OSMR semnalează că doar jumătate din farmacii s-au înscris în Sistemul naţional de verificare a medicamentelor
Preşedintele Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România (OSMR), Dan Zaharescu, a atras atenţia asupra faptului că aproximativ 5.000 dintre cele 10.000 de farmacii din România sunt înregistrate în Sistemul naţional de verificare a medicamentelor, deşi acest proces ar fi trebuit finalizat până la ora actuală.
Precizările au fost făcute în cadrul unei dezbateri publice organizate la Ministerul Sănătăţii privind un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii.
El a adus, de asemenea, o serie de critici proiectului de act normativ, susţinând că acesta trebuie "regândit complet", cel puţin în ceea ce priveşte partea de sancţiuni.
"Este un act normativ pentru care Organizaţia de Serializare a Medicamentelor a insistat foarte mult să fie elaborat, înainte de intrarea în vigoare a Directivei medicamentelor falsificate, adică înainte de data de 9 februarie 2019. Din păcate, suntem în 29 iulie şi perspectivele ca anumite lucruri să intre în vigoare şi, mai ales, anumite aspecte care sunt menţionate ca având caracter retroactiv - şi mă refer aici la sancţiuni - fac imposibilă aplicarea anumitor prevederi care sunt menţionate în acest act normativ. Noi am insistat foarte mult asupra acestui act normativ, deoarece Directiva medicamentelor falsificate, atunci când a fost transpusă în legislaţia din România, a fost transpusă fără sancţiuni şi ştim foarte bine că un act normativ care nu are şi sancţiunile alături ridică o serie întreagă de dificultăţi în implementarea lui. Şi, într-adevăr, astăzi, deşi trebuia să fim cu toţi operatorii, toate farmaciile înregistrate în sistem, din 10.000 de farmacii, cât sunt scriptic înregistrate la Ministerul Sănătăţii, avem undeva în jurul a 5.000 care înregistrate. Deci am trecut de jumătate. Dar, în mod normal, directiva prevedea ca toată lumea să fie funcţională, operaţională de la 9 februarie", a explicat Zaharescu.
Potrivit acestuia, nivelul sancţiunilor propuse în proiectul de act normativ, cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei, este "complet disproporţionat" cu scopul vizat.
"Imaginaţi-vă ce ar însemna un agent economic, o farmacie sau spital să primească sancţiuni de până la 100.000 de lei. Deci, practic, sunt sancţiuni care pun pe butuci orice fel de agent economic. Nu există niciun fel de măsuri de prevenţie sau în spiritul legii prevenţiei, aşa cum ar fi fost ea gândită. O abatere sau o disfuncţionalitate să fie mai întâi identificată, să fie o procedură pentru rezolvarea ei şi, mai apoi, să existe perspectiva sancţionării, dacă nu se conformează agentul economic", a spus el.
Într-o declaraţie acordată ulterior presei, Zaharescu a explicat modul în care va funcţiona sistemul pentru depistarea eventualelor medicamente contrafăcute, adăugând totodată că transpunerea directivei europene s-a realizat "foarte târziu în legislaţia românească" şi că multe elemente nu sunt deocamdată clarificate.
"În fiecare farmacie, medicamentele trebuie să fie verificate în momentul în care sunt eliberate către pacienţi. Această verificare se face prin scanarea unui cod special care conţine nişte informaţii unice. Practic fiecare cutie de medicament are, începând cu data de 9 februarie, un cod care este ca un fel de CNP al cutiei respective şi este un cod unic în piaţa farmaceutică. În clipa în care ar apărea două cutii cu acelaşi cod înseamnă că unul dintre ele este contrafăcut şi atunci se declanşează o alertă şi medicamentul respectiv este pus în carantină. Or, şi aceste proceduri trebuiau să fie elaborate şi funcţionale la data de 9 februarie", a menţionat el.
În cadrul dezbaterii, Sânziana Mardare, reprezentant al Asociaţiei Farmaciilor Independente, a atras atenţia asupra modului în care este afectată o farmacie mică, din mediul rural, de amenzile ridicate.
"Salutăm intenţia ministerului de a face procesul serializării unul funcţional şi viabil, însă ne-am fi dorit ca acest proces de sancţionare să vină după ce sistemul chiar era funcţional, pentru că în acest moment lucrurile nu funcţionează cum trebuie şi asta se vede la nivelul farmaciilor, unde se blochează foarte mult sistemul", a adăugat ea.
Dan Popîrda, reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a subliniat că actul normativ este în dezbatere publică şi că proiectul necesită în continuare viză legalitate din partea Ministerului de Justiţie şi a Ministerului de Finanţe.
"Vă rog să luaţi în considerare şi faptul că norma juridică sancţionată este de o gravitate deosebită. Noi trebuie să luăm în considerare, atunci când stabilim amenzile şi gravitatea normei juridice încălcate", a indicat el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur






