Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
'Dacă continuăm această politică a medicamentului și a prețului, ne vom întâlni probabil și peste vreo 10 ani și vom avea aceeași discuție, cu același probleme în sistemul de sănătate, pentru că începând de la rambursare mai sunt câteva etape care practic duc la inaccesibilitatea pacienților la medicamente. Știm cu toții că avem perioade de lipsă, de criză, în fiecare lună. Practic lipsesc anumite produse ciclic. Este un întreg lanț pe care ar trebui să-l reglăm, din punctul meu de vedere, ca legislație, pentru a îmbunătăți accesul pacienților la sistemul de sănătate. Eu cred că cheltuielile cu medicamentele cresc pentru că sunt probleme în accesibilitatea serviciilor medicale', a afirmat Gănescu la conferința 'Viitorul rambursării medicamentelor în România'.
În opinia sa, cu cât este tratat mai târziu pacientul, într-o fază avansată a patologiei, cu atât consumul de medicamente și servicii va fi mai mare, dar și cheltuiala mai mare. Potrivit acestuia, trebuie inversată această paradigmă prin investiția în prevenție, în educație și diagnosticarea precoce.
'Dăm medicamente și tratăm mai scump. (...) Noi ne furăm căciula: prețul cel mai mic la medicamente, prețul cel mai mic la decontarea serviciilor medicale, prețul cel mai mic la absolut tot, în condițiile în care și în România, ca și în Germania, RMN-ul e același. Intervenția chirurgicală la apendicită - costurile ar trebui să fie la fel. Adică degeaba plătim noi 1.500 lei și în Germania este 3.000 lei că doar noi ne furăm căciula. E doar vina noastră și până nu vom pune transparent pe masă costurile pe fiecare linie, nu vom putea să vedem nici cât ar trebui să investim în acest sistem de sănătate ca să știm cheltuielile', a susținut președintele COPAC.
El consideră că este nevoie de predictibilitate în ceea ce înseamnă rambursarea medicamentelor.
'Poate contractul ăsta cost-volum început în 2015-2016 nu știu dacă mai este unul valabil pentru ora actuală. Este un contract început pentru un singur produs acum mai bine de 10 ani și acum este cam ceea ce se întâmplă la nivel de rambursare condiționată. Eu cred că trebuie găsite alte soluții și sunt țări în Europa care au găsit astfel de soluții și cred că și noi putem să le adaptăm. Eventual, doar să modificăm legislația', a explicat Gănescu.
Un alt aspect semnalat de reprezentantul pacienților este concentrarea excesivă a cheltuielilor și a serviciilor medicale în spitale, în detrimentul medicinei de familie, al ambulatoriului, al laboratoarelor și al farmaciilor.
'Noi cheltuim foarte mult în spitale. Noi trimitem toți pacienții în spital. Păcat că medicina de familie, medicina de laborator, farmacia sunt doar o mică părticică din acest sistem de sănătate. Ar trebui să fie cea mai mare parte din acest sistem', a evidențiat Radu Gănescu.
Acesta apreciază că serviciile de prevenție, educație, screening, diagnosticare și monitorizare ar trebui dezvoltate în afara spitalelor, astfel încât unitățile spitalicești să se ocupe cu precădere de pacienții care au nevoie de intervenții și îngrijiri complexe.
În acest context, el a dat exemplul pacienților cronici care sunt nevoiți să parcurgă zeci sau chiar sute de kilometri pentru a ridica lunar medicamente din spitale, deși tratamentele ar putea fi prescrise și monitorizate prin intermediul medicilor de familie și al farmaciilor.
'În România, la ora actuală, sunt pacienți care fac câte 100 de kilometri lunar să își ia o cutie de medicamente dintr-un spital. Și noi așa decontăm de ani de zile. Vine pacientul ăla de 12 ori pe an să ia 12 cutii. Pierde o zi. Casa plătește spitalizare de zi, investigații, analize, în condițiile în care un medic de familie ar putea monitoriza, i-ar putea prescrie rețeta pe trei luni și i-ar putea recomanda investigațiile în ambulatoriu', a explicat reprezentantul pacienților.
Radu Gănescu a susținut că dezvoltarea centrelor de permanență și a centrelor comunitare ar putea contribui la asigurarea accesului la servicii medicale atât în mediul urban, cât și în cel rural, reducând presiunea asupra spitalelor și serviciilor de ambulanță, în special în weekenduri și în zilele de sărbătoare legală.
Potrivit acestuia, o mai bună distribuire a serviciilor medicale și transferarea monitorizării pacienților cronici către medicina de familie și ambulatoriu ar putea reduce cheltuielile inutile cu spitalizările de zi și ar permite utilizarea mai eficientă a fondurilor disponibile pentru medicamente și tratamente.
'Noi dacă nu reușim să tratăm pacientul cât mai aproape de domiciliu, cu serviciile pe care le avem... Și avem. Probabil mai trebuie să îmbunătățim tot ce înseamnă parte de centre de permanență, pe care, din păcate, nu le avem și de aia vedem sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale că spitalele bubuie în sus și ambulanțele nu mai fac față. Probabil cu un număr mai mare de centre de permanență și acum și cu centrele comunitare putem să asigurăm servicii și în urban și rural. Asta înseamnă să schimbăm paradigma. Să nu mai plătim spitalizări de zi anapoda ca să vină pacientul de 12 ori pe an să își ia o cutie de pastile și să le dăm în farmacii, să-i dăm medicului de familie să monitorizeze. Reducem și noi costurile și atunci s-ar putea ca banii pe care îi dăm pe medicamente să-i acoperim cu banii pe care îi scoatem din servicii medicale', a conchis președintele COPAC. AGERPRES/(A - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic









