Sibiu, judeţul cu rata de infectare cea mai mare: Un aparat de testare stă deocamdată nefolosit
Un aparat de testare PCR stă deocamdată nefolosit în vecinătatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în parcarea Facultăţii de Medicină, în aşteptarea semnării unui protocol între conducerea spitalului şi cea a Universităţii "Lucian Blaga" (ULB), după care trebuie cumpăraţi reactivii pentru a se putea face teste, a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul spitalului sibian, medicul Liliana Coldea.
"Astăzi sau în zilele următoare o să încheiem protocolul de colaborare, pentru că Universitatea ne pune la dispoziţie dotarea, adică aparatul, iar noi trebuie să venim cu costurile, care înseamnă reactivii plus resursa umană. Ei ne-au pus la dispoziţie biologi", a precizat directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Liliana Coldea.
Foto: (c) Isabela PAULESCU / AGERPRES
Potrivit medicului, acest container, care conţine laboratorul şi aparatul de testare, se află la câţiva metri de spitalul sibian. Sibienii care vin cu sutele, zilnic, să se testeze de COVID-19 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă văd printr-un gard containerul închis în care se află aparatul PCR nefolosit încă.
Acest aparat şi laboratorul din container vor rămâne tot în parcarea Facultăţii de Medicină, adică în vecinătatea spitalului, spune Liliana Coldea, dar aici vor lucra biologi şi medici.
"Universitatea vine cu biologi, iar noi venim cu medici, pentru că biologii pe care i-au angajat dânşii nu pot să valideze rezultatele", a mai precizat Liliana Coldea.
Întrebată de când se vor putea face teste COVID-19 cu ajutorul acestui nou aparat de testare, Liliana Coldea a afirmat: "După ce avem protocolul. Probabil că într-o săptămână".
Dacă ar fi folosit şi acest aparat de testare PCR, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu ar avea în total patru astfel de aparate. Conducerea spitalului spune că acest aparat de testare cumpărat de universitatea sibiană ar putea face 100 de teste zilnic.
"Extractorul pe care îl au ei la Universitate nu este cu capacitate mare, nu o să crească cu foarte mult. Probabil în jur de o sută de teste", a mai spus Liliana Coldea.
AGERPRES a solicitat un punct de vedere şi din partea Universităţii "Lucian Blaga" în legătură cu acest aparat şi protocolul cu spitalul, dar încă nu a primit un răspuns.
În luna aprilie, ULB Sibiu anunţa printr-un comunicat de presă că investeşte un sfert de milion de euro pentru proiecte de prevenire şi diagnosticare a COVID-19, bani din care s-a cumpărat şi acest aparat de testare.
"Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu este alături de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în lupta împotriva COVID-19 prin lansarea mai multor proiecte de prevenire şi diagnosticare a virusului. Două din aceste proiecte vor fi finanţate prin intermediul Fundaţiei Hasso Plattner şi sunt estimate la aproximativ 250.000 EURO. Pentru a creşte capacitatea de testare a contaminării cu SARS-CoV 2 în Regiunea ADR Centru, ULBS dezvoltă un laborator de biologie moleculară cu nivel de securitate BSL2, care, în perioada imediat următoare, să fie acreditat pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, iar în perspectivă să poată deveni o infrastructură de cercetare care va permite dezvoltarea proiectelor de cercetare în biologie moleculară cu aplicaţii în diverse domenii: biologie aplicată, medicină, farmacie, ecologie, industrie alimentară", se arată în comunicatul ULBS din luna aprilie.
De atunci, ULBS a dotat acest laborator şi a obţinut toate avizele necesare, potrivit unor surse oficiale. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat
O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion
Poiană: Nu trebuie să se vorbească doar despre câți medici formăm, ci și despre ce medici formăm și ce condiții le oferim
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat miercuri că, atunci când este analizată formarea noii generații de medici, trebuie avut în vedere nu doar numărul absolvenților, ci și pregătirea acestora și condițiile pe care România le oferă pentru a-i determina să rămână și să profeseze în țară. D
Proiect de 17,7 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor mici
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu' București (INSMC), împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează proiectul SEPA - 'Servicii medicale Eficace, Preventive și Accesibile pentru mamă, nou-născut și copilul mic din România, cu accent pe grupurile vulnerabile', cofinan
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală încheiat între Colegiul Medicilor Stomatologi și SRR
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat dedicat informării și educării populației în domeniul sănătății orale, promovării prevenției și facilitării accesului publicului larg la informații medicale corecte. Potrivit unui comunicat remis miercuri AG
Mirabela Grădinaru: Avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și a specialiștilor
Societatea are 'datoria' de a susține medicii și specialiștii, în contextul în care domeniile științifice sunt afectate de teorii ale conspirației, a afirmat, miercuri, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de famil
Școala internațională de vară de neurologie, la Eforie Nord; peste 400 de participanți
Neurologi din România și experți internaționali vor analiza, în cadrul Școlii internaționale de vară de neurologie, care are loc în aceste zile la Eforie Nord, cele mai noi direcții în diagnosticul și tratamentul bolilor neurologice. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, devenită o manifestare științifică de tradiție pentr
Neamț: Unitate pentru pacienții critici cardiaci la SJU Piatra-Neamț
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va transforma Unitatea de Terapie Intensivă Coronarieni (UTIC) într-o Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Sănătate. Noua unitate va beneficia de echipamente performante, necesare pentru diagnosticarea, mo
Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar - dezbatere la Palatul Cotroceni
Administrația Prezidențială va găzdui miercuri, de la ora 11:00, în Sala Unirii, dezbaterea 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Caro
UPDATE Ministerul Sănătății: 58 de persoane asistate medical la Saturn; doi minori - duși la spital
Ministerul Sănătății a transmis marți seara o actualizare a situației înregistrate la un hotel din stațiunea Saturn, unde 58 de persoane, între care 11 minori, au fost evaluate medical, după ce au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare. Potrivit Ministerului Sănătății, dintre acestea, șase persoane, inclusi
VIDEO Moldovan (CNAS): Portalul E-Sănătatea mea este funcțional - bilete de trimitere, istoricul pacienților, decontări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat într-o conferință de presă desfășurată la Guvern că portalul E-Sănătatea mea este funcțional de marți. ''Portalul E-sănătatea mea este funcțional de astăzi. Deja biletele de trimitere care se eliberează începând cu aceste zile vor fi vizibil
REPORTAJ/ Mureș: Cum a salvat un constructor privat noul Institut al Inimii, sfidând falimentul și blocajele statului (GALERIE FOTO)
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș este o realitate palpabilă, un proiect de succes la nivel național, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Harghita: Informare în timp real pentru pacienți și aparținători în UPU a SJU Miercurea-Ciuc
Pacienții și aparținătorii acestora pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (UPU) Miercurea-Ciuc, după instalarea unui sistem electronic de informare. Potrivit unei
Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie
Sute de timișoreni sunt așteptați pe 20 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara, la Crosul anual OncoHelp, un eveniment caritabil, sumele donate urmând să fie folosite de Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara pentru achiziționarea a două echipamente care vor permite tratarea bolnavilor cu astfel de maladii, prin stereotaxie, când tumorile
CNAS: Utilizarea Cărții Electronice de Identitate nu devine obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale începând cu 1 septembrie
Utilizarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) nu va deveni obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale începând cu 1 septembrie 2026, a anunțat, luni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit instituției, cardul național de asigurări sociale de sănătate va putea fi fol
Horațiu Moldovan (CNAS): Sistemul 'e-Sănătatea mea' este pregătit și funcțional; lansarea se va face pas cu pas
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horațiu Moldovan, a anunțat luni, la Târgu Mureș, că portalul 'e-Sănătatea mea' este complet funcțional, însă implementarea lui efectivă la nivelul întregii țări se va realiza treptat. Moldovan a dat asigurări că furnizorii de servicii medicale, m










