Cepoi (ANMCS): România nu mai este o pată roşie pe harta implementării măsurilor de creştere a siguranţei pacientului
România nu mai este o pată roşie pe harta Europei în ceea ce priveşte implementarea măsurilor de creştere a siguranţei pacientului, a precizat miercuri preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), dr. Vasile Cepoi.
"Prin acţiunile pe care Autoritatea le-a întreprins, cele patru recomandări ale Comisiei Europene sunt implementate. Acestea cereau ca profesioniştii din Sănătate să fie formaţi în domeniul siguranţei pacientului şi culturii calităţii serviciilor medicale, pacientul să fie implicat, evenimentele adverse să fie raportate fără caracter acuzator în scopul învăţării din erori şi dezvoltarea unor politici de sănătate pentru siguranţa pacientului", a declarat pentru AGERPRES Vasile Cepoi.
Preşedintele ANMCS a participat marţi la conferinţa naţională "Siguranţa pacientului în sistemul sanitar", organizată cu ocazia marcării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a Zilei mondiale a siguranţei pacientului.
În cuvântul său, Cepoi a evidenţiat faptul că în ultimii ani se înregistrează "o schimbare de mentalitate în privinţa raportărilor evenimentelor adverse".
"Vreau să fac câteva referiri la Registrul naţional al evenimentelor adverse, care a fost înfiinţat în 2017, şi constatăm o evoluţie pozitivă a raportărilor. Dacă în primul an s-au raportat doar 2.324 de evenimente adverse, în primele opt luni ale acestui an s-au raportat deja 4.218 evenimente adverse, ceea ce înseamnă că se petrece o schimbare de mentalitate. Lumea începe să aibă curaj, să raporteze în scopul învăţării din erori. Este pilonul principal al acestui mecanism de îmbunătăţire a siguranţei pacientului. Aceste raportări sunt anonimizate, sunt fără caracter acuzator şi sunt transformate în studii de caz pe care le prezentăm la întâlnirile pe care le avem cu profesioniştii din sănătate", a spus Cepoi.
La conferinţa dedicată siguranţei pacientului în sistemul sanitar, la care au fost prezenţi specialişti din România, Polonia, Marea Britanie, Danemarca, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Miljana Grbic, a atras atenţia asupra faptului că 2,6 milioane de pacienţi mor în fiecare zi în ţările cu venituri mici şi mijlocii, din cauza erorilor medicale sau de medicaţie, iar în ţările cu venituri mari, unu din 10 pacienţi este vătămat în cadrul îngrijirii spitaliceşti din cauza mai multor evenimente adverse, deşi acestea ar putea fi prevenite în proporţie de peste 50%.
"Trebuie să implicăm mai puternic pacienţii, deoarece aceasta este cheia unor îngrijiri medicale sigure şi, dacă facem acest lucru cum trebuie, putem reduce efectele adverse până la 30% şi putem economisi miliarde de dolari în fiecare an. (...) E nevoie de o abordare mai integrată", a spus reprezentantul OMS.
În acest sens, ea a amintit existenţa unor politici publice incomplete sau fragmentate, aplicarea inadecvată a cunoştinţelor pentru a concepe instrumente pentru siguranţa pacienţilor, decalajele în furnizarea serviciilor de îngrijire medicală sau în comunicare.
Participanţii la eveniment au analizat înfiinţarea, la propunerea ANMCS, a Consiliului Naţional pentru Siguranţa Pacientului, care ar urma să fie un organ consultativ, ştiinţific, menit să sprijine Autoritatea în promovarea politicilor de sănătate.
Din Consiliu ar urma să facă parte reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi şi ai consiliilor ştiinţifice.
În proiectul de statut al Consiliului Naţional pentru Siguranţa Pacientului sunt stipulate direcţii de acţiune precum: formarea profesioniştilor din sănătate în ceea ce priveşte siguranţa pacientului şi calitatea serviciilor medicale, promovarea conceptului de calitate a serviciilor medicale în rândul pacienţilor şi dezvoltarea cercetării în domeniul calităţii serviciilor medicale.
Statutul va fi discutat în fiecare organizaţie. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci










