(P) Gral Medical va depăşi în 2020 pragul de 40 milioane de euro cifră de afaceri
Gral Medical a reuşit să obţină creşteri ale veniturilor la nivel de grup cu 20% faţă de perioada similară a anului anterior. În 2020 compania a înregistrat la 10 luni venituri totale de 33.4 milioane Euro (161.000.000 milioane lei). Trendul crescător s-a menţinut datorită finalizării investiţiilor începute la sfârşitul anului anterior, a menţinerii serviciilor oncologice la nivel ridicat pe perioada pandemiei pentru toţi pacienţii din reţeaua de centre OncoFort şi a măririi capacităţii de prelucrare a probelor din cadrul laboratorului de biologie moleculară. Cele mai importante creşteri au fost raportate de către segmentul oncologic, care prin reţeaua de centre din provincie au reuşit să înregistreze creşteri de 69%, reţeaua de clinici Gral Medical a avut o creştere de peste 40%, iar serviciile de paraclinic au avut o creştere ponderată de 10% pe fondul pandemiei şi a restricţiilor impuse.
“Suntem perseverenţi în ceea ce facem, acesta este motivul pentru care am reuşit să ţinem deschise neîntrerupt secţiile de oncologie şi să oferim în maximă siguranţă tratamente de top pe radioterapie, chimioterapie şi dializă. Pe fondul restricţiilor impuse de pandemie, am investit peste 500.000 euro în aparatura de top în laboratorul de biologie moleculară pentru mărirea vitezei de eliberare a rezultatelor, motiv pentru care putem asigura în prezent un randament de peste 2000 de probe pe zi ” - Robert Şerban, acţionar Gral Medical.
Reţeaua de centre OncoFort din cadrul companiei este formată din 5 spitale oncologice, cu o capacitate totală de 120 de paturi, două în Bucureşti şi câte unul în Piteşti, Ploieşti şi Craiova. Spitalul OncoFort Piteşti după primul an de funcţionare a reuşit să intre pe break-even point operaţional, iar în 2020 după estimările din primele 3 trimestre va termina anul cu o cifră de afaceri de aproximativ 2 milioane de Euro, în contextul în care serviciile paraclinice au crescut pe acelaşi trend pozitiv cu spitalizarea de zi. Spitalul OncoFort din Piteşti este un proiect investiţional de tip greenfield ce a necesitat o investiţie de 5 milioane de Euro.
Anul 2020 a fost şi rămâne anul marilor provocări, reinventari şi a iniţiativelor curajoase pe piaţa serviciilor medicale. Acesta este şi motivul pentru care tocmai inainte de pandemie, compania a modernizat secţia de chimioterapie de la Craiova, dublând atat capacitatea cât şi confortul pacienţilor. “Până la sfârşitul anului Gral Medical şi-a alocat un buget de peste 500.000 Euro pentru mărirea reţelei existente cu noi centre de recoltare şi laboratoare în orase cu o populaţie de peste 200.000 locuitori.” - Robert Chiţan, director de dezvoltare Gral Medical.
Deşi pentru anul 2020 compania şi-a stabilit un buget de 181 milioane lei, datorită trendului pozitiv din trimestrele 3 si 4, noile proiecţii financiare vor duce la rezultate de peste 197 milioane lei.
Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic, al analizelor de laborator din capitala şi al cardurilor de sănătate destinate persoanelor fizice. Cele mai importante două firme ale grupului Gral Medical sunt: Gral Medical şi Medical Center Gral.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor








