Sibiu: Două spitale cu pacienţi COVID-19 nu pot folosi secţiile ATI din lipsă de personal
Pacienţii cu COVID-19 din judeţul Sibiu ar mai putea beneficia de 4 paturi în plus de Terapie Intensivă, în două spitale publice, Spitalul General C.F. şi Spitalul Orăşenesc Agnita, dacă aici ar exista personal specializat pentru ATI, au precizat marţi, pentru AGERPRES, managerii celor două unităţi spitaliceşti.
În Spitalul General C.F. din municipiul Sibiu sunt internaţi doar pacienţi cu COVID-19. Aici este un salon cu două paturi de ATI, staţie nouă de oxigen importată din Italia, dar nu există niciun medic sau asistentă medicală de Terapie Intensivă. În cele două paturi din salonul pe care scrie ATI, sunt spitalizaţi pacienţi cu COVID-19, care beneficiază de tratament şi ventilaţie non-invazivă high flow.
Întrebat de corespondentul AGERPRES dacă poate asigura tratament de terapie intensivă în salonul cu cele două paturi ATI, pentru pacienţii COVID-19, directorul Spitalului General C.F., Horaţiu Cojocaru a răspuns: "Nu, decât în măsura în care există personal pe ATI, specializat pe Terapie Intensivă."
Aceeaşi situaţie este şi în oraşul Agnita, unde există spital cu 42 de paturi, din care 2 sunt de ATI, însă nu se face Terapie Intensivă, din lipsă de personal specializat. La Agnita există un singur medic care ar putea avea grijă de pacienţii COVID-19, care este bolnav. Pentru a asigura tratamentul şi supravegherea pacienţilor cu COVID-19, spitalizaţi la Agnita, fac naveta zilnic trei medici din două spitale din municipiul Sibiu, doi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi unul de la Spitalul de Pneumoftizologie.
"Să vorbim de Terapie Intensivă, nu pot să asigur, chiar dacă ele (paturile n.r.) sunt acolo. Avem un ventilator. (...) Nu este o Terapie Intensivă cu caracter permanent", a explicat directorul Spitalului Orăşenesc Agnita, Nicolae Prişcă.
Potrivit directorului spitalului din Agnita, aici există o staţie de oxigen, dar care nu face faţă cererii de oxigen pentru pacienţii COVID-19, aşa că se suplimentează cantitatea de oxigen cu tuburi de oxigen.
În judeţul Sibiu sunt ocupate toate cele 24 de paturi ATI pentru pacienţii adulţi cu COVID-19. În spitalele din judeţul Sibiu sunt internaţi marţi, 473 de pacienţi cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, în judeţul Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 82 de persoane şi alte 7 au decedat, potrivit datelor comunicate marţi de Prefectură. AGERPRES /(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția Națională a Medicamentului: Un nou lot de vaccin antirabic a fost livrat către distribuitorii autorizați
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a informat miercuri că un nou lot de vaccin antirabic VERORAB de peste 12.000 de doze a fost livrat către distribuitorii angro autorizați. Anterior Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale anunțase neconformități la un lot de vacci
Medic: Laptele matern protejează nou-născutul împotriva infecțiilor și contribuie la dezvoltarea neurologică
Laptele matern oferă nou-născutului toți nutrienții necesari, îl protejează împotriva infecțiilor și contribuie la dezvoltarea neurologică, a declarat miercuri șefa Clinicii Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), Monica Cîrstoiu. 'Alăptarea este unul dintre cele mai importante gestu
Biofarm: A fost emisă o decizie de blocare a vânzării de drajeuri Colebil și Panzcebil pe întregul lanț de distribuție
Vânzarea de Colebil și Panzcebil drajeuri a fost blocată pe întregul lanț de distribuție ca urmare a solicitării Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, în scopul clarificării documentației pentru aceste produse, informează Biofarm printr-un raport transmis, marți, Bursei de Valori București.
Peste 3.200 de solicitări la SABIF în două zile; 2.177 au fost urgențe
Serviciul de Ambulanță București - Ilfov (SABIF) a înregistrat 3.260 de solicitări începând de duminică, ora 8:00, până marți, ora 16:00, urgențe fiind 2.177 de cazuri, a declarat managerul instituției, Alis Grasu, pentru AGERPRES. ''S-au înregistrat 3.260 de solicitări de duminică, de la ora 8:00, pâ
Iași: Pacienți cu arsuri grave, aduși din alte județe la Spitalul ''Sf. Spiridon''
Spitalul Clinic Județean de Urgență ''Sfântul Spiridon'' din Iași a primit, în ultimele 24 de ore, doi pacienți cu arsuri severe transferați fiind din alte județe, fapt care confirmă rolul unității medicale ca centru regional de referință pentru tratarea marilor arși, a declarat, marți, coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr Diana Cimpoeșu.
Tulcea: Centrul de transfuzii sanguine caută sponsorizări
Centrul de transfuzii sanguine din Tulcea a început demersurile pentru a atrage fonduri private în vederea achiziției unui aparat necesar efectuării analizelor donatorilor de sânge, în condițiile în care nici în acest an instituția nu are bani pentru investiții. Entitatea din subordinea Ministerului Sănătății dorește să cump
Medic 'C.I. Parhon' Iași: Rinichii, printre primele victime ale caniculei; este necesar consumul de lichide
Valurile de căldură din această perioadă pun o presiune suplimentară asupra organismului, iar rinichii sunt printre primele organe afectate de deshidratare și de excesele alimentare, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic 'Dr. C.I. Parhon' din Iași, Adrian Covic. Medicul avertizează
Timiș: Numărul copiilor cu exacerbări ale problemelor respiratorii, în creștere din cauza caniculei
Numărul copiilor cu probleme respiratorii anterior diagnosticate a crescut în perioada caniculară din acest an față de anii precedenți, crizele de astm bronșic fiind adesea confundate cu răceli, a declarat, luni, pentru AGERPRES, pneumolog Ioana Ciucă, șefa Secției Pneumologie Pediatrică Bega II a Spitalului Județean Timișoara. Mediul at
Federația 'Solidaritatea Sanitară': Forma legii salarizării convenită cu Ministerul Sănătății nu este o opțiune negociabilă
Forma proiectului de lege a salarizării convenită de cele două federații reprezentative din sănătate și Ministerul Sănătății nu este o opțiune negociabilă în minus, ci pragul minim obligatoriu de la care proiectul poate deveni acceptabil și refuzul de a transpune fidel soluțiile comune ar însemna eșecul dialogului social și ar legitima acțiunile sindicale de prot
Patronatul Medicilor Stomatologi: Extinderea listei tratamentelor stomatologice decontate trebuie însoțită de o majorare reală a bugetului
Patronatul Medicilor Stomatologi din România (PMSR) a salutat intenția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a extinde lista tratamentelor stomatologice decontate, inclusiv cu cele care necesită anestezie generală sau sedare pentru copii și persoane cu dizabilități, și de a actualiza tarifele oferite medicilor, dar atrage atenția că, fără o majorare reală a buget
Ministerul Sănătății activează planurile de măsuri pentru zilele caniculare
Ministerul Sănătății a anunțat luni activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare și a solicitat direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și unităților de primiri urgențe aplicarea acestora, pentru a reduce riscurile asupra sănătății populației în perioadele cu temperaturi extreme. Principalele măsuri sunt alertarea și suplimen
Iași: Retransplant renal de mare complexitate realizat la Spitalul 'Dr.C.I.Parhon' după o nouă prelevare
Două transplanturi renale, dintre care unul de o complexitate deosebită, deoarece a fost un retransplant, au fost efectuate de medicii de la Spitalul 'Dr.C.I.Parhon' Iași, în urma procedurii de prelevare de organe desfășurate în cursul zilei de sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' Iași.
Iași: Vieți salvate în urma unei prelevări de organe
Medicii din Iași au reușit să salveze viața a cinci persoane, după ce familia unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, a fost de acord ca organele sale să fie prelevate și transplantate. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a declarat,
Iași: Trei persoane cu suspiciune de West Nile aduse la Spitalul de Boli Infecțioase; un caz confirmat
Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase 'Sfânta Parascheva' Iași, dr. Florin Roșu, a declarat, sâmbătă, că în cursul lunii iulie trei persoane s-au prezentat la unitatea medicală cu suspiciune de infecție cu virusul West Nile, singurul caz confirmat fiind al unei femei din județul Vaslui. Potrivit medicului, f
Vrancea: RMN-ul Spitalului Județean din Focșani - repus în funcțiune de la 1 august; valoarea reparațiilor - 100.000 de euro
Aparatul de Rezonanță Magnetică (RMN) din cadrul Spitalului Județean de Urgență 'Sfântul Pantelimon' Focșani va putea fi din nou folosit din 1 august, după finalizarea lucrărilor de reparație, care s-au ridicat la valoarea de aproximativ 100.000 de euro. Potrivit unui comunicat al unității medicale, după o perioadă îndelungată în care








