Hunedoara: Personal medical, preoţi şi funcţionari pe lista donatorilor de plasmă COVID
Mai mulţi medici şi asistente medicale, preoţi sau funcţionari din instituţii ale statului se află pe lista donatorilor de plasmă necesară în tratamentul împotriva COVID-19, Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine (CJTS) Hunedoara reuşind să recolteze, în ultimele două luni, peste 540 de unităţi de plasmă rezultate prin procedeul de afereză sau din sânge total.
Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
"Am recoltat, până acum, 157 de afereze şi 70 de doze din sânge total. Fiecare afereză înseamnă trei unităţi de plasmă, iar sângele total, câte o unitate de plasmă. Este un număr mare, dar, din păcate, cererea este mult mai mare. Asta ne-a făcut să aducem plasmă şi din alte judeţe, dar şi noi am dat în alte judeţe, pentru că e un schimb, practic, între necesarul de grupe. Încercăm să ajutăm cât mai mulţi bolnavi", a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul CJTS Hunedoara, dr. Victoria Hălmagi.
Pentru a veni în sprijinul donatorilor de plasmă, centrul de recoltare care funcţionează în policlinica spitalului din Hunedoara va fi deschis şi în cursul zilei de sâmbătă, 21 noiembrie, aici fiind programaţi să doneze plasmă prin afereză şapte jucători de fotbal care s-au vindecat de COVID-19.
De asemenea, la sfârşitul lunii, pe 28 noiembrie, activitatea de recoltare se va derula în regim normal la Centrul de Transfuzii din Deva şi la cele din municipiile Hunedoara şi Petroşani.
"Eu fac un apel călduros pentru donarea de plasmă pentru că eficienţa plasmei COVID este cu atât mai mare, cu cât se administrează mai repede. Aasta presupune să avem un stoc plasmă pe care să-l putem livra spitalelor în funcţie de urgenţele care apar. La afereză se poate dona la două săptămâni, iar la sângele total la minim 60 de zile. Încercăm să convingem şi să mobilizăm donatorii spre afereze, chiar dacă procedura durează mai mult, în jur de 40-50 de minute, dar eficienţa pentru pacient este mai mare pentru că sunt trei unităţi de plasmă. Adică putem să o administrăm la trei bolnavi. De foarte multe ori, bolnavii au nevoie nu doar de o singură unitate, ci de două sau chiar de trei unităţi", a arătat medicul Victoria Hălmagi.
Potenţialii donatori de plasmă COVID sunt receptivi la solicitările venite din partea Centrului de Transfuzii. O asistentă medicală de la spitalul din Deva a donat, până acum, plasmă de şase ori, iar mai mulţi preoţi şi un călugăr se află pe lista donatorilor multipli, alături de medici, asistente, funcţionari sau un poliţist.
"Avem o colegă din sănătate care a donat de şase ori. Mai avem donatori care vin şi îi sunăm. Oamenii vin şi sunt înţelegători. Sunt mai mulţi preoţi, unii care locuiesc lângă Deva au venit de acasă cu maşina până la centrul din Hunedoara. Avem oameni deosebiţi şi din alte judeţe, care ne-au contactat auzind de procedura aceasta. Au venit şi au donat plasmă", a arătat directorul CJTS Hunedoara.
Datele Centrului de Transfuzii mai indică faptul că faţă de debutul noului val de îmbolnăviri de COVID-19, cererile de plasmă au crescut cu peste 50%. AGERPRES / (A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor








