logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

14 PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND INFRACȚIUNI LA REGIMUL SILVIC

La data de 3 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul I.P.J. Mureș - Serviciul de Ordine Publică au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, emise într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul silvic.

Video - https://youtu.be/LZR8ZtpgJ6A

Perchezițiile au fost desfășurate în județele Neamț (12), Suceava (1) și Mureș (1).

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în perioada ianuarie - martie 2026, reprezentanții unei societăți comerciale din județul Neamț ar fi emis în fals 151 de avize de însoțire a materialelor lemnoase, fiind astfel transportată cantitatea de 1.995,48 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 152.663,22 de lei.

Activitățile sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, referitoare la introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, având ca rezultat date necorespunzătoare adevărului, în scopul producerii de consecințe juridice, respectiv transportul materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau fără proveniență legală.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au identificat și ridicat dispozitive electronice, telefoane mobile, precum și bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunilor cercetate.

Totodată, a fost dispusă indisponibilizarea, în vederea confiscării, a 10 mijloace de transport și a unei cantități de aproximativ 1.995 de metri cubi de material lemnos.

Cinci persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii și continuării cercetărilor.

La activități au participat, în sprijin, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Poliției municipiului Târgu Mureș și Serviciului Criminalistic, precum și efective de jandarmi.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.

CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.