Mesajul medicilor Spitalului 'Victor Babeş' Timişoara: Suntem aici pentru voi, dar acum #staţiacasă
Echipa medicală a Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara a transmis vineri, pe youtube, un mesaj de solidaritate cu toţi medicii din ţară şi cu toţi românii, pe care îi asigură că le sunt aproape, dar acum îi roagă să #steaacasă pentru a stopa pandemia COVID-19.
Medicul Virgil Musta, coordonatorul echipei anti-coronavirus a spitalului care a reuşit cele mai multe vindecări COVID-19 din ţară, spune că suntem la începutul unui război destul de dificil, dar că este convins că "împreună vom reuşi să câştigăm acest război". "Trebuie să fim solidari, să fim calmi, trebuie să fim responsabili şi să acţionăm aşa cum trebuie, să avem grijă atât de noi cât şi de pacienţii noştri pentru ca boala şi lucrurile să evolueze bine. Suntem lângă tine! Sunt convins, vă cunosc, că aceste lucruri vor funcţiona cum este mai bine, în interesul pacienţilor noştri", a adăugat medicul Virgil Musta.
Şeful Secţiei Pneumologie 1 a spitalului, dr. Dorin Vancea, a prezentat un nou salon pregătit pentru pacienţii COVID.
"Credem că în cursul zilei de mâine vor intra primii pacienţi. Pe acest pat putem salva vieţile a mii de pacienţi #deacasă. Mesajul este că numai împreună putem face aceste lucruri. Doar împreună şi cu o activitate excepţională din partea cadrelor putem face faţă acestei provocări cu care nu am fost obişnuiţi până în acest moment. În perioada următoare vrem să nu ne vedem, dar pe viitor ne vedem în Piaţa Operei. Avem nevoie de voi! Să fim împreună!", transmite dr. Dorin Vancea.
Întreaga echipă medicală le spune timişorenilor că sunt prezenţi la datorie pentru toţi şi-i vor alături de ei, într-un gest de solidaritate: "Donaţi şi #staţiacasă. Acesta este cel mai important lucru pentru România, pe care îl puteţi face acum".
Aceeaşi recomandare de izolare la domicilii a venit şi din partea medicului Ovidiu Fira-Mladinescu, care insistă să stea acasă cât mai mulţi cetăţeni. "Izolaţi-vă! Dar avem nevoie şi de solidaritatea dumneavoastră în acţiunile noastre. Vă mulţumim!", spune acesta.
În imagini apare şi conducerea spitalului, reprezentată de managerul Voichiţa Lăzurean şi directorul medical dr. Cristian Oancea. "Vă rog frumos, staţi în casă! Doar aşa putem să stopăm infectarea în masă a populaţiei", transmite managerul Voichiţa Lăzurean.
Şi pentru că în anul 2021 Timişoara va exercita titlul de Capitală Europeană a Culturii, dr. Virgil Musta are şi un mesaj optimist. "Sper şi sunt convins că în anul 2021 ne vom întâlni la o bere şi la un spectacol. Va fi anul Timişoara Capitală Europeană a Culturii", a încheiat acesta.
Cadrele medicale de la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara au filmat acest video emoţionant la invitaţia Asociaţiei Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii, putând fi văzut pe contul de Youtube al Asociaţiei: https://youtu.be/2T-7AJ6SWbU.
Prin acest demers, Asociaţia Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii doreşte să transmită un mesaj de unitate la nivelul întregii comunităţi şi de solidaritate cu personalul medical angajat în lupta împotriva răspândirii coronavirusului.
"Până vom trece de pandemie şi vom putea ieşi din nou în stradă, focusul trebuie să fie pe ce avem de făcut acum. Trebuie să vedem cum putem fi alături de comunitate, alături de medicii care luptă să ne ţină sănătoşi. E un moment în care cultura susţine sănătatea, astfel încât să ne putem bucura toţi de 'Timişoara 2021'. De altfel, sloganul 'Timişoara 2021', respectiv 'Luminează oraşul prin tine', este exact despre cum oamenii, cu puterea şi cu energia lor, pot să 'lumineze'. Iar gândurile noastre trebuie să se îndrepte acum către oameni ca Virgil Musta, Cristian Oancea, Voichiţa Lăzureanu, a întregului colectiv de la Spitalul 'Victor Babeş', dar nu numai. Reuşita lor de astăzi ne asigură nouă o şansă mâine", a declarat Horaţiu Rada, preşedintele Asociaţiei Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii.
Asociaţia Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii a fost înfiinţată în 2011, cu scopul de a pregăti dosarul de candidatură pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. În anul 2016, Timişoara a câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021, iar Asociaţia îşi continuă misiunea de a pune la punct programul cultural, de a planifica evenimentele, precum şi de a strânge fondurile necesare organizării, promovării şi realizării programului. Ulterior anului 2021, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de proiecte culturale în folosul comunităţii. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











