Coronavirus/ Satul Greci din judeţul Olt - în carantină începând de la ora 19,00
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a adoptat o hotărâre prin care s-a instituit carantina zonală în satul Greci, din comuna Schitu, pentru o perioadă de 14 zile, începând de duminică, ora 19,00, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia răspândirii noului coronavirus, a informat Instituţia Prefectului Olt.
În acest sens a fost emis Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea carantinei zonale în satul Greci, comuna Schitu, judeţul Olt.
În localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieşirea pentru:
* transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei;
* persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor;
* persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverinţe de la angajator, legitimaţie de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
* persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
* deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
* deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
* urgenţe medicale;
* persoanele care tranzitează zona carantinată, utilizând DJ546A şi DJ653, fără a opriri în această zonă.
În ceea ce priveşte controlul măsurilor stabilite privind limitarea deplasării persoanelor în/ din zona de carantină, acesta va fi asigurat de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, comandantul acţiunii fiind inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt - col. Tudor Dorel Drejoi.
De asemenea, pentru prevenirea şi limitarea transmiterii comunitare a noului coronavirus în zona carantinată, respectiv satul Greci, se instituie şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, în spaţiile publice în aer liber, cu excepţia copiilor care nu au împlinit vârsta de 5 ani, inclusiv de către persoanele care intră/ ies din zona carantinată, precum şi interzicerea adunărilor publice/ private în zona carantinată.
În zona de carantină, autorităţile administraţiei publice locale din comuna Schitu vor lua următoarele măsuri:
* asigurarea dezinfecţiei focarelor de infecţie din zona de carantină prin intermediul unei firme specializate autorizate, sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt;
* colectarea deşeurilor şi procedurile aplicabile pentru asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice (apă curentă, electricitate etc.);
* distribuirea sacilor menajeri şi pubelelor pentru locaţiile în care au fost identificate persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, deşeurile rezultate urmând a fi colectate şi eliminate de către o firmă specializată autorizată;
* asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
* asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitatea farmaceutică specifică în analiza de risc;
* punerea la dispoziţia persoanelor carantinate a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate, în contextul epidemiologic existent.
Consiliul Judeţean Olt, primarul şi Consiliul Local al Comunei Schitu vor asigura funcţionarea serviciilor de protecţie şi asistenţă socială, funcţionarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice, precum şi aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie.
Referitor la persoanele din diferite categorii de risc (femei gravide, persoane dializate, pacienţi oncologici etc.), Direcţia de Sănătate Publică Olt urmează să stabilească măsuri pentru medicii de familie în vederea monitorizării acestora.
În cazul în care, pe durata celor 14 zile pentru care s-a instituit măsura carantinării satului Greci, vor apărea situaţii speciale, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Olt va analiza aceste situaţii şi va stabili măsuri suplimentare, cu aprobarea prefectului.
Instituţia Prefectului judeţului Olt solicită cetăţenilor judeţului precauţie, evitarea creării de aglomeraţii şi a deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecţie individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătate tuturor.
Cetăţenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecţie sanitară la linia telefonică TelVerde 0800 800 165. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.
Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă
Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații
Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche
O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.
VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie 'Socola' din Iași
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul Institutului de Psihiatrie 'Socola' din Iași, după apariția în spațiul public a unor informații privind infestarea cu ploșnițe a unui pavilion. Ministrul a menționat duminică seara, &
Suceava: Două persoane rănite, după ce au fost lovite de un cal la un târg din comuna Satu Mare
Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, victimele, care au 16 și, respectiv, 33 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale. La
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr
Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea












