Bistriţa-Năsăud: Secţia ATI a Spitalului de Urgenţă îndeplineşte toate condiţiile privind securitatea la incendiu, potrivit ISU
Secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, unde 13 paturi sunt alocate pacienţilor cu forme severe de COVID-19, îndeplineşte toate condiţiile privind securitatea la incendiu, potrivit datelor comunicate luni AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus.
Secţia a fost inaugurată în cursul verii a anului trecut, după lucrări de extindere şi modernizare.
Reprezentantul ISU a precizat că, având în vedere că lucrările de investiţii la Spitalul Judeţean continuă şi la această dată (extindere UPU-SMURD, construire heliport), unitatea deţine, în prezent, aviz de securitate la incendiu, urmând ca, după finalizarea tuturor lucrărilor, să obţină şi autorizaţia necesară.
"La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa există aviz pentru securitate la incendiu, ţinând cont de faptul că în ultima perioadă se execută mai multe lucrări de investiţie. Referitor la secţia ATI, aceasta a fost recepţionată, recepţie la care au participat şi reprezentanţi din cadrul ISU Bistriţa-Năsăud, şi îndeplineşte toate condiţiile privind securitatea la incendiu. După ce vor fi finalizate toate lucrările de investiţii la Spitalul Judeţean, se va intra în etapa finală a procesului de autorizare, privind realizarea documentaţiei specifice", a declarat Marius Rus.
O comisie mixtă formată din reprezentanţi ai ISU Bistriţa-Năsăud şi ai Direcţiei de Sănătate Publică s-a deplasat, luni, pentru verificări la secţia ATI a Spitalului Judeţean, concluziile urmând să fie prezentate ulterior.
În ceea ce priveşte secţiile externe ale Spitalului Judeţean, acestea deţin, de asemenea, aviz de securitate la incendiu, dar activitatea medicală este sistată deoarece clădirile trec printr-un amplu proces de reabilitare termică, în baza unor proiecte cu finanţare europeană.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud a adăugat că spitalele orăşeneşti din Năsăud şi Beclean nu intră sub incidenţa obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, fiind clădiri mai vechi, iar singurul spital privat, din municipiul Bistriţa, are de asemenea aviz de securitate la incendiu, deoarece şi aici se efectuează lucrări de extindere şi modernizare.
În fiecare an, reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud organizează, conform legislaţiei, exerciţii de simulare şi evacuare în caz de incendiu la unităţile spitaliceşti din judeţ, pentru a se asigura că acestea pot gestiona astfel de situaţii de urgenţă. AGERPRES/(A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect de 17,7 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor mici
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu' București (INSMC), împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează proiectul SEPA - 'Servicii medicale Eficace, Preventive și Accesibile pentru mamă, nou-născut și copilul mic din România, cu accent pe grupurile vulnerabile', cofinan
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală încheiat între Colegiul Medicilor Stomatologi și SRR
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat dedicat informării și educării populației în domeniul sănătății orale, promovării prevenției și facilitării accesului publicului larg la informații medicale corecte. Potrivit unui comunicat remis miercuri AG
Mirabela Grădinaru: Avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și a specialiștilor
Societatea are 'datoria' de a susține medicii și specialiștii, în contextul în care domeniile științifice sunt afectate de teorii ale conspirației, a afirmat, miercuri, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de famil
Școala internațională de vară de neurologie, la Eforie Nord; peste 400 de participanți
Neurologi din România și experți internaționali vor analiza, în cadrul Școlii internaționale de vară de neurologie, care are loc în aceste zile la Eforie Nord, cele mai noi direcții în diagnosticul și tratamentul bolilor neurologice. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, devenită o manifestare științifică de tradiție pentr
Neamț: Unitate pentru pacienții critici cardiaci la SJU Piatra-Neamț
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va transforma Unitatea de Terapie Intensivă Coronarieni (UTIC) într-o Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Sănătate. Noua unitate va beneficia de echipamente performante, necesare pentru diagnosticarea, mo
Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar - dezbatere la Palatul Cotroceni
Administrația Prezidențială va găzdui miercuri, de la ora 11:00, în Sala Unirii, dezbaterea 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Caro
UPDATE Ministerul Sănătății: 58 de persoane asistate medical la Saturn; doi minori - duși la spital
Ministerul Sănătății a transmis marți seara o actualizare a situației înregistrate la un hotel din stațiunea Saturn, unde 58 de persoane, între care 11 minori, au fost evaluate medical, după ce au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare. Potrivit Ministerului Sănătății, dintre acestea, șase persoane, inclusi
VIDEO Moldovan (CNAS): Portalul E-Sănătatea mea este funcțional - bilete de trimitere, istoricul pacienților, decontări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat într-o conferință de presă desfășurată la Guvern că portalul E-Sănătatea mea este funcțional de marți. ''Portalul E-sănătatea mea este funcțional de astăzi. Deja biletele de trimitere care se eliberează începând cu aceste zile vor fi vizibil
REPORTAJ/ Mureș: Cum a salvat un constructor privat noul Institut al Inimii, sfidând falimentul și blocajele statului (GALERIE FOTO)
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș este o realitate palpabilă, un proiect de succes la nivel național, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Harghita: Informare în timp real pentru pacienți și aparținători în UPU a SJU Miercurea-Ciuc
Pacienții și aparținătorii acestora pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (UPU) Miercurea-Ciuc, după instalarea unui sistem electronic de informare. Potrivit unei
Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie
Sute de timișoreni sunt așteptați pe 20 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara, la Crosul anual OncoHelp, un eveniment caritabil, sumele donate urmând să fie folosite de Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara pentru achiziționarea a două echipamente care vor permite tratarea bolnavilor cu astfel de maladii, prin stereotaxie, când tumorile
CNAS: Utilizarea Cărții Electronice de Identitate nu devine obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale începând cu 1 septembrie
Utilizarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) nu va deveni obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale începând cu 1 septembrie 2026, a anunțat, luni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit instituției, cardul național de asigurări sociale de sănătate va putea fi fol
Horațiu Moldovan (CNAS): Sistemul 'e-Sănătatea mea' este pregătit și funcțional; lansarea se va face pas cu pas
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horațiu Moldovan, a anunțat luni, la Târgu Mureș, că portalul 'e-Sănătatea mea' este complet funcțional, însă implementarea lui efectivă la nivelul întregii țări se va realiza treptat. Moldovan a dat asigurări că furnizorii de servicii medicale, m
Cluj: La Centrul Regional de Neurochirurgie vor fi realizate lunar circa 400 de operații
La Centrul Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj, inaugurat sâmbătă, vor fi realizate aproximativ 400 de operații lunar, a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Ștefan Florian, șeful Secției Clinice Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. 'Estimăm că după 15 noiembrie, mai probabil 31 octombri
Cseke: PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România; dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și pe alte programe
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, că PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România și că dezvoltarea infrastructurii spitalicești va continua și prin alte programe.











