Sibiu: Directoarea demisionară a Spitalului Judeţean susţine că a renunţat la funcţie în urma presiunilor
Medicul Liliana Coldea, directorul care a demisionat miercuri din fruntea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, în timpul anchetei efectuate de către Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, a transmis, printr-un comunicat de presă, că a renunţat la funcţie în urma presiunilor.
"Numeroasele presiuni care s-au făcut asupra mea m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Sunt un om responsabil şi un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile în spital să se desfăşoare în interesul pacienţilor şi cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influenţată de constrângerile venite pe mai multe canale şi nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor", a explicat medicul Liliana Coldea.
Aceasta susţine că "sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza procesului de management" pe care ea l-a desfăşurat.
"Sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza procesului de management pe care l-am desfăşurat, am respectat toate procedurile şi legislaţia în vigoare. În niciun caz munca medicilor nu a fost compromisă - fiecare dintre noi am depus un jurământ şi suntem în permanenţă în serviciul oamenilor. Sunt sigură că încrederea în spital nu a fost zdruncinată acum şi în niciun caz sănătatea şi viaţa pacienţilor nu au fost puse în pericol. Interesul pacienţilor este mai presus de orice. Am preluat funcţia de manager al spitalului într-o perioada greu încercată pentru toţi, care nimeni nu şi-a dorit această funcţie, fiind singurul candidat la concursul de ocupare a funcţiei de manager", arată medicul Liliana Coldea.
Coldea spune că a adus îmbunătăţiri în interesul pacienţilor.
"Chiar dacă mandatul meu a fost unul scurt am reuşit să aduc mai multe îmbunătăţiri în interesul pacienţilor: redeschiderea activităţii medicale pentru Clinicile Medicală, Diabet, Endocrinologie, Gastroenterologie, ORL, Dermatologie, Chirurgie Generală, Ortopedie, Urologie, Bloc operator, Recuperare, Medicina fizica şi Reabilitare (care nu au funcţionat pe perioada stării de urgenţă); dotarea materială a unor secţii sau compartimente; îmbunătăţirea condiţiilor de cazare ale pacienţilor spitalului prin achiziţie de paturi noi; deschiderea structurilor modulare; avizarea Secţiei ATI pentru includerea în programul de tratament monitorizat al pacienţilor critici cu COVID-19. În luarea deciziilor am avut consultări cu cadrele medicale, unii dintre aceştia m-au sprijinit, alţii mai puţin sau deloc. Mulţumesc cadrelor medicale din spital care şi-au dat concursul şi au fost alături de mine şi au contribuit proactiv la demersurile de schimbare în bine a sistemului medical", a mai declarat medicul Liliana Coldea.
Liliana Coldea a anunţat că va continua să profeseze ca medic şi cadru universitar.
"În continuare mă voi dedica activităţii medicale şi universitare şi voi fi în permanenţă în serviciul pacienţilor", a încheiat Liliana Coldea.
La conducerea spitalului va fi numit un manager interimar, a anunţat Consiliul Judeţean Sibiu.
"Astăzi, 18 noiembrie 2020, la ora 12:52, a fost înregistrată demisia cu nr.19002/18.11.2020 a doamnei dr. Coldea Liliana din funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, din motive personale, începând cu data de 19.11.2020. Imediat ce vom emite dispoziţia cu desemnarea unui manager interimar până la ocuparea postului prin concurs, o vom transmite presei", a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Sibiu, Ioana Căpăţână.
Demisia Lilianei Coldea a fost cerută de vicepremierul Raluca Turcan, cea care a confirmat miercuri, pentru AGERPRES, că la spitalul sibian se derulează o anchetă.
"Confirm că este Corpul de control la Spitalul Judeţean. Voi face alte comentarii după primirea datelor în urma anchetei", a explicat vicepremierul Raluca Turcan.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este principalul spital public care tratează sibienii adulţi cu COVID-19. Aici există şi cele mai multe locuri la ATI, 12, două staţii de oxigen, Secţie Clinică de Boli Infecţioase, principala Unitate de Primiri Urgenţe şi trei aparate de testare PCR, din care funcţionează în prezent două.
Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România, cu cea mai mare rată de infectare, de 9 la mia de locuitori. În municipiul Sibiu rata a crescut la 13,63 marţi, în a doua zi de carantină, informează Prefectura. AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar - dezbatere la Palatul Cotroceni
Administrația Prezidențială va găzdui miercuri, de la ora 11:00, în Sala Unirii, dezbaterea 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Caro
UPDATE Ministerul Sănătății: 58 de persoane asistate medical la Saturn; doi minori - duși la spital
Ministerul Sănătății a transmis marți seara o actualizare a situației înregistrate la un hotel din stațiunea Saturn, unde 58 de persoane, între care 11 minori, au fost evaluate medical, după ce au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare. Potrivit Ministerului Sănătății, dintre acestea, șase persoane, inclusi
VIDEO Moldovan (CNAS): Portalul E-Sănătatea mea este funcțional - bilete de trimitere, istoricul pacienților, decontări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat într-o conferință de presă desfășurată la Guvern că portalul E-Sănătatea mea este funcțional de marți. ''Portalul E-sănătatea mea este funcțional de astăzi. Deja biletele de trimitere care se eliberează începând cu aceste zile vor fi vizibil
REPORTAJ/ Mureș: Cum a salvat un constructor privat noul Institut al Inimii, sfidând falimentul și blocajele statului (GALERIE FOTO)
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș este o realitate palpabilă, un proiect de succes la nivel național, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Harghita: Informare în timp real pentru pacienți și aparținători în UPU a SJU Miercurea-Ciuc
Pacienții și aparținătorii acestora pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (UPU) Miercurea-Ciuc, după instalarea unui sistem electronic de informare. Potrivit unei
Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie
Sute de timișoreni sunt așteptați pe 20 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara, la Crosul anual OncoHelp, un eveniment caritabil, sumele donate urmând să fie folosite de Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara pentru achiziționarea a două echipamente care vor permite tratarea bolnavilor cu astfel de maladii, prin stereotaxie, când tumorile
CNAS: Utilizarea Cărții Electronice de Identitate nu devine obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale începând cu 1 septembrie
Utilizarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) nu va deveni obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale începând cu 1 septembrie 2026, a anunțat, luni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit instituției, cardul național de asigurări sociale de sănătate va putea fi fol
Horațiu Moldovan (CNAS): Sistemul 'e-Sănătatea mea' este pregătit și funcțional; lansarea se va face pas cu pas
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horațiu Moldovan, a anunțat luni, la Târgu Mureș, că portalul 'e-Sănătatea mea' este complet funcțional, însă implementarea lui efectivă la nivelul întregii țări se va realiza treptat. Moldovan a dat asigurări că furnizorii de servicii medicale, m
Cluj: La Centrul Regional de Neurochirurgie vor fi realizate lunar circa 400 de operații
La Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj, inaugurat sâmbătă, vor fi realizate aproximativ 400 de operații lunar, a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Ștefan Florian, șeful Secției Clinice Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. 'Estimăm că după 15 noiembrie, mai probabil 31 octombri
Cseke: PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România; dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și pe alte programe
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, că PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România și că dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și prin alte programe.
Mureș: Noul Institut al Inimii, o investiție de 770 de milioane de lei, gata de inaugurare
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș inaugurează, luni, noul Centru Chirurgical Cardiovascular, una dintre cele mai mari și moderne investiții în infrastructura medicală din România.
CNAS/Aplicațiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate pentru utilizarea noilor funcționalități disponibile prin eSănătateaMea
Casa Națională de Asigurări de Sănătate reamintește furnizorilor de servicii medicale care utilizează aplicații informatice proprii sau dezvoltate de terți necesitatea de a se asigura că acestea sunt actualizate și pregătite pentru utilizarea noilor funcționalități disponibile prin portalul eSănătateaMea. Potrivit unui
Cseke Attila: PNRR va continua cu Programul Operațional Sănătate; luni inaugurăm Institutul Inimii la Târgu Mureș
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investițiile din sănătate finanțate prin PNRR vor continua prin Programul Operațional Sănătate, iar în context a anunțat că luni va avea loc inaugurarea noii clădiri a Institutului Inimii din Târgu Mureș. ''PNRR a fost o oportunitate uria
Cluj: Centrul Regional de Neurochirurgie, inaugurat; investiție de 230 de milioane de lei, prin PNRR (FOTO/VIDEO)
Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj a fost inaugurat, sâmbătă, în prezența premierului interimar, Ilie Bolojan, a președintelui Senatului, Mircea Abrudean, a ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, și a altor oficialități de la nivel central și județean. Noul spital a însemnat
Cseke Attila: Ministerul Sănătății - rată de absorbție a fondurilor europene din PNRR de 91%
Ministerul Sănătății atinge o rată de absorbție de 91% a fondurilor europene din PNRR, a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, care a menționat că rezultatul reflectă accelerarea investițiilor în infrastructura spitalicească, modernizarea ambulatoriilor, dotatea cu echipamente și digitalizarea sistemului medical din România. 'Am pre











