VIDEO Mesaj pro-vaccinare al preşedintelui Colegiului Medicilor: Populaţia să se informeze corect şi să se vaccineze
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu, a făcut, miercuri, un apel la vaccinare anti-COVID, în contextul în care au fost înregistrate decese şi în rândul medicilor.
"Zilele acestea am aflat veşti triste, au murit medici, ne-au murit colegi pe frontul luptei cu boala necruţătoare a acestor timpuri, Covid-19. Tot zilele acestea, în spaţiul public au existat numeroase discuţii despre vaccinarea anti-SARS-CoV-2, iar unele voci foloseau în acelaşi text noţiuni poate puţin înţelese, dar şi ştiri false sau informaţii care nu erau cunoscute foarte bine. Ar fi bine ca populaţia să se informeze corect din surse medicale oficiale, să înţeleagă, să oprească acest proces de infectare, să se vaccineze, să se protejeze! Pentru că în tot acest timp ne-au murit medicii, medici şi pacienţi au ars la propriu, alţii s-au epuizat în munca pentru pacienţii lor", a transmis Daniel Coriu, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Colegiul Medicilor, susţine el, trebuie să devină "un susţinător adevărat" al tuturor medicilor şi care să lupte pentru ca aceştia să fie trataţi şi medicul să fie "un reprezentant de seamă al comunităţii, nu doar să fie sacrificat".
"Noi toţi şi împreună trebuie să fim o voce a schimbării în sistemul de sănătate, astfel încât colegii noştri care ne privesc de sus să fie mândri că noi, onorând memoria lor, vom reuşi schimbări în bine. Pentru noi, pentru pacienţii noştri, pentru copiii şi bătrânii noştri. Sincere condoleanţe transmitem cu durere nesfârşită pentru toate cadrele medicale şi pacienţilor care au pierdut lupta cu această pandemie", a mai spus preşedintele Colegiului Medicilor din România. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: Peste 400 de persoane - evaluate medical în cazul centrelor din județul Bihor
Ministerul Sănătății a transmis, miercuri, că peste 400 de persoane au fost evaluate medical și logistic în urma acțiunii procurorilor DIICOT într-un dosar privind exploatarea unor persoane vulnerabile în scopul obținerii de foloase materiale, sub paravanul unei asociații umanitare și de caritate. Potrivit unui comunicat al M
Spitalul Municipal Sibiu obține prima finanțare pentru un proiect de cercetare, în parteneriat cu Politehnica București
Spitalul Municipal Sibiu a obținut prima finanțare din istoria sa, prin platforma STEP, pentru proiectul de cercetare 'Platformă portabilă pentru analiza in vitro a unui număr mare de antigeni, anticorpi și secvențe de material genetic', a anunțat miercuri, pe Facebook, managerul unității medicale, Ștefania Șerban. 'Astăzi am bucur
Brăila: DSP infirmă suspiciunea de toxiinfecție alimentară de la Creșa nr. 4; trei copii, diagnosticați cu norovirus
Suspiciunea de toxiinfecție alimentară apărută pe 18 iunie la Creșa nr. 4 din municipiul Brăila, după ce 12 copii au ajuns la unități medicale din Brăila și Galați cu simptome digestive, nu s-a confirmat în urma anchetei epidemiologice desfășurate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), trei dintre copii fiind diagnosticați cu enteroviroză cu norovirus, informea
Iași: Un bărbat aflat în drum spre un consult medical, resuscitat după trei stopuri cardio-respiratorii
Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Bârlad, a fost resuscitat de medici după ce a suferit trei stopuri cardio-respiratorii, primul chiar într-un taxi, în zona Râpa Galbenă din Iași. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul venise cu trenul la Iași pentru o programare la Secția de Gastroen
Bihor: Spitalul Județean, dotat cu tehnologia Verti Goggles pentru diagnosticul vertijului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a devenit primul și singurul centru medical din județ dotat cu sistemul Verti Goggles, o tehnologie de ultimă generație destinată diagnosticului complex al vertijului și al afecțiunilor vestibulare, a informat, marți, conducerea unității sanitare. Potrivit unui comunicat de presă, noua investiție face parte din procesu
Botoșani: Bărbați duși în comă la spital din cauza caniculei
Două persoane au fost duse în comă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, ca urmare a hipertermiei cauzate de temperaturile caniculare, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani, Carmen Răgoșcă. Potrivit oficialului SJA, cei doi bărbați aveau o temperatură a c
Neamț: Conducerea SJU Piatra-Neamț vrea să reintroducă pontajul angajaților și accesul electronic în spital
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț vrea să reintroducă pontajul pentru toți angajații și accesul electronic în spital, un sistem care a funcționat în urmă cu câțiva ani, dar care a fost întrerupt în urma nemulțumirii unor salariați. Mangerul SJU Piatra-Neamț, conf. dr. Alexandru Patrașcu,
Sibiu: Tot mai mulți tineri și copii cu diabet pe fondul alimentației de tip fast-food, sedentarismului și obezității
Tot mai mulți tineri și copii din județul Sibiu și județele învecinate sunt diagnosticați cu diabet, în cel mai mare spital public sibian, din cauza alimentației de tip fast-food, al sedentarismului și al obezității, avertizează coordonatorul Compartimentului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Si
Iași: Aproape 20 de persoane din județul Iași au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei
19 persoane au solicitat ajutor medical după ce au suferit stări lipotimice pe fondul caniculei, asociate cu alte afecțiuni, informează, marți, Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Mihail Sturdza'. Cele mai multe intervenții, respectiv 16, au fost asigurate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași, în tim
Timiș: Echipamente și investiții pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale, la Spitalul Județean
Spitalul Județean Timișoara a finalizat un proiect privind reducerea riscului de infecții nosocomiale, printr-o investiție de 35 de milioane de lei, din care aproape 30 de milioane de lei provin din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a demarat în septembrie 2023, cu termen de finalizare la 30 iunie 2026.
O pasarelă din Gara Fluvială Călărași a cedat sub greutatea oamenilor; șapte persoane - la spital
Doi adulți și cinci copii au fost transportați la spital, după ce o pasarelă din Gara Fluvială Călărași, care făcea legătura cu un ponton la brațul Borcea, ar fi intrat în balans și s-a îndoit, iar oamenii au alunecat în gol. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași, Ovidiu Tătăran, a precizat lu
Dietetician: Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Alimentația trebuie adaptată temperarturilor extreme
Canicula afectează organismul mult mai mult decât senzația de disconfort, iar simplul consum de apă nu este întotdeauna suficient pentru a preveni problemele de sănătate, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Rusu, președintele Colegiului Teritorial al Dieteticienilor Iași. Adina Rusu atrage atenția că temperaturile extreme determină
Sibiu: Medicii recomandă folosirea responsabilă a aerului condiționat; diferența față de exterior să nu depășească 10 grade
Aerul condiționat ne poate ajuta când este caniculă, însă trebuie utilizat cu prudență, iar diferența dintre temperatura din interior și cea de afară nu ar trebui să depășească 10 grade Celsius, avertizează directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, pneumologul Lavinia Danciu. 'Aerul condiționat poate fi u
Iași: 'Suflete în armonie' - spectacol organizat de Institutul de Psihiatrie 'Socola' pentru pacienți
Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași organizează, marți, spectacolul 'Suflete în armonie' dedicat pacienților cu afecțiuni psihiatrice internați în cadrul unității medicale. Managerul institutului, dr. Cristina-Elena Dobre, a declarat, pentru AGERPRES, că artiști precum Bobi Dumitraș, Eliza Spiridon, Cătăl
Buzău: Spitalul Județean, amendat de ITM pentru un număr mai mare de ore lucrate în timpul gărzilor
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău a fost sancționat de către inspectorii de muncă cu o amendă în valoare de 30.000 de lei, în urma unui control care a scos la iveală faptul că o parte dintre salariați ar fi lucrat în timpul gărzilor mai multe ore decât numărul prevăzut în contractele individuale de muncă. P











