Vrancea: Medicul epidemiolog al Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani a demisionat
Medicul epidemiolog al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, Diana Stoica, a demisionat din funcţie luni, acuzând "ultramegapolitizarea" managementului spitalului, dar conducerea unităţii medicale afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, că demisia acesteia ar avea legătură cu cea a fostului manager al unităţii, Constantin Mândrilă.
"Am fost anunţată de către medicul epidemiolog Stoica Diana că îşi depune demisia atât din funcţia de medic primar epidemiolog, cât şi din cea de coordonator al Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Focşani. (...) Afirm cu toată responsabilitatea că demisia doamnei doctor Stoica Diana are legătură cu demisia înaintată de fostul manager al Spitalului Judeţean, Constantin Mândrilă, care şi-a dat şi el demisia începând de ieri, 16 noiembrie", a declarat, marţi, managerul interimar al SJU Focşani, Elena Codruţa Neagu, potrivit comunicatului.
Aceasta susţine că, din cauza medicului epidemiolog, unitatea medicală ar fi fost amendată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea cu 10.000 de lei, dar şi că instruirile în spital se făceau "doar pe criterii de prietenii".
"DSP Vrancea a amendat Spitalul Judeţean Focşani cu 10.000 de lei în urmă cu mai multe luni pentru că medicul Stoica Diana nu şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte traseele epidemiologice, anchetele epidemiologice specifice în perioada apariţiei noului coronavirus etc. Spitalul Judeţean Focşani a plătit amenda respectivă şi nu i-a imputat-o medicului Stoica Diana, asta fiind cea mai bună dovadă că persoana în cauză nu a fost persecutată. Conducerea unităţii sanitare a primit numeroase sesizări din partea medicilor şi asistenţilor, în sensul că nu sunt instruiţi de medicul epidemiolog şi că astfel de instruiri s-au realizat doar pe criterii de prietenii. I-am solicitat în mai multe rânduri medicului în cauză să îşi facă datoria în mod corect faţă de tot personalul, nu pe criterii subiective", a precizat Elena Codruţa Neagu.
Managerul SJU Focşani este de părere că demisia medicului epidemiolog "pune în pericol viaţa pacienţilor" şi contravine legislaţiei în vigoare care prevede faptul că "în această perioadă epidemiologică un medic nu poate demisiona de pe o zi pe alta.
Luni seara, într-o postare pe Facebook, medicul Diana Stoica şi-a anunţat demisia, acuzând "ultramegapolitizarea" managementului spitalului.
"O zi la care nu m-am gândit că va veni, dar, DA mi-am dat demisia din funcţia de medic epidemiolog al SJU Focşani. De ce? Din multe motive adunate de câteva luni, atunci când managementul 'de top' al unei unităţi sanitare este ultramegapolitizat, să ştiţi că lucrurile nu vor merge bine. Ştiu că nu sunt singurul medic care gândeşte acest lucru, însă pot afirma că sunt printre puţinii care o pot spune, care o pot face public. Eu sunt unul dintre adevăraţii specialişti, eu contez, eu nu am abandonat lupta, dar nu voi permite niciodată nimănui care a 'tras lozul câştigător' şi a ajuns în 'vârful' unei instituţii sanitare să îşi bată joc de munca mea şi a echipei mele", a scris, pe Facebook, medicul Diana Stoica.
Conducerea SJU Focşani a mai menţionat că face deja demersuri pentru găsirea unui medic epidemiolog în perioada imediat următoare. AGERPRES/(AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar - dezbatere la Palatul Cotroceni
Administrația Prezidențială va găzdui miercuri, de la ora 11:00, în Sala Unirii, dezbaterea 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Caro
UPDATE Ministerul Sănătății: 58 de persoane asistate medical la Saturn; doi minori - duși la spital
Ministerul Sănătății a transmis marți seara o actualizare a situației înregistrate la un hotel din stațiunea Saturn, unde 58 de persoane, între care 11 minori, au fost evaluate medical, după ce au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare. Potrivit Ministerului Sănătății, dintre acestea, șase persoane, inclusi
VIDEO Moldovan (CNAS): Portalul E-Sănătatea mea este funcțional - bilete de trimitere, istoricul pacienților, decontări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat într-o conferință de presă desfășurată la Guvern că portalul E-Sănătatea mea este funcțional de marți. ''Portalul E-sănătatea mea este funcțional de astăzi. Deja biletele de trimitere care se eliberează începând cu aceste zile vor fi vizibil
REPORTAJ/ Mureș: Cum a salvat un constructor privat noul Institut al Inimii, sfidând falimentul și blocajele statului (GALERIE FOTO)
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș este o realitate palpabilă, un proiect de succes la nivel național, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Harghita: Informare în timp real pentru pacienți și aparținători în UPU a SJU Miercurea-Ciuc
Pacienții și aparținătorii acestora pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (UPU) Miercurea-Ciuc, după instalarea unui sistem electronic de informare. Potrivit unei
Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie
Sute de timișoreni sunt așteptați pe 20 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara, la Crosul anual OncoHelp, un eveniment caritabil, sumele donate urmând să fie folosite de Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara pentru achiziționarea a două echipamente care vor permite tratarea bolnavilor cu astfel de maladii, prin stereotaxie, când tumorile
CNAS: Utilizarea Cărții Electronice de Identitate nu devine obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale începând cu 1 septembrie
Utilizarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) nu va deveni obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale începând cu 1 septembrie 2026, a anunțat, luni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit instituției, cardul național de asigurări sociale de sănătate va putea fi fol
Horațiu Moldovan (CNAS): Sistemul 'e-Sănătatea mea' este pregătit și funcțional; lansarea se va face pas cu pas
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horațiu Moldovan, a anunțat luni, la Târgu Mureș, că portalul 'e-Sănătatea mea' este complet funcțional, însă implementarea lui efectivă la nivelul întregii țări se va realiza treptat. Moldovan a dat asigurări că furnizorii de servicii medicale, m
Cluj: La Centrul Regional de Neurochirurgie vor fi realizate lunar circa 400 de operații
La Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj, inaugurat sâmbătă, vor fi realizate aproximativ 400 de operații lunar, a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Ștefan Florian, șeful Secției Clinice Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. 'Estimăm că după 15 noiembrie, mai probabil 31 octombri
Cseke: PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România; dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și pe alte programe
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, că PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România și că dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și prin alte programe.
Mureș: Noul Institut al Inimii, o investiție de 770 de milioane de lei, gata de inaugurare
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș inaugurează, luni, noul Centru Chirurgical Cardiovascular, una dintre cele mai mari și moderne investiții în infrastructura medicală din România.
CNAS/Aplicațiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate pentru utilizarea noilor funcționalități disponibile prin eSănătateaMea
Casa Națională de Asigurări de Sănătate reamintește furnizorilor de servicii medicale care utilizează aplicații informatice proprii sau dezvoltate de terți necesitatea de a se asigura că acestea sunt actualizate și pregătite pentru utilizarea noilor funcționalități disponibile prin portalul eSănătateaMea. Potrivit unui
Cseke Attila: PNRR va continua cu Programul Operațional Sănătate; luni inaugurăm Institutul Inimii la Târgu Mureș
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investițiile din sănătate finanțate prin PNRR vor continua prin Programul Operațional Sănătate, iar în context a anunțat că luni va avea loc inaugurarea noii clădiri a Institutului Inimii din Târgu Mureș. ''PNRR a fost o oportunitate uria
Cluj: Centrul Regional de Neurochirurgie, inaugurat; investiție de 230 de milioane de lei, prin PNRR (FOTO/VIDEO)
Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj a fost inaugurat, sâmbătă, în prezența premierului interimar, Ilie Bolojan, a președintelui Senatului, Mircea Abrudean, a ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, și a altor oficialități de la nivel central și județean. Noul spital a însemnat
Cseke Attila: Ministerul Sănătății - rată de absorbție a fondurilor europene din PNRR de 91%
Ministerul Sănătății atinge o rată de absorbție de 91% a fondurilor europene din PNRR, a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, care a menționat că rezultatul reflectă accelerarea investițiilor în infrastructura spitalicească, modernizarea ambulatoriilor, dotatea cu echipamente și digitalizarea sistemului medical din România. 'Am pre











