Iaşi: Un tânăr accidentat grav la coloană a reuşit să meargă a doua zi după o operaţie efectuată cu robotul Mazor X
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, victimă a unui accident rutier în urma căruia care risca să rămână paralizat, a reuşit să meargă a doua zi după ce o echipă medicală de la Spitalul "Prof.dr. Nicolae Oblu" din Iaşi a efectuat o intervenţie chirurgicală cu ajutorul celui mai performant robot din lume, Mazor X.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie "Prof.dr.Nicolae Oblu", dr Lucian Eva, a declarat că în timpul accidentului rutier tânărul a suferit o fractură de coloană lombară care era instabilă.
Pentru a elimina micile erori care puteau apare în timpul intervenţiei chirurgicale, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie au intervenit cu ajutorul robotului Mazor X, cea mai performantă tehnologie din lume folosită în chirurgia spinală şi neurochirurgie. Unitatea medicală este singura din ţară, şi a doua din Europa, care deţine o astfel de tehnologie de ultimă generaţie.
"În cazul unei fracturi de coloană, dacă nu este rezolvată printr-o metodă conservatoare sau intervenţie chirurgicală, riscul este ca fractura să devină compresivă pe măduvă sau pe nervii rahidieni, iar pacientul să ajungă să paralizeze. În ceea ce priveşte intervenţia cu sistemul robotizat Mazor X, el elimină prin intervenţia chirurgicală micile erori ale mâinii umane. Cu ajutorul softului robotului se poate fixa o traiectorie fixă, clară, cu acurateţe de aproape sută la sută. Ulterior, introducerea device-urilor, adică a şuruburilor la nivelul coloanei, se face cu o precizie de aproape 100%, ceea ce duce în final la un confort şi o vindecare mult mai rapidă a pacientului", a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului de Neurochirurgie, dr. Lucian Eva.
Intervenţia chirurgicală a durat patru ore, echipa medicală fiind formată atât dintr-un medic neurochirurg, un medic ortoped, un rezident, doi bioingineri şi doi asistenţi medicali. Astfel, pentru stabilizarea şi fixarea coloanei, în timpul intervenţiei chirurgicale asistate robotic echipa medicală condusă de dr Bogdan Costăchescu a efectuat recalibrarea canalului spinal şi fixarea L1, L2 şi L4 bilaterală.
La mai puţin de 24 de ore de la ieşirea din blocul operator, pacientul a reuşit să facă primii paşi.
"Scopul nostru e să facem operaţii cât mai sigure pentru ca imediat post operator să mobilizăm pacientul. Calitatea vieţii pacientului este scopul meseriei noastre. De aceea folosim tehnologia: robot sau numai navigaţie fără robot. Ştim că am amplasat instrumentaţia optim, a doua zi pacientul se dă jos din pat, nu îl mai imobilizăm cu acel corset rigid, eventual îi punem un corset uşor şi îl mobilizăm. Acesta e scopul. Statul în pat are complicaţiile şi dezavantajele sale: pierde masă musculară, poate să facă tromboflebite, trombopneumonie. Vreau să reinserez social cât mai repede pacienţii şi să aibă o calitate a vieţii cât mai bună", a mai explicat dr. Costăchescu.
În cursul acestui an, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au efectuat 14 operaţii cu ajutorul robotului Mazor X. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Moldovan (CNAS): Portalul E-Sănătatea mea este funcțional - bilete de trimitere, istoricul pacienților, decontări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat într-o conferință de presă desfășurată la Guvern că portalul E-Sănătatea mea este funcțional de marți. ''Portalul E-sănătatea mea este funcțional de astăzi. Deja biletele de trimitere care se eliberează începând cu aceste zile vor fi vizibil
REPORTAJ/ Mureș: Cum a salvat un constructor privat noul Institut al Inimii, sfidând falimentul și blocajele statului (GALERIE FOTO)
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș este o realitate palpabilă, un proiect de succes la nivel național, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Harghita: Informare în timp real pentru pacienți și aparținători în UPU a SJU Miercurea-Ciuc
Pacienții și aparținătorii acestora pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (UPU) Miercurea-Ciuc, după instalarea unui sistem electronic de informare. Potrivit unei
Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie
Sute de timișoreni sunt așteptați pe 20 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara, la Crosul anual OncoHelp, un eveniment caritabil, sumele donate urmând să fie folosite de Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara pentru achiziționarea a două echipamente care vor permite tratarea bolnavilor cu astfel de maladii, prin stereotaxie, când tumorile
CNAS: Utilizarea Cărții Electronice de Identitate nu devine obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale începând cu 1 septembrie
Utilizarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) nu va deveni obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale începând cu 1 septembrie 2026, a anunțat, luni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit instituției, cardul național de asigurări sociale de sănătate va putea fi fol
Horațiu Moldovan (CNAS): Sistemul 'e-Sănătatea mea' este pregătit și funcțional; lansarea se va face pas cu pas
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horațiu Moldovan, a anunțat luni, la Târgu Mureș, că portalul 'e-Sănătatea mea' este complet funcțional, însă implementarea lui efectivă la nivelul întregii țări se va realiza treptat. Moldovan a dat asigurări că furnizorii de servicii medicale, m
Cluj: La Centrul Regional de Neurochirurgie vor fi realizate lunar circa 400 de operații
La Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj, inaugurat sâmbătă, vor fi realizate aproximativ 400 de operații lunar, a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Ștefan Florian, șeful Secției Clinice Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. 'Estimăm că după 15 noiembrie, mai probabil 31 octombri
Cseke: PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România; dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și pe alte programe
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, că PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România și că dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și prin alte programe.
Mureș: Noul Institut al Inimii, o investiție de 770 de milioane de lei, gata de inaugurare
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș inaugurează, luni, noul Centru Chirurgical Cardiovascular, una dintre cele mai mari și moderne investiții în infrastructura medicală din România.
CNAS/Aplicațiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate pentru utilizarea noilor funcționalități disponibile prin eSănătateaMea
Casa Națională de Asigurări de Sănătate reamintește furnizorilor de servicii medicale care utilizează aplicații informatice proprii sau dezvoltate de terți necesitatea de a se asigura că acestea sunt actualizate și pregătite pentru utilizarea noilor funcționalități disponibile prin portalul eSănătateaMea. Potrivit unui
Cseke Attila: PNRR va continua cu Programul Operațional Sănătate; luni inaugurăm Institutul Inimii la Târgu Mureș
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investițiile din sănătate finanțate prin PNRR vor continua prin Programul Operațional Sănătate, iar în context a anunțat că luni va avea loc inaugurarea noii clădiri a Institutului Inimii din Târgu Mureș. ''PNRR a fost o oportunitate uria
Cluj: Centrul Regional de Neurochirurgie, inaugurat; investiție de 230 de milioane de lei, prin PNRR (FOTO/VIDEO)
Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj a fost inaugurat, sâmbătă, în prezența premierului interimar, Ilie Bolojan, a președintelui Senatului, Mircea Abrudean, a ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, și a altor oficialități de la nivel central și județean. Noul spital a însemnat
Cseke Attila: Ministerul Sănătății - rată de absorbție a fondurilor europene din PNRR de 91%
Ministerul Sănătății atinge o rată de absorbție de 91% a fondurilor europene din PNRR, a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, care a menționat că rezultatul reflectă accelerarea investițiilor în infrastructura spitalicească, modernizarea ambulatoriilor, dotatea cu echipamente și digitalizarea sistemului medical din România. 'Am pre
Ministerul Sănătății: Noi plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin PNRR efectuate în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a informat vineri că, în această săptămână, au fost efectuate noi plăți în valoare 132.772.068,96 lei către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiții în digitalizare, infrastructură și dotarea unităților medicale. Potrivit ministerului, investițiile v
Tulcea: Unii marinari de pe nava scufundată primesc în continuare îngrijiri medicale
Trei din persoanele salvate de pe nava comercială scufundată în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, rămân internate în Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, în timp ce celelalte cinci, care au fost transportate la spitalul din municipiul Constanța, au fost externate. Nava ''Progr










