Braşov: Peste 4.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19; în 17 cazuri s-au înregistrat reacţii adverse
Un număr de 4.189 de persoane, dintre care 855 de cadre medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, s-au vaccinat până luni, în judeţul Braşov, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică.
Conform unei informări transmisă de Instituţia Prefectului, până luni, la ora 15,00, au fost distribuite centrelor de vaccinare care funcţionează în unităţile medicale din judeţ 5.320 de doze de vaccin împotriva COVID-19.
În rândul celor 4.189 de persoane cărora li s-a administrat prima doză de vaccin s-au înregistrat 17 cazuri de efecte adverse, constând în câteva reacţii alergice minore, care s-au remis, cefalee, mialgii, febră trecătoare, a precizat sursa citată.
Potrivit SCJU Braşov, din cele 1.250 de persoane înscrise pe lista de vaccinări în prima etapă, s-au imunizat împotriva COVID-19 un număr de 855 de cadre medicale, restul fiind neeligibili sau renunţând pentru o altă perioadă de vaccinare.
În cursul zilei de luni, prefectul Cătălin Văsii a transmis primarilor din judeţ, într-o şedinţă de analiză a stadiului operaţionalizării centrelor de vaccinare, că trebuie identificate soluţii astfel ca aceste centre să devină funcţionale.
Totodată, prefectul Braşovului a precizat că DSP a început recensământul personalului medical şi identificarea celor care îşi manifestă disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare.
"Ştiu că este un efort semnificativ din partea administraţiei locale, după un an în care unităţile administrativ-teritoriale au avut cheltuieli suplimentare mari legate de gestionarea pandemiei, dar trebuie să găsim şi unele soluţii la nivel de comunitate pentru operaţionalizarea acestor centre, deoarece vaccinarea este singura şansă de a opri pandemia, astfel încât oamenii să-şi poată relua viaţa în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Aşteptăm cu toţii actele normative care sunt în procedura de transparenţă decizională şi care vor clarifica, cred, nelămuririle ce încă persistă", a declarat, după şedinţă, prefectul Cătălin Văsii.
În judeţul Braşov vor funcţiona 20 de centre de vaccinare împotriva COVID-19, în 12 localităţi, care se adaugă celor 19 ce funcţionează deja în unităţile medicale.
Dintre acestea, 5 vor fi în municipiul Braşov, câte două în Făgăraş, Săcele, Codlea şi Zărneşti şi câte unul în Râşnov, Rupea, Victoria, Predeal şi comunele Moieciu, Prejmer, şi Feldioara. AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Un bărbat aflat în drum spre un consult medical, resuscitat după trei stopuri cardio-respiratorii
Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Bârlad, a fost resuscitat de medici după ce a suferit trei stopuri cardio-respiratorii, primul chiar într-un taxi, în zona Râpa Galbenă din Iași. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul venise cu trenul la Iași pentru o programare la Secția de Gastroen
Bihor: Spitalul Județean, dotat cu tehnologia Verti Goggles pentru diagnosticul vertijului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a devenit primul și singurul centru medical din județ dotat cu sistemul Verti Goggles, o tehnologie de ultimă generație destinată diagnosticului complex al vertijului și al afecțiunilor vestibulare, a informat, marți, conducerea unității sanitare. Potrivit unui comunicat de presă, noua investiție face parte din procesu
Botoșani: Bărbați duși în comă la spital din cauza caniculei
Două persoane au fost duse în comă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, ca urmare a hipertermiei cauzate de temperaturile caniculare, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani, Carmen Răgoșcă. Potrivit oficialului SJA, cei doi bărbați aveau o temperatură a c
Neamț: Conducerea SJU Piatra-Neamț vrea să reintroducă pontajul angajaților și accesul electronic în spital
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț vrea să reintroducă pontajul pentru toți angajații și accesul electronic în spital, un sistem care a funcționat în urmă cu câțiva ani, dar care a fost întrerupt în urma nemulțumirii unor salariați. Mangerul SJU Piatra-Neamț, conf. dr. Alexandru Patrașcu,
Sibiu: Tot mai mulți tineri și copii cu diabet pe fondul alimentației de tip fast-food, sedentarismului și obezității
Tot mai mulți tineri și copii din județul Sibiu și județele învecinate sunt diagnosticați cu diabet, în cel mai mare spital public sibian, din cauza alimentației de tip fast-food, al sedentarismului și al obezității, avertizează coordonatorul Compartimentului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Si
Iași: Aproape 20 de persoane din județul Iași au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei
19 persoane au solicitat ajutor medical după ce au suferit stări lipotimice pe fondul caniculei, asociate cu alte afecțiuni, informează, marți, Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Mihail Sturdza'. Cele mai multe intervenții, respectiv 16, au fost asigurate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași, în tim
Timiș: Echipamente și investiții pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale, la Spitalul Județean
Spitalul Județean Timișoara a finalizat un proiect privind reducerea riscului de infecții nosocomiale, printr-o investiție de 35 de milioane de lei, din care aproape 30 de milioane de lei provin din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a demarat în septembrie 2023, cu termen de finalizare la 30 iunie 2026.
O pasarelă din Gara Fluvială Călărași a cedat sub greutatea oamenilor; șapte persoane - la spital
Doi adulți și cinci copii au fost transportați la spital, după ce o pasarelă din Gara Fluvială Călărași, care făcea legătura cu un ponton la brațul Borcea, ar fi intrat în balans și s-a îndoit, iar oamenii au alunecat în gol. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași, Ovidiu Tătăran, a precizat lu
Dietetician: Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Alimentația trebuie adaptată temperarturilor extreme
Canicula afectează organismul mult mai mult decât senzația de disconfort, iar simplul consum de apă nu este întotdeauna suficient pentru a preveni problemele de sănătate, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Rusu, președintele Colegiului Teritorial al Dieteticienilor Iași. Adina Rusu atrage atenția că temperaturile extreme determină
Sibiu: Medicii recomandă folosirea responsabilă a aerului condiționat; diferența față de exterior să nu depășească 10 grade
Aerul condiționat ne poate ajuta când este caniculă, însă trebuie utilizat cu prudență, iar diferența dintre temperatura din interior și cea de afară nu ar trebui să depășească 10 grade Celsius, avertizează directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, pneumologul Lavinia Danciu. 'Aerul condiționat poate fi u
Iași: 'Suflete în armonie' - spectacol organizat de Institutul de Psihiatrie 'Socola' pentru pacienți
Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași organizează, marți, spectacolul 'Suflete în armonie' dedicat pacienților cu afecțiuni psihiatrice internați în cadrul unității medicale. Managerul institutului, dr. Cristina-Elena Dobre, a declarat, pentru AGERPRES, că artiști precum Bobi Dumitraș, Eliza Spiridon, Cătăl
Buzău: Spitalul Județean, amendat de ITM pentru un număr mai mare de ore lucrate în timpul gărzilor
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău a fost sancționat de către inspectorii de muncă cu o amendă în valoare de 30.000 de lei, în urma unui control care a scos la iveală faptul că o parte dintre salariați ar fi lucrat în timpul gărzilor mai multe ore decât numărul prevăzut în contractele individuale de muncă. P
Alis Grasu (SABIF): Aproape 5.000 de apeluri primite în ultimele 84 de ore; zeci de persoane au suferit lipotimii
Aproape 5.000 de apeluri au fost primite la nivelul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) în ultimele 84 de ore, peste 400 de persoane care au avut nevoie de ambulanță aflându-se în locuri publice, cea mai mare parte a acestora solicitând ajutor medical din cauza căldurii. 'În ultimele 84 de ore, au
Cod roșu de caniculă/ Ministerul Sănătății solicită activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale
Ministerul Sănătății solicită sâmbătă activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile extreme. Solicitarea vine în contextul în care meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod roșu de caniculă, ce vizează, duminică și luni, 16 județe, precum și alerte de Cod galben și portocaliu, valabil
Timiș: Casa Austria, vechiul centru de mari arși, modernizată cu 50 de milioane de lei
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, vineri, că 50 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea și extinderea Casei Austria, vechiul centru de mari arși și politraumă din cadrul Spitalului Județean din Timișoara. Lucrările vor începe în 2027, după ce noul Centru de Mari Arși va deven











