Pintea: Nota Spitalului Judeţean Brăila a crescut la 8,5 de la 6, cât era în martie
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că nota acordată Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila a crescut la 8,5 de la 6, cât era în luna martie, când a vizitat unitatea spitalicească şi a promis că revine pentru a vedea dacă au fost remediate aspectele semnalate.
"În 18 martie, când am fost, am vizitat partea mai urâtă a spitalului. Acum, cu siguranţă, văzând Maternitatea, am observat şi faptul că există circuite, că este limitată vizita pe anumite secţii, că este foarte curat şi se vede că nu a fost făcut curat astăzi. M-am uitat un pic pe rata infecţiilor asociate actului medical, iar acolo sunt foarte puţine, pentru că se respectă, în sfârşit, nişte reguli, deci nota creşte la 8,5", a declarat Pintea.
Ministrul Sănătăţii a efectuat pe 18 martie o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, despre care auzise că "ar avea ceva probleme", ocazie cu care a declarat că acordă acestei unităţi spitaliceşti nota 6 din punctul de vedere al infrastructurii.
"Acord nota 6 din punctul de vedere al infrastructurii, iar din punctul de vedere al calităţii actului medical, între 8 şi 9. Voi mai veni o dată, în luna august, să văd ce se întâmplă cu banii de investiţii. Din punctul de vedere al infrastructurii, vă dau un exemplu absolut banal: nu se mai poartă faianţa pe pereţi, nu se mai poartă podelele de beton, se pune un parchet antimicrobian, ca să poată fi dezinfectat, până la urmă discutăm despre infecţiile din spitale. Practic, asta ne interesează la infrastructură, să avem posibilitatea să facem şi un control al infecţiilor aşa cum trebuie. Nu că nu vor exista, întotdeauna vor exista infecţii în spitale, dar important este să fie puţine şi efectul lor să fie cât mai mic", afirma la acea vremea Sorina Pintea.
Ministerul Sănătăţii a alocat anul acesta peste 8 milioane de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila pentru achiziţia de aparatură medicală, iar Sorina Pintea a venit personal marţi, la Brăila, pentru a vedea în ce au fost investiţi aceşti bani.
"M-am întors la Brăila în august, aşa cum am promis la vizita anterioară. Am vrut în mod special să mă întâlnesc cu medicii de aici. Am analizat împreună cu aceştia situaţia resursei umane din unităţile sanitare din judeţ, deoarece avem specialităţi deficitare. Ministerul Sănătăţii a luat deja mai multe măsuri în acest sens, printre care şi dublarea locurilor pentru rezidenţi în anul 2018, faţă de 2016. Am mai discutat despre programul de tromboliză şi mă bucur că de la implementarea acestuia, în luna martie, au fost efectuate cu succes 24 de proceduri iar pacienţii sunt recuperaţi. Am mai vrut să verific modul în care au fost cheltuiţi banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii pentru investiţii", a spus ministrul.
Pintea a menţionat că a discutat cu medicii brăileni despre situaţia aprovizionării cu medicamente a spitalului judeţean şi derularea programelor de sănătate.
Sorina Pintea a vizitat şi Maternitatea Brăila, care a fost reabilitată în 2017 printr-un împrumut al Ministerului Sănătăţii la Banca Mondială şi a anunţat cu această ocazie că, după finalizarea achiziţiei de incubatoare, în jurul datei de 15 septembrie, ministerul va repartiza 15 incubatoare pentru Brăila.
"Maternitatea este o investiţie făcută de Ministerul Sănătăţii prin fondurile de la Banca Mondială. Mai există un etaj care trebuie modernizat şi Ministerul Sănătăţii va finanţa împreună cu Consiliul Judeţean această modernizare. Acolo există şi aparatură care a fost achiziţionată tot cu bani de Ministerul Sănătăţii şi am venit astăzi să o văd", a precizat Pintea.
Ministrul Sănătăţii a participat marţi şi la inaugurarea unui bloc ANL destinat tinerilor care lucrează în Spitalul Judeţean Brăila. Primele şapte familii care au primit repartiţie au putut viziona, alături de Sorina Pintea, noile locuinţe amenajate într-un fost cămin şcolar, situat vizavi de spital, care numără 31 de apartamente cu una şi două camere, proiect care a costat 2,2 milioane de lei. AGERPRES/ (A - autor: Ecaterina Ignat, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur






