită dată, una dintre alternative ar fi "să se ia în considerare o listă de aşteptare" în care doritorii să se înscrie, urmând ca aceştia să poată fi contactaţi de autorităţi prin call-center.
"Dacă ne uităm la cifre (...), lucrurile nu arată rău, în sensul că peste 75%, adică trei sferturi dintre cei înscrişi, fac parte din aceste două categorii cele mai vulnerabile şi anume vârstnici şi persoane cu boli cronice. Însă la nivel individual evident că înţelegem frustrarea şi încercăm să îi ajutăm pe colegii specialişti de la STS şi cei de la Comitetul de Vaccinare să remedieze lucrurile cât de repede se poate. (...) Vor exista câteva variante pe care le vom lansa mâine sau poimâine pentru ca toată lumea care vrea să se înscrie să poată să facă acest lucru. Există câteva alternative pe care le pregătim. Este simplu. Dacă platforma nu o să poată să permită o programare pentru anumită dată, atunci luăm în considerare o anumită listă de aşteptare pe care oamenii să se înscrie, urmând că ei să poată să fie contactaţi ceva mai târziu prin call center", a explicat ministrul, la o dezbatere organizată de Colegiul Medicilor România, în parteneriat cu TVR.
Potrivit ministrului, problema actuală este cea a insuficienţei cantităţii de vaccin care este disponibilă.
"Problema în acest moment nu sunt cei care nu vor să se vaccineze sau diferitele teorii ale conspiraţiei, ci problema cu care ne confruntăm şi noi şi se confruntă o lume întreagă este insuficienţa cantităţii de vaccin pe care o avem disponibilă", a mai spus Voiculescu. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
STS: Peste 300.000 de persoane din etapa a II-a, programate pentru vaccinare anti-COVID-19
STS: Pot apărea întreruperi de scurtă durată în accesarea platformei de vaccinare
Matei (ANIS): Platforma destinată programărilor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 este de nota 8
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra









